Câine călcat de mașină

Viața de câine poate fi plăcută sau foarte grea, în funcție de norocul fiecăruia. Ca și la oameni. Din plimbările de seară mă întorc mereu cu câte o poveste. De această dată e tristă rău. Despre cât de ușor poate ajunge să fie un câine călcat de mașină.

Un cățel maidanez circula “regulamentar” pe trotuar. Îl cunoșteam. Este unul dintre cei mai slabi și mai sperioși câini din cartier. În iarbă, la câțiva metri de el, un alt câine, cu stăpân. Furios, s-a zbătut să ajungă la maidanez, să îl facă bucăți. A reușit să rupă lesa. Sub ochii îngroziți ai oamenilor s-au bătut. Mihai și stăpânul câinelui au alergat să îi despartă. Prea târziu. Ieșiseră deja în stradă. Maidanezul a reușit să treacă, dar celălalt nu. L-a luat o mașină și a dat cu el de asfalt. Nu s-a mai putut ridica. Stăpânul s-a dus după el. De spaimă și de durere, câinele l-a mușcat. Bietul om, plin de sânge, și-a luat câinele în brațe și a plecat spre casă.

După câțiva pași, câinele se potolise. Nu mai plângea. Probabil nu mai simțea durerea. Doar ochii lui triști spuneau o poveste înfiorătoare…

În prima clipă nu am știut că s-a rupt lesa și chiar am bombănit că stăpânul e iresponsabil. Apoi am aflat că a fost doar un accident. După 10 minute am întâlnit o doamnă care își lăsase câinele liber. I-am povestit despre nefericita întâmplare și ne-a răspuns: câinele meu e cuminte, nu iese în stradă, deci nu are cum să fie călcat de mașină.

Ne plimbam agale pe plaja din Venus. Cățelușa se plimba și ea, însoțită de trei dulăi dornici de însurătoare. Era blândă, jucăușă, prietenoasă și hoață. A încercat să o răpească pe Sehașela, apoi să îmi bea cafeaua. S-a ținut după noi până în Saturn. Ea – sperând să primească mâncare, eu – sperând să găsesc măcar o pâine undeva, să hrănesc haita. Din când în când se vedea nevoită să pună câinii la punct, când dorul de iubire îi făcea să își pună labele din față pe spinarea ei.

 

 

Văzând că nu scapă de insistențele lor, cățelușa a sărit în stradă. Numai de o clipă a fost nevoie. Atât. Mașina a lovit scurt, cu zgomot. Am căzut în genunchi. Mi-am pus mâinile la ochi, să nu văd câine călcat de mașină, să nu rămân cu acea amintire cumplită. Am izbucnit în hohote de plâns. Apoi am auzit-o. Fusese zgâlțâită bine. Era speriată și avea probabil dureri, dar era teafără. Norocul a fost că mașina nu avea viteză mare, iar șoferul a avut prezență de spirit și a tras de volan.

S-a întors lângă mine. S-a culcat în iarbă. Am mângâiat-o și am verificat dacă e întreagă. O doamnă s-a oprit lângă noi și mi-a oferit câteva felii de pâine, să hrănesc animalul. Continuam să plâng, descătușată.

Am stat lângă ea până când s-a ridicat în picioare. I-am mângâiat pentru ultima dată blana umedă și ochii blânzi. Am urmărit-o din priviri. A dispărut pe plaja de unde venise. Masculii mergeau tăcuți în urma ei. Le pierise cheful de dragoste…

Câine călcat de mașină? Mi-e groază să mă gândesc. Nu vreau să mai văd așa ceva. Nu vreau să îmi mai imaginez durerea și spaima bietelor animale. Nimeni nu poate păzi câinii maidanezi, dar cred că o zgardă cu țepi este utilă în cazul câinilor de talie medie și mare, mai ales dacă sunt greu de controlat. De asemenea, consider că este de preferat să ai un câine mai puțin liber, dar viu și sănătos, decât unul căruia i s-a oferit libertate deplină și a sfârșit sub roțile unei mașini.