Bobul de mazăre

Nu mai era nevoie, dar eu tot am vrut să îmi demonstrez că nu sunt o printesă simandicoasă, că bobul de mazăre nu mă deranjează deloc, cu toate că uneori îl ştiam acolo. Îmi feream privirea, de parcă nevăzându-l şi-ar fi pierdut din duritate sau  s-ar fi dezintegrat. Îmi plăcea totuşi ca ceilalţi să îl vadă, să afle cât sunt de puternică, să ştie că nu mă sperie un bob de mazăre, că pot suporta să dorm pe el. Privirile mirate şi apreciative ale muritorilor de rând din juru-mi erau balsam pentru rănile făcute noaptea de micuţul şi durul bob de mazăre.

Am renunţat la patul moale şi la pernele pufoase  cu ochii în lacrimi şi cu zâmbet curajos pe buze, convinsă fiind că nimeni nu îşi va da seama de suferinţa mea. Ştiam că pot îndura orice neajuns, că voinţa mea este de cremene atunci când vreau să demonstrez ceva. Chiar asta doream: să demonstrez tuturor că “nimic nu mă sperie, nimic nu mă doboară”. Nu aveam nevoie de mila nimănui, nu căutam ajutor la nimeni, ştiind că la sfârşit, când se va trage linie şi se vor face calcule complicate, toţi vor afla că m-am descurcat de minune, că sexul slab nu este mereu slab, că sub pielea fină şi oasele subţiri se ascunde un diamant renumit pentru duritatea lui, pentru puterea cu care se împotriveşte tuturor, pentru felul în care se lasă mângâiat şi prelucrat doar de pulberea de diamant, de ceva ce îi seamănă.

Renunţând la pernele de puf şi la patul cu cearşafuri mătăsoase, fugind de moliciunea oferită de un trai îndestulat, dar nefericit, m-am tolănit încrezătoare şi mândră pe patul ţeapăn şi rece, făcut din pietre cenuşii, de o tristeţe sfâşietoare la prima vedere. Nici perna nu era mai blândă cu capul meu obosit. Se împotrivea, nu mă lăsa să o ating, îmi zgâria obrazul plâns în noapte, îmi şoptea la ureche reproş după reproş, îmi trimitea amintiri din serile călduroase, când totul părea simplu şi comod. Am dat-o la o parte, am împins-o până când a căzut din pat şi am sperat că mă voi descurca fără ea.

Peste bobul de mazăre am aruncat un pled jerpelit, făcut dintr-o ţesătură grosolană, dintr-un material aspru la pipăit. Cu un colţ al pledului mi-am învelit picioarele îngheţate. Prin geamul prăfuit, cu urmele uscate ale stropilor de ploaie parcă râzând sardonic de suferinţa mea, am zărit luna şi ea mi-a făcut semn să dorm liniştită, promiţând că îmi va veghea visele. Dimineaţa a venit pe neaşteptate, aducând cu ea soarele cald şi bun. M-am trezit mai odihnită ca niciodată. Am înţeles că acolo unde există voinţă, până şi luna ţese aşternuturi moi, pe care să se domolească toate gândurile negre. Am căutat sub pledul ros. Bobul de mazăre dispăruse; odată cu el parcă a dispărut şi toată suferinţa!

11 thoughts to “Bobul de mazăre”

  1. La noapte caut și eu un pled jerpelit să-l arunc peste bobul nesuferit, ca să sper că dimineața următoare mă va găsi mai odihnită ca niciodată. Cu tot scepticismul meu, sper că-mi va ieși…

  2. Cand eram mica imi placea nespus povestea printesei cu bobul de mazare. Cu timpul mi-a devenit porecla. Acum mi-aduci si tu un gand neasteptat:”Am înţeles că acolo unde există voinţă, până şi luna ţese aşternuturi moi, pe care să se domolească toate gândurile negre.”. Cu el raman azi. Multumesc

  3. Bobul de mazăre, drobul de sare din poveste şi alte temeri ce sălăşluiesc în conştiinţa noastră, le-am avut şi poate unii din noi le mai au. E bine când găsim puterea de a le elimina, iar povestirea ta dovedeşte că numai de noi depinde.
    P.S.- Nu ştiu cum aş putea să-ţi dau “like”, pentru această povestire. Nu există posibilitatea sau nu găsesc eu locul de butonare (mi se sugerează ceva de gen Facebook, unde nu am cont).

  4. Dar noi stiam ca nu esti o printesa simandicoasa!! Totusi, ce te faci daca data viitoare te provoaca cineva sa porti “Hainele cel noi ale imparatului”? :)

Leave a Reply to Rolling Ideas Cancel reply