Deşi am purtat discuţii interminabile şi am întors problema pe toate părţile, căposul Ionuţ a ales ceea ce a vrut el: un liceu în care să fie multe fete. Nu ştiu dacă pe atunci a înţeles destul de bine ce urma să înveţe. Îmi spunea mereu  că liceul poate fi făcut oriunde, că poate merge mai târziu la orice facultate. Pe parcursul celor patru ani a descoperit că nu este chiar aşa. Într-un fel se învaţă la un liceu bun şi în alt fel se învaţă la colegiile tehnice.

Colegele pentru care a ales acest liceu i-au devenit un fel de surori, nicidecum iubite, foştii colegi nu au reuşit să intre aici, pentru a fi împreună, iar profilul nu l-a atras deloc. De câteva ori i-am propus să îl transfer la alt liceu, dar nici asta nu i-a fost pe plac, aşa că a rămas la liceul de chimie. Cei patru ani au zburat şi a sosit clipa în care trebuie să arate ce a învăţat. Proiectul pe care trebuie să îl prezinte, “Evaluarea calităţii pe fluxul tehnologic de obţinere a brânzei topite cu smântană“, nu este atât de simplu pe cât părea la prima vedere, mai ales că trebuie să însumeze cel puţin 40 de pagini.

S-a bazat pe informaţiile de pe internet, informaţii care de fapt nu prea există. Panică, panică, panică! Mai sunt câteva zile şi proiectul nu este gata. În situaţia lui sunt mulţi dintre copiii din clasă, dar asta nu mă încălzeşte cu nimic. Astăzi va merge la bibliotecă, să caute cărţi din care s-ar putea documenta. Tot ce a putut găsi pe internet ocupă mai puţin de o pagină şi reprezintă doar un fel de introducere, fără mare valoare, mai ales că nu vorbesc despre brânza topită cu smântână, ci despre brânzeturile topite, aşa, la modul general.

“Brânzeturile topite sunt produse obţinute prin topirea sub acţiunea căldurii şi a sărurilor de topire a unuia sau mai multor sortimente de brânzeturi. În Elvetia, în anul 1911, a început fabricarea brânzeturilor topite, la care s-a folosit brânza Emmental. Aceasta prezenta mici defecte fizice şi nu putea fi valorificată în alt fel. După anul 1930, brânzeturile topite au început să fie fabricate şi în ţara noastră, la Sibiu.

Astăzi le găsim într-o mare diversitate de sortimente, deosebite între ele prin compoziţie, formă, caracteristici senzoriale şi ambalaj. Au preţ mai scăzut decât al celorlalte brânzeturi, pentru că sunt fabricate din sortimente de brânză cu o calitate scăzută şi au în compoziţie ingrediente mai ieftine. Pot fi utilizate şi în alimentaţia de tip fast-food. Durata lor de conservare este relativ lungă, chiar şi atunci când sunt păstrate la temperatura ambientă (excepţie fac brânzeturile topite care au un conţinut ridicat de apă).

Au valoare nutritivă ridicată, datorită conţinutului mare de proteine, grăsimi şi săruri minerale, uşor asimilabile de către organism. Sunt recomandate şi datorită calităţilor organoleptice pe care le au…”

Ar mai putea continua pe această temă, dar clar nu se poate prezenta în faţa comisiei cu aşa ceva. Are nevoie de schema tehnologică, de procesul tehnologic, de determinarea caracteristicilor organoleptice şi fizico-chimice, de o mulţime de informaţii care să ocupe 40 de pagini. Dacă nici prin cărţi nu le va găsi, nu ne rămâne decât să apelăm la un specialist.