Probabil din cauză că în ultimul timp am scris multe articole despre cadouri de Crăciun, pe blogul meu sosesc tot mai mulţi vizitatori trimişi de google în căutare de idei, de informaţii, de imagini care să îi ajute să facă bucurii celor dragi. Am avut şi eu partea mea de cadouri în această iarnă, deşi nu ştiu cât am fost de cuminte. Moş Crăciun chiar există şi a trimis mulţime de spiriduşi la mine, să mă faca fericită. Vă voi povesti mai pe larg într-un articol viitor despre surprizele pe care le-am avut, mai ales că una dintre ele mi-a adus lacrimi în ochi.
Am primit cele mai diversificate cadouri, de la bomboane de ciocolată şi până la ţuică bătrână, de la cărţi şi până la bijuterii. Aseară, când am reuşit să ne terminăm treburile prin casă şi să ne liniştim puţin, Mihai al meu, mai în glumă, mai în serios, mi-a spus că a dus la gunoi o mulţime de cutii, de parcă moşul ar fi răsturnat întregul sac la noi în casă. Apoi m-a întrebat cum de nimeni nu s-a gândit să îmi trimită cadou şi nişte lenjerii de pat, că doar ele ne mai lipsesc acum, pentru ca totul să strălucească de curăţenie şi să miroasă a nou prin casă.
Idei de cadouri pentru copii pentru Craciun.
I-am spus că înainte oamenii obişnuiau să îmbine utilul cu plăcutul şi că ai mei primeau des lenjerii de pat cadou, însă acum pare că este la modă să oferi lucruri drăguţe, dar fără valoare practică. Cu toate astea, eu am primit multe daruri utile şi consider că sunt oameni care încă se mai bucură atunci când primesc o lenjerie de pat, un set de pahare care să le înlocuiască pe cele descompletate, o pătură pufoasă sau un mixer bun (asta pentru că aseară, în timp ce pregătea Ionuţ cremele pentru tort, mixerul nostru a început să scoată fum pe nas).
Discuţia avută cu soţul meu, care mi-a spus că el s-ar bucura mai mult dacă ar primi ceva util, în loc să primească lucruri drăguţe, dar fără utilitate, m-a făcut să mă gândesc la o completare a lepşei aruncate în online de Alexandru.
Voi ce dăruiţi de Crăciun? Ana-Maria, Andra, Adriana, Radu, Kadia, Alina, Pinky, Dana, Raluca, Alma…
Eu daca as putea, as darui sanatate.
Daca… Este un gand bun si cred ca toti s-ar bucura sa primeasca asa cadou.
Ce marcă de ţigări fumează mixerul tău? :)
Habar nu am, cred ca furase din pachetul meu, ca prea s-a terminat repede. :)))))
Ma cam uiti sister. :) Eu mi-as dori hmmm… sa aiba fiecare ce-si dreste!
Nu te uit, sis, dar nu stiam daca mai esti online acum, in prag de craciun… Data viitoare promit sa te pun in cap de lista. :*
Asa cum scriai si tu mai sus , lucrurile dragute si inutile , in acceptiunea mea , dauneaza grav spatiului liber din casa.In primul rand ca ocupa locul unui alt posibil lucru util si in al doilea rand devine un obiect de adunat praf , fiind sters numai la marea curatenie.
Deci , in spiritul articolului tau , sa iti spun ca eu una[si cam asa i-am invatat si pe ai mei],daca vreau sa daruiesc un lucru cuiva , incerc sa aflu cam ce i-ar trebui sau ma gandesc cam ce i-ar fi util si daruiesc.Bunaoara ,la noi, Mosul va aduce in aceasta seara hainute , caci cele vechi au ramas micute sau s-au stricat , papuci de casa , cosmetice si dulciuri! :) [desi am copt o tona de dulciuri , dar lipsea ciocolata :P ] Aaaa….si jucarii , evident! :P
Sper sa va aduca Mosul ce va doriti , sa aveti un Craciun fericit , Vienela si plin de bucurie! :)
Stiu exact ce inseamna o casa plina de lucruri dragute si inutile, numai bune de adunat praf. Cam asa e la soacra mea… :)))))
Craciun fericit sa aveti si voi!!!
Inutile si dragute, adica bibelou?
Eu am nitel alta filozofie in legatura cu “necesitatea” nu “utilitatea”, dar am vazut ca ai intrebat doar fete, asa ca imi tin gura :D.
P.S: daca as primi lenjerie de pat, prin absurd, as fi de-a dreptul revoltat! As scotoci sub brad ca un caine in speranta de altceva!
Da, genul acela de cadouri… Nu spun ca nu imi plac, departe de mine gandul de a fi ipocrita… Doar ca mi-am amintit de un an in care de sarbatori nu aveam un covrig in burta si toata lumea imi aducea cadouri dragute si inutile… :D Stii cat a fost de enervant? :)
Ba eu m-as bucura de o lenjerie de pat, la fel cum m-as bucura de o fata de masa ca cea vazuta la Kadia.
Am intrebat si un barbat… Pe tine nu am indraznit, ca stiam deja ce vei raspunde. :D
Pai asta e ideea! De sarbatori nu primesti ceva de care ai nevoie, aia primesti in timpul anului. Mie, cumpararea chestiilor necesare mi se pare un fel de scapat cu fuga. Arta este sa-i cumperi omului ce-si doreste si nu poate/indrazneste/gaseste sa-si ia. Indiferent de cat de util sau inutil ti se pare tie cadoul respectiv. Asa arati ca cunosti persoana si ca ai fost atent la dorintele ei. In plus, cum definesti utilitatea sau, mai ales necesitatea? Ceva util tie mie mi se poate parea inutil (vezi cremele de fata de fete din punctul masculin de vedere, sau burghiele de bormasina din punctul vostru de vedere). Sau si mai si, pentru mine muzica e necesitate. Desigur, una inutila. Sau ma rog, utila mie, fiindca ma face sa ma simt bine. Pe scurt, nah, pe criteriu utilitate general acceptata orice barbat are nevoie de chiloti, dar unde-i arta sa-i cumperi de Craciun chiloti?! E minima rezistenta in stilul “hai bifam si asta ca e barbat si nu-i pasa”
Depinde de persoana, dar cred ca lucrurile necesare zi de zi nu pot fi cadouri speciale. Un cadou poate fi inutil si bine-venit, nu trebuie neaparat sa fie un bibelou. Exista bineinteles o diferenta intre prieteni si membrii familiei. Ma gandesc la cadouri pentru membrii familiei cam cu 6 luni inainte de craciun, ca sa pot repartiza cheltuielile in diferite luni. Prietenii mei primesc fie carduri, felicitari sau ceva simbolic.
SASE luni ! Aoleu, ce capacitate disciplinata de planificare, plus cu gandul la economie ! Zau, cred ca mama mea ar fi asa de incantata sa ma gandesc si eu asa de economic planificator (si nu numai re cheltuieli, fie ele pt cadouri sau pt altceva, dar si re alte investitii, sau chiar activitati) pe minim 3 luni, daca nu chiar 6, (asa cum este de altfel si recomandabil, plan economic de termen scurt, 6 luni,mediu cam 2 ani, si de durata, ceva probabil in 3 faze, pe 5 ani, pe 15 ani, si pe 50 de ani), dar zau daca mi-am planificat eu vreodata vreo cheltuiala dinainte asa pe 3 luni, daramite pe 6, (indiferent daca era pt cadouri sau pt orice altceva), si de fapt ar fi si imposibil, pt ca eu daca am vreodata ceva bani lichizi ramasi pe undeva la sfarsitul lunii, (de fapt uneori chiar si la sfarsitul zilei sau saptamanii, daca ii observ cumva pe undeva), precis ii fac praf imediat ca sa nu am grija lor, (indiferent de suma sau unitatea valutara) !
Este infricosator cat semeni uneori cu Vlad. Bugetul meu este calculat cam pe un an inainte, cu cheltuieli planificate, estimari si previziuni. Mi-am facut propriul model de fisa contabila si iti pot spune in mai putin de 2 minute daca imi permit sau nu o anumita cheltuiala. Dar nu fac niciun fel de calcule mai indelungate de atat si nu suport sa fiu datoare, cu exceptia cheltuielilor gen visa. Toate facturile mele sunt platite la limita termenului de plata. Si nu ma incurc in lista. Zau ca uneori cred ca mi-am gresit cariera.
Sarbatori cat mai reusite iti urez!
Ador sa daruiesc cadouri si aproape ca imi vine sa plang uneori cand nu am bani sa le iau celor dragi tot ce as vrea.
Eu mă gândesc la o presa pentru inscripționat tricouri. V-aș dărui fiecăruia dintre voi un tricou de culoarea voastră preferată, inscripționat cu gândurile mele sub forma grafică. De câte ori veți purta tricourile cu o părticică din mine, mă voi simții mai aproape de voi.
Fiti crăciunei si crăciunițe fericite, oferind daruri celor dragi vouă!
Eu mi-as dori unul uni, preferabil bleumarin, fara inscriptiune sau logo, daca se poate…e voie sa aiba inscriptiune pe eticheta de la gulerul din spate sau pe interior asa intr-o parte, dar nu la vedere, si nu conteaza ce zice acolo, in cuvinte sau cifre, ca oricum nu citesc, dar daca are vreun simbol deosebit de important, as prefera sa fie brodat asa cu o culoare mai contrastanta, de ex rosu (fata de bleumarin) ca sa il observ daca e ceva ff important, de gen cum ca trebuie spalat la maxim 40 de grade, ca daca e simplu asa negru pe alb, nu bag in seama de obicei,si pe urma raman fara tricou,si trebuie sama bazez pe donatii sau cadouri de genul asta, si trebuie sa repet intreaga lista de preferinte, astfel incat sa nu cumva sa primesc ceva cu vreun simbol inscris pe piept sau pe spate.
PS Daca are guleras, gen polo, este OK un imprimeu discret in dungulite doar pe guleras, repetat ca un tiv festonat in parteade sus a buzunarului de la piept. Deex, ca sa iti dau o comanda si mai precisa, casa stii ce sa imi trimiti, vreau asa un tricou polo,cu guler si 3 maxim4 nasturasi la gat,plus cu buzunarel la piept in partea stanga, si maneci scurte, totul pe fond bleumarin, iar gulerasul si festonul din partea de sus a buzunarului sa fie pe fond alb si cu dungulite de latime de cca 0,37 cm de culoare vernil.
Raza nasturasilor de la gat, care trebuie sa fie rotunzi si de culoarea fildesului, trebuie sa fie si ea intre 0,29 si 0,38 cm.
Sa ai un Craciun luminos, bucuria sa-ti fie sclipire si sanatate sa-ti fie stea, cei dragi sa zambeasca bucuriei tale, sa ai daruri mute si veselie in casa! Cu drag!
Sarbatori fericite cu sanatate si bucurii, cu masa înconjurata de cei dragi si încarcata cu bunatati! Craciun fericit! La multi ani!
Eu obisnuiesc sa daruiesc lucruri utile, fiindca…nu imi permit, atata timp cat nu am un salariu. In general ofer mici atentii cu specific de Craciun… Anul asta am cumparat cate o casuta acoperita cu zapada…si inauntru are luminite colorate. Pentru mama si tata nu am fost nevoita sa scot bani din buzunar, pentru ca mamei i-am dat lantisorul de la Borealy si lui tata voiam sa ii pun sub brad premiul de la Accesorii Vin care trebuia sa ajunga astazi la mine, insa nu a ajuns, asa ca…saracul tata o sa mai astepte cateva zile presupun…
In rest…nu stiu ce sa iti spun ca daruiesc, fiindca nici nu ma pricep la cadouri. Anul trecut mamei i-am luat un set cu 3 perechi de cercei, iar lui tata un set cu gel de dus, parfum… Dar pana la urma, gestul conteaza… :D
Daruim multa dragoste, daca am avea bani mai multi, am face daruri utile, dorite.
Craciun Fericit!Sarbatori cu bucurii si sanatate alaturi de familie si prieteni!
Craciun Fericit, Vienela! Sa ai o sarbatoare frumoasa si plina de fericire, la fel ca sufletul tau frumos! :*
Am daruit tot ce am putut, de la parfumuri, pana la manusi si fulare :))
Sarbatori fericite Vienela si tuturor!! Fie ca anul ce vine sa fie un an mai bun pentru toti , un an de fericire si cu multe impliniri !!
Zicea cineva mai sus de sănătate, da, dintr-aceasta aş dărui şi eu de Crăciun. De Crăciunul acesta am văzut că sănătatea e cea de care avem cea mai mare nevoie. Lucrurile utile într-adevăr nu se mai fac cadou…poate doar de casă nouă.
Zicea cineva mai sus de sănătate, da, dintr-aceasta aş dărui şi eu de Crăciun. De Crăciunul acesta am văzut că sănătatea e cea de care avem cea mai mare nevoie. Lucrurile utile într-adevăr nu se mai fac cadou…poate doar de casă nouă.