Cafea boabe sau cafea măcinată?
Cafea boabe sau cafea măcinată? Ce preferi? Pare o întrebare simplă, însă mie îmi place mult să mă complic și să mă explic, după cum îmi reproșează mereu familia. Veți vedea imediat de ce spun asta. Aveam vreo 19 ani și eram îndrăgostită lulea de un băiat. Faptul că nu eram prieteni mă ținea în tensiune și îmi punea nervii pe jar.
O prietenă a bunicii mele, în complot cu mama, mi-a propus să îmi ghicească în cafea, să aflu dacă tipului îi place de mine și dacă vom deveni prieteni. Nu băusem niciodată până atunci cafea. Mi se părea amară. Dar ce nu face o tânără îndrăgostită pentru a-și alimenta fanteziile? Le-am lăsat să îmi prepare cafeaua și am băut aproape până la ultima picătură din ceașcă.
Nu m-am împrietenit niciodată cu acel băiat, însă am devenit imediat dependentă de cafea, de licoarea magică, după cum îi spun eu. Pe atunci lumea cumpăra cafea boabe și o măcina acasă. Noi aveam o râșniță veche, manuală. Până măcinai cafeaua pentru un ibric, îți trecea pofta. Dar cafeaua proaspăt măcinată nu se compară cu nimic. Tinerii nu prea știu. Ei sunt obișnuiți să ia totul de-a gata, de multe ori chiar preparat.
Cafea proaspăt măcinată
Cafeaua proaspăt măcinată are o aromă inconfundabilă, pe care orice băutor înrăit o simte de departe. Pe https://www.webcoffee.ro/ veți găsi cafea boabe de multe sortimente, pentru toate gusturile. Vă invidiez. Aici, în Scoția, nu găsesc nicăieri cafea boabe. Mi-aș dori măcar 100 de grame, să fac niște poze drăguțe și o cafea la ibric, în amintirea vremurilor de altădată.
Nu e posibil în acest moment. Occidentalii sunt oameni comozi, care nu își pierd timpul lor prețios cu râșnitul cafelei. Cei mai mulți dintre ei beau cafea la bar sau își cumpără cafea măcinată pe care să o facă la filtru. Unii aleg să își comande capsule de cafea care, fie vorba între noi, sunt o minunăție a lumii moderne. Totuși, Marea Britanie nu se poate lăuda cu o cultură a cafelei. Britanicii sunt băutori de ceai.
Mie, trăind printre ei, nu îmi rămâne decât să îmi cumpăr cafea măcinată. O prepar la cafetieră. Nici nu cred că aș mai avea răbdare astăzi să macin cafeaua, chiar și la o râșniță electrică, rapidă. Aș bea, desigur, dacă aș găsi pe cineva care să facă asta pentru mine. Plănuiesc să îmi comand totuși de pe internet cafea boabe, căci am nevoie pentru niște fotografii pe care urmează să le fac. Mi-e dor de aroma cafelei boabe, la fel cum îmi este dor să le simt gustul ușor amărui, inconfundabil.
Cafea Lavazza Super Crema
Pentru cei care vor cafea boabe, recomand cafea Lavazza Super Crema. Nu știu dacă v-am mai spus, dar sunt fidelă brandului Lavazza de peste 15 ani. Mi se pare una dintre cele mai bune cafele. Desigur, oricâte încercări am face noi acasă, gustul nu se va compara niciodată cu cel pe care îl are această cafea în barurile din Italia. Cred că italienii au un secret în ceea ce privește prepararea cafelei, pe care nu vor să îl dezvăluie lumii.
În ceea ce privește cafeaua măcinată, tehnicile moderne de ambalare o fac să aibă aproape aceeași aromă ca și cea proaspăt măcinată. Avantajul este că nu mai pierzi timp cu ea. Trebuie doar să o arunci în ibric, cafetieră, filtru sau ce ai pe acasă și… gata cafeaua. E convenabil mai ales dacă ești la fel ca mine și nu funcționezi deloc dimineața până când nu îți bei licoarea magică menită să îți stimuleze neuronii.
Cafea Jacobs Kronung
Știu, fiecare băutor de cafea are propriile preferințe. Pentru cei care sunt la început de drum și pentru cei care vor să cumpere pentru la birouri, aș îndrăzni să recomand o cafea pe care toată lumea o iubește în România – cafea Jacobs Kronung măcinată 500 g. Ambele sortimente recomandate în acest articol pot fi cumpărate de pe site-ul https://www.webcoffee.ro/.
Sinceră să fiu, eu v-aș fi recomandat cafeaua pe care o beau în mod obișnuit, însă nu iese perfectă decât făcută la cafetieră, pe foc, și nu toată lumea are așa ceva acasă. Eu am avut câteva aduse din Italia. După ce ultima a stat 2 ore pe foc, că am uitat de ea și am plecat la plimbare, mi-am comandat de pe internet. Acum am una cumpărată când am fost în vacanță în Sardinia. Spune-mi despre tine. Cafea boabe sau cafea măcinată? Ce preferi?
Date de contact Webcoffee.ro
Str Negoiu, nr 41, sector 3, București
Program de lucru:
De luni până vineri între orele 8,30 – 17.
Comenzi la telefon 0726 788 555.
Cafeaua este o licoare minunata! Sincer, mie imi place la ibric. Si in ultima vreme o mai rasnesc, ca parca e mai buna asa.
Numai bine, draga Vienela!
eu prefer fara cafea. Beau foarte rar si atunci cu lapte, mai degraba un lapte cu cafea, decat o cafea cu lapte. In schimb, bea mama. Evident ca cea boabe, macinata pe loc, are aroma mai puternica. Eu pentru ea as opta, daca as fi consumatoare.