Primești / oferi buchete de flori?

În toată viața mea nu cred că am oferit cinci buchete de flori. Poate pentru că sunt femeie, poate pentru că am preferat să ofer câte o singură floare sau orice altceva, nu știu. Nici nu am primit prea multe buchete de flori. Poate pentru că prietenii mei știau că preferam florile în ghiveci sau poate pentru că oferirea unor buchete de flori deosebite le pare unora un gest desuet, nu știu. Când mi s-au oferit flori, aranjamentele buchetelor cumpărate din piață mi s-au părut atât de urâte, încât aș fi preferat să primesc orice altceva, chiar și un mănunchi de bălării adunate de pe câmp.

Florărie online

Când am auzit prima dată că s-a deschis o florărie online, m-am întrebat la ce folosește așa ceva. Apoi mi-am dat seama că, de fapt, este extrem de utilă celor care sunt foarte ocupați și vor să facă surprize persoanelor dragi. La fel de utilă este și celor care s-au săturat de “clasicele” buchete pregătite de florăresele din piață, celor ce au mai multe pretenții de la un buchet cu flori, celor ce vor aranjamente făcute cu gust, celor ce vor servicii de calitate.

Flori online

Poate că expresia flori online nu e cea mai reușită, însă oamenilor le este ușor să caute pe google după anumite cuvinte cheie, cât mai puține și mai scurte, motiv pentru care aleg și eu astăzi să vorbesc despre flori online, deși ele sunt (cel mai probabil) depozitate într-un sediu, la o adresă fizică de unde, la cerere, se livrează acolo unde este nevoie de ele. Dar dacă doriți să oferiți un buchet de flori, puteți intra direct de pe linkul de mai sus.

flori-ploaie-calda-33791

“Floria a câștigat de patru ori titlul “Florăria Anului”, la Gala Premiilor eCommerce (2010, 2013 2014 și 2015) şi are peste 30.000 de clienţi mulţumiţi, în mai mult de 130 de orașe din România şi din toată lumea. Din 2010, este marcă atestată Trusted.ro și prima florărie din România care creează buchete și colecții unice, în acord cu tendinţele internaţionale din modă. În plus, oferă transport gratuit și livrare în maximum 2 ore de la efectuarea comenzii.”