Mă trezeşte un fâşâit enervant. Încerc să deschid ochii, dar nu vor să mă asculte. Sunt prea somnoros, căldura cu care eu nu sunt obişnuit m-a moleşit. Am visat că eram alături de marea mea familie, în pădurea-mamă, undeva pe Valea Prahovei. Zăpada se auzea trosnind în noaptea geroasă. Mă simţeam în siguranţă. Nimic nu prevestea drama. Visul mi s-a transformat în cosmar şi am revăzut momentul în care cei trei bărbaţi s-au apropiat de mine, vorbind aproape în şoaptă. Întâi am crezut că sunt turişti rătăciţi. Aveam de gând să le arăt drumul spre şosea, spre civilizaţie. Apoi le-am văzut şubele groase şi topoarele. Fraţii mi-au auzit gemetele de durere şi neputinţă. Mirosul de răşină s-a împrăştiat în toate direcţiile, purtat de vântul iute. Acea răşină era sângele meu, parfumul care curgea la fiecare lovitură de topor pe covorul format din acele scuturate toamna.

M-au purtat pe umerii lor puternici, de bărbaţi crescuţi la munte şi m-au adus în această casă prea călduroasă, unde soba ascunde lemne ce ard viu, zgomotos şi unde simt că mă înnăbuş. O femeie tânără încă, dar obosită, mi-a agăţat în crengi beteală, şi globuleţe, şi bomboane de ciocolată, şi staniol răsucit, imitând fulgii de zăpadă, şi becuri colorate care clipesc din timp în timp. Parfumul meu puternic de răşină, de munte, de ger, acoperă fără probleme mirosul de sarmale şi cozonaci. Oamenii sunt obosiţi, dar bucuroşi. Îşi zâmbesc des, ascultă colinde şi mă privesc fermecaţi.

Dimineaţa de Crăciun. Mă trezeşte un fâşâit enervant. Reuşesc cu greu să deschid ochii. Văd cei trei copii ai casei în jurul meu. Sub crengile mari, verzi şi parfumate, cu care mă mândream până ieri, părinţii au aşezat cadouri multe, pe care mlădiţele încearcă acum să le deschidă, trăgând de hârtia pe care sunt imprimate imagini frumoase, reprezentând Crăciunul. Fetiţa a găsit o păpuşică  cu pantofiori eleganţi şi bucle blonde, îmbrăcată în satin roz. Băieţilor, Moş Crăciun le-a adus câte o maşinuţă cu telecomandă. Au început să se certe pe ele, nemulţumiţi.

Părinţii îi împacă. Se vede că îi iubesc mult. Le arată şi alte cutiuţe, în care au fost ascunse jucării. Copiii ţopăie fericiţi şi pun multe întrebări despre moşul cel bun. Mama le răspunde cu răbdare, în timp ce decojeşte portocale. Parfumul acestora îmi şopteşte o poveste asemănătoare cu a mea. Îl inhalez cu nesaţ, îmbătându-mă cu suferinţă, plângând soarta pe care noi o avem. Dar este dimineaţa de Crăciun şi nu vreau să fiu trist sau să mă gândesc la ce mă aşteaptă. Îmi vor pune crengile parfumate pe foc, iar trunchiul îmi va fi cioplit şi transformat. Probabil băieţii îşi vor face din mine săbii cu care să se joace. Nu sunt trist.  Am avut ocazia să văd o familie frumoasă, în care copiii petrec alături de părinţi, primesc daruri şi zâmbesc fericiţi când mă văd.