Îl privesc o secundă în ochi, întrebându-mă ce crede despre toate astea. De după ochelarii cu rame groase mă întâmpină doi bulgări albaștri de gheață, prin care nu pot desluși nimic. Simt o zbatere ritmică în pereții stomacului, de parcă toate temerile și toată încordarea din ultimele zile și-ar fi făcut culcuș acolo.
Caut căldura canapelei de piele din separeul restaurantului și simt cum palmele mele umede lasă dâre pe ea. Aș vrea să ies la aer, să trag în piept răcoarea serii de vară, cu multitudinea ei de parfumuri florale. Gândurile îmi zboară spre o altă seară, o seară care îmi va rămâne veșnic în amintire, indiferent de cum vor evolua lucrurile.
Ținându-ne de mână, ne plimbăm pe sub salcâmii bulevardului. În locul acestor bulgări de gheață, atunci mă adâncisem în apele calde ale unor ochi de culoarea castanelor. Râsul nostru vesel părea să acopere muzica venită dinspre terasele aglomerate. Îmi dădea să gust din înghețata lui cu aromă de vanilie si migdale și eu aveam impresia că este mai gustoasă decât a mea, doar pentru că fusese atinsă de gura lui.
Încerc să nu clipesc. Nu vreau ca cineva să îmi vadă lacrima care se pregătește să coboare pe obrazul palid sub fardurile întinse la repezeală. Nu credeam că iubirea poate să doară atât de tare, dar și dacă aș fi știut, tot m-aș fi lăsat purtată pe aripile ei. Un clinchet de pahar mă aduce înapoi la masa din separeu.
Se fac planuri, se vorbește aprins despre costumul de mire, masă și nuntași. Spiritele s-au cam încins. Părinții lui nu cad de acord cu ai mei. Mie puțin îmi pasă. Îi urăsc pe toți cu aceeași tărie. Nu pot să cred că în acest secol se poate întâmpla așa ceva! Credeam că omenirea a evoluat, că s-a terminat cu căsătoriile aranjate de părinți, însă tocmai ai mei mi-au dovedit că mă înșelam.
Nu vreau și nu pot fi de acord, însă nu văd cum m-aș putea opune. Mi-e silă de acești bulgări de gheață care stau apatici, așteptând ca alții să le decidă soarta. Aș vrea să am curajul de a mă ridica de pe canapea, de a le spune tot ce gândesc despre ei și aranjamentele lor din interes. Nici unul dintre meseni nu pare să cunoască noțiunea de iubire.
Oare ce ar spune dacă m-aș ridica și le-aș vorbi despre căldura din ochii de culoarea castanei, despre dragostea noastră, despre planurile pe care ni le-am făcut? Cum ar reacționa dacă le-aș povesti că ne-am gândit să plecăm în orașul unde el a crescut, chiar înainte ca bomba să se abată asupra mea, a noastră? Ce inspirată am fost ca nu i-am dezvăluit acest secret surorii mele! Acum m-ar fi trădat!
*
Toate astea fuseseră gândite și trăite cu câteva săptămâni în urmă de către nefericita fată. Teama de părinți și de influența Bulgărilor de gheață o reținuse și o făcuse să accepte tot ceea ce fusese plănuit. Preferase să devină mireasa altuia, doar pentru a fi sigură că drumul prin viață al iubitului cu ochi blânzi, de culoarea castanei, nu va fi barat de către influentul tată al Bulgărilor de gheață.
În sala mare unde avea loc nunta se întâmpla ceva. Până și mireasa, care până atunci păruse pierdută într-o lume a ei, acum își ridicase ochii triști, încercând să înțeleagă de ce râdeau cu atâta poftă invitații. Una dintre mătușile Bulgărilor de gheață îi făcuse zeci de urări tânărului cu sacou bleumarin, crezând că este nașul mirilor, când era de fapt fratele său geamăn. Fata nu vedea nimic amuzant în acest incident, dar a zâmbit, ca lumea să nu-i vadă lacrimile neplânse.
Când petrecerea s-a terminat, iar mirii s-au retras în camera nupțială, până și luna s-a ascuns între nori, pentru a nu vedea nelegiuirea. S-au auzit foșnete de mătase, apoi mișcările trupurilor tinere ce își căutau locul în patul generos. Bulgări de gheață întinde mâna și atinge pielea catifelată a fetei. Ea se-nfioară și se retrage de parcă ar fi fost curentată. O alta încercare, o altă retragere bruscă. Îl simte cum se rezeamă într-un cot, simte cum mâna lui îi trece pe lângă obraz, întinsă spre veioză.
-Ai putea măcar să te prefaci că mă suporti! Ești mai rece decât un mort, femeie!
Fata este ușor speriată. Simte cum lumina puternică a becului aprins de Bulgări de gheață îi trece prin pleoapele strânse. Deschide ochii, clipește de câteva ori și își dă seama că a fost doar un vis oribil, alungat de farurile unei mașini ce străbătuse noaptea.
Se desprinde din brațele soțului, îl trezește din somn, mai aruncă o privire pe sub gene ferestrei întredeschise și începe să povestească:
-Iubitule, am visat că eram în separeul unui restaurant, alături de părinții mei și de o altă familie, cu al cărui fiu, Bulgări de gheață, urma să mă căsătoresc. Ascultă:
Îl privesc o secundă în ochi, întrebându-mă ce crede despre toate astea. De după ochelarii cu rame groase mă întâmpină doi bulgări albaștri de gheață… În timp ce noaptea se așterne peste strada tăcută, cei doi tineri rămân întinși în patul în care s-a imprimat parfumul ei, La Petite Robe Noire, cu note de lămâie siciliană, migdale, trandafir, mosc, vanilie și patchuli. Ea îi povestește coșmarul, teama pe care o simțise și fericirea de a nu-i fi spus surorii ei secretul unei iubiri imposibile, iar el o mângâie ușor, încercând să o liniștească.
Tema de astăzi, Parfumul unui secret, a fost aleasă de Alexandra.
E trist la nunți. Eu le evit, pe cât e posibil. Cred că și nunta mea, dacă o să fie una, va fi tot virtuală. :)))))))) Măcar aici mă îmbată metaforele. Pe soacra mea o voi ține la distanță, pe facebook. :p
te cunun eu în virtual! :P numai să spui când, să stau pe feisbuc!
“Nu credeam că iubirea poate să doară atât de tare, dar și dacă aș fi știut, tot m-aș fi lăsat purtată pe aripile ei.”
Frumos spus! Într-adevăr, iubirea doare tare…
Bulgari de gheata…am intalnit si eu luciri reci de ochi albastri, dar tu le-ai spus atat de bine “bulgari de gheata” incat imi dau seama acum ca exact asta erau.
Au, simt un fior neplăcut când citesc: ”…se fac planuri”, ”bulgări de gheață”,…”se vorbește aprins despre costumul de mire”, ”masă și nuntași”, …”părinții lui nu cad de acord cu ai mei” , ”…teama de părinți”,…”camera nupțială”, …”de ce râdeau cu atâta poftă invitații”. Aproape că mi-e rău fizic. E îngrozitor, nu exagerez, și ai reușit să aduci, prin măiestria cu care ai scris, atmosfera aceea sinistră, din care lipsește iubirea, căldura, dorința, atracția, înțelegerea, prietenia, omenia. Orice semn că suntem, totuși, oameni…Că merităm respect. Ești excepțională, ai (re)creat sinistrul situației aceleia, indiferent cui i s-a întâmplat. Oroare, dar și tristețe, când totul ar trebui să fie numai zâmbet și iubire.
Nu știu dacă am lăsat vreodată să se înțeleagă, sau dacă am amintit despre asta, dar eu și soțul meu nu am făcut nuntă, n-am avut rochie din aceea, nici alai, nici meseni, nici daruri și nici cameră nupțială, nici bulgări de gheață! Da, știu că se face, dar sper să nu se supere nimeni că noi n-am vrut, am refuzat. Se întâmplă să admir și să-mi placă doi miri frumoși, tineri, care se iubesc, dar atât. Acolo, în poză. Nunta noastră a fost de-o rară simplitate, dar ne-am iubit și ne iubim și azi, după 21 de ani. Poate mai mult, nu exagerez. N-a fost nevoie de alai pentru asta. Nicio poză, pentru că n-am vrut, doar amintiri despre noi, doi tineri frumoși, îmbrăcați cam rock, dar tot pentru că așa am vrut. A fost una din cele mai frumoase zile de pe pământ.
Citind ce-a scris Alma Nahe, subscriu, bucurându-mă că soacră-mea nu are nici măcar cont pe Fb.
La Petite Robe Noire e un parfum care ție, Vienela, ți se potrivește, atât cât te cunosc din scrierile tale. Poate, asemeni ție, să devină un cristal cu mii de fațete, atunci când te deschizi iubirii.
Scrii …așa cum numai tu știi, ador să te citesc! :)
A fost nunta cu strigarea darului? :)
As vrea sa cred ca in ziua de azi nu se mai petrec astfel de chestii aranjate….desi am indoieli…
Mi se pare o poveste chiar interesanta, cu imagini asa cinematografic dramatice de gen Bollywood, numai ca mie mi-a ridicat niste nelamuriri. Adica nu am inteles ce legatura avea sora, si nu am inteles sfarsitul. Daca era doar un vis si acesta este povestit la sfarsit unui sot presupus OK atunci cine sunt ochii de tip bulgare de gheata din spatele ochelarilor ? S-a transformat si sotul ala OK in Bulgari de gheata si povestea acum e ceva horror, nu mai e cu Happy ending ? E ceva asa mai modern gen posibil fusion Bollywood-Hollywood ? E ceva gen serial turcesc ?
Zau, mie imi plac ff mult nuntile, cu toate traditiile lor diferite, ce-mi pasa mie ca sunt sau nu aranjate, atata vreme cat sunt aranjate in mod civilizat, si e voie sa fie aranjate atat de ambii participanti, cat si doar de unul din participanti, cat si de parintii/consilierii ambilor protagonisti, sau parintii/consilierii numai unuia din protagonisti, etc, cf a diverse variante culturale si istorice ale casatoriilor aranjate, desi desigur tinand cont in mod cat se poate de etic de personalitatile celor ale caror nunti sunt aranjate si de binele lor atat pe termen scurt, cat si mediu, cat si lung, si cel al societatii pe termen mai lung, plus mai ales si cu obligativitatea morala ca aceia care trebuie sa se casatoreasca sa fie educati in mod adecvat plus pe deplin constienti de avantajele si dezavantajele unei casatorii aranjate spre deosebire de cele ale unei casatorii facute la intamplare, (desigur cu participantii fiind adulti de peste 18 ani, plus cat de cat psihologic echilibrati si preferabil scolarizati la nivel calitativ satisfacator).
Nici parintii mei nu au facut o nunta traditionala, doar asa la oficiul starii civile plus o masa in familie si cu cativa prieteni la bunica acasa, si mie mi-a zis mama ca ea l-a cerut pe tata in casatorie, nu el pe ea, el doar a acceptat asa vesel cand i s-a propus, ca a fost asa o supriza placuta pt el si nici prin cap nu-i trecuse ca tocmai mama mea il va considera adecvat pt o casatorie, mai ales ca mama ii era si superior ierarhic in serviciu atunci cand se cunoscusera, (desi intre timp el se mutase in alta parte cu serviciul plus se apucase sa studieze si posibilitatea de a avansa in functie si cariera si el, ca sa nu existe vreun conflict de interes sau vreun dezechilibru artificial in relatia lor), plus el isi dorea sa aiba copii, iar mama nu era asa de grabita din acest punct de vedere, si ei au ramas casatoriti spre deosebire de 2/3 din prietenii lor, plus tata a reusit sa o convinga pe mama dupa vreo 3 ani sa aiba si un copil, eu ! Cred ca de fapt bunica mea il aprecia ff mult pe tata, si daca nu era ea, cred ca mama nu s-ar fi decis chiar asa de usor, dar lui bunica chiar ii placea de tata, il considera asa un gentleman, spre deosebire de alt sot al altei surori a lui mama, care era si ala total OK, chiar generos din fire, (si material, dar nu neaparat numai material, dar asa si la temperament, ceva mai jovial expansiv decat tata care era ceva mai sobru si retinut), deci cu potential de leader nativ talentat, dar era ceva mai taran, (ma rog, asa oarecum privit peiorativ, desi fara rautate), din punctul de vedere pretentios totusi urban al bunicii mele. Desigur ca bunica mea nu s-ar fi bagat asa pe fata sa opineze acest fel de lucruri asa direct catre fetele ei, dar se vedea ce parere avea, din cum se comporta ea fata de acesti gineri ! Plus bunica mea avea o mare influenta, nici nu trebuia asa sa zica nimica, doar asa dintr-o privire si un simplu gest si cadeau asa imperii intregi, era mai puternica decat regina Elizabeta 1 bunica mea ! PLUS era si mai frumoasa si mai buna si mai eleganta si nu era ambitioasa decat asa fata de sine insusi, nu fata de activitatea de conducere in sine, nici macar a fi recunoscuta ca leader de catre altii, pt ca era sigura pe pozitia ei de leader oricum indisputabil, si cat a fost ea regina, intreaga societate romana (din jurul meu personal, desigur) a avut o perioada de adevarata glorie, prosperitate, si pace, ca intr-o adevarat epoca de aur elizabetana,
Mai Vi, well, am ajuns sa nu mai cred in iubire dar nici in chestii aranjate de familie desi, vorba ceea…”a little help from my friends” nu strica. De cele mai multe ori, ochiul din afara e mult mai obiectiv decit cel dinlauntru’.
Nu stiu ce sa mai zic, incilcita treaba cu secretele si cu mariajele astea aranjate!
Oare petitul intra la casatorii aranjate ? Ca mie imi place chestia cu petitul ! La mine in familie strabunica s-a maritat cu strabunicul asa cu interventia unei petitoare profesioniste din mahalaua Colentina din Bucuresti, dar desigur ca i-a placut de cel propus si lui de ea, ca altfel nu ar fi fost de acord sa se marite, plus a fost o casatorie deosebit de fericita si de stabila…eu mereu mi-am inchipuit ca petitul era ceva asa gen ca in Scripcarul de pe Acoperis, Plus cand eram mic, chiar si in RSR, in vremuri moderne adica, eu personal eram SIGUR ca o casatorie se aranjeaza cum ca o fata care doreste sa se casatoreasca are vreo 3-4 pretendenti pe care i-au prezentat parintii si rudele ei, si ea ii pune la diverse incercari, le da diverse teste si ghicitori, sau ii pune sa se ia la intreceri sportive asa in fata ei, si ii observa, asa ca in basme sa vada care e cel mai bun, si pe ala il alege…si eu eram sigur de mic ca eu as fi iesit pe ultimul loc la acest fel de incercari oricum, dar mi se parea ceva normal, adica nu eram trist din cauza asta, chiar imi parea bine ca scapam asa de o grija, dar zau, eu pana poate asa cand aveam vreo 13 ani cred ca asa am avut impresia ca functioneaza !
Iubirea doare de cele mai multe ori, dar nimeni nu renunta, cu cat doare mai tare cu atat ne-o dorim mai tare… ciudat, nu?
cald,rece,cald in poveste ta…
am citit ca si cum as fi vizionat fragmente dintr-un film unde ai posibilitatea sa simti si parfumul salcamilor dar si raceala mainilor,gustul lacrimilor…
emotie de la inceput la sfarsit, dar ce emotie frumoasa mi-ai transmis Vienela…
Doar semn de trecere îți las aici, căci nu văd cum aș comenta un vis! Dar dacă visul este viață adevărată, atunci aș spune că durerea-i cu atât mai mare cu cât flacăra se ridică mai sus!
Din foc domol, se naște veșnicia!
ce frumos… bine ca e cu happy end. Iubesc povestile tale. daca te hotarasti sa scrii o carte, vin la Ploiesti ca sa mi-o semnezi personal :D
O poveste ce merita data mai departe, cu siguranta nu e singura din cate am mai citit, dar prost mai stau cu timpul.
Finalul m-a lasat in ceata. Nu citesc printre randuri, dar presupun ca ai lasat asa la interpretarea fiecaruia.
Pe mine ma fascineaza nuntile, imi plac, dar nu suport sa fie aranjate, nu-mi place cand parintii se baga in relatiile tinerilor.
Bine ca a fost doar un vis! Sau n-a fost vis?!
Hhhhm… Cred ca nu Iubirea doare. Cred ca doare iubirea neimpartasita, iubirea intrerupta, prin moarte sau altfel de despartire… Iubirea neimpartasita, totusi, n-ar trebui sa doara… E fericire ca ai cunoscut-o, e fericirea pentru fericirea celui iubit… Iubirea “intrerupta” nu doare… doare despartirea…
Sigur, par chestiuni teoretice ce scriu aici pentru ca se refera la Ideal, in general, la perfectiune… iar omul nu-i perfect. Vorba aia: stiu eu ceva, dar nu stiu ce stiu! :)
Aranjate sau nu, stii ca urasc nuntile. Mi se par cea mai urata mascarada care poate exista, nu-mi pare ca au ceva de-a face cu iubirea. Poate doar cu cea pentru bani…dar, la urma-urmei, cine sunt eu sa judec? Nunti au fost si vor fi… incerc sa inteleg pasiunea pentru ele desi mi-e tare greu.
Cat despre povestea trista de aici…imi pare ca finalul l-ai lasat putin in coada de peste. Ori poate nu am inteles eu…
Avem un pic de noroc, gheata e casanta si se mai sparge!