Bruno nu e doar periculos, ci si dulce

Bruno nu e doar periculos, ci si dulce

Cainele asta nu inceteaza sa ma uimeasca, chiar si dupa sase ani. Este complet imprevizibil. Bruno nu e doar periculos, ci si dulce.

Ne intorceam de la plimbare. La vreo 300 de metri de casa, Bruno salta capul din pamant si incepe sa adulmece. Nu trece mult timp si de pe o strada perpendiculara cu a noastra ies doi caini. Unul de talie foarte mica si unul urias, probabil un labrador ciocolatiu.

Intru imediat in garda, stiind ca Bruno reactioneaza foarte urat cand vede caini de talie mare si/sau mai multi caini. Infasor lesa strans pe mana, vorbesc calm cu Bruno si repet deseori cuvantul “joaca”, pe care el il asociaza cu ceva foarte placut. Si intr-adevar cainii chiar se jucau in timp ce mergeau.

Bruno ii priveste, se ridica in doua labe si… scoate un plans de jale. Eu raman blocata de uimire. Cum? Cainele meu nu salta blana pe spate? Nu maraie? Nu latra ca un apucat de streche? Nu trage in lesa, dornic sa se repeada spre intrusi si sa ii manance?

Las cainii sa se indeparteze putin si mai fac trei pasi. Bruno se grabeste pe urmele cainilor. Incerc sa il tin la pas, insa e tot mai agitat. Ies in strada principala si ajung in locul unde cu un minut inainte se jucasera cei doi caini. Bruno miroase o secunda urmele lor si se uita lung spre ei.

Erau la vreo zece metri de noi. Bruno se ridica in doua labe si latra. Ciudat! Nu e latratul lui obisnuit, furios, teritorial, autoritar. E doar un plans de catel dornic de joaca.

Se intampla atat de rar asemenea minuni, incat trebuia musai sa consemnez aici, sa imi pot aminti si in anii urmatori ca Bruno nu e doar “un caine periculos“, ci si dulce, gata sa se joace alaturi de cainii care ii plac.

Pentru informatii despre caini, intra aici.

Pentru a afla cine este Bruno, vezi acest articol – Câinii fac parte din viața mea