În noaptea care a trecut am încercat să dresez o stea. Mă privea curioasă din înalt. I-am făcut semn să se apropie. A tresărit puternic atunci când laţul i-a înconjurat trupul argintiu. Sper să nu simtă durere, mi-am spus în gând. Mă vei ucide? Nu, te voi dresa. Te voi învăţa să trimiţi tuturor doar vise plăcute, să luminezi doar unde e nevoie, să ne ghidezi în drumul spre mai bine. Nici torturată nu voi accepta! Voi, oamenii, v-aţi obişnuit să dispreţuiţi stelele, să le vedeţi numai când cad răpuse de tristeţe sau de plictiseală. În loc să le prindeţi în pumn şi să le înveliţi în balsamul iubirii, voi vreţi să profitaţi de moartea lor pentru a vă mai pune câte o dorinţă lumească. Nu meritaţi nici respectul, nici dragostea stelelor!
*
Cad stele de pe cerul meu, una câte una. Uneori le văd, alteori nu. În urma lor rămân găuri negre, multe regrete şi mici picuri de optimism. Pe cerul altora apar stele de carton argintiu. Sunt doar nişte copii fără valoare, dar cine are timp să observe? Noi, oamenii, trăim în grabă şi gândim superficial. Nu oferim nimic, dar vrem totul.
Din câte ştiu, cad stele şi de pe cerul colegilor mei. Încă nu am văzut de ce, unde, când, cum, dar merg acum să verific tabelul unde şi-au înscris poveştile. Închei cu gândul că într-o zi… voi putea dresa o stea adevărată!
Să știi, dragă stea, nu toți oamenii vă disprețuiesc, unii își mai găsesc puterea doar când vă privesc pe voi. Unii oameni își numără dispăruții odată cu prăbușirea voastră. Unii oameni speră să devină asemeni vouă, la sfârșit de drum, sau dacă nu, măcar să se plimbe printre voi.
Cred ca stie si steaua cat de sensibile sunt unele suflete, cat de frumos gandesc despre ea si despre cele asemenea ei. Sunt sigura ca le trimite pe furis cate o raza de care sa se agate si din care sa isi ia puterea.
Cad stele în fiecare noapte! Noi le privim cu gândul dus la cei ce pleacă dintre noi. Dar le privim și pe acelea ce strălucesc pe cerul nopții, gândind la cei ce viețuiesc și-și deapănă alene sorții! Privim, gândim, dar nu ne ducem cu gândul către-a noastră soartă, ce va-nceta să ne mai poarte peste a vieții noastre poartă! Ne-am duce și noi, ca și alții, pe drumul fără de întors, cădea-va și steluța noastră, ce vă va spune că “am fost”.
Ba eu ma gandesc uneori la vremea cand altii vor privi spre cer si vor spune: a mai cazut o stea, referindu-se la persoana mea. :)))))
Păi atunci trebuie s-o creşti de mică, să-i oferi iubire şi lumină! 🙂
Da, teoretic asa ar trebui. Practic, uneori uitam sa ne oferim pana si noua iubire si lumina.
Recitesc, mi-a placut si-am strans toate cuvintele in pumn asemeni tie stelele.
Iti multumesc mult, Brandusa! :*