Skip to main content

Blog personal, nu chiar personal

Acesta este un blog personal. Îl numesc personal pentru că îmi aparţine, pentru că în el aştern o parte din gândurile mele, din nedumeririle şi ideile ce mă bântuie, din întâmplările la care am luat parte sau despre care am auzit vorbindu-se, din ceea ce imaginaţia mea naşte. Am încercat să împart articolele pe categorii, mai mult pentru a nu lăsa loc interpretărilor, caci au fost texte pe care unii cititori le-au crezut rupte din viata mea, ba chiar s-a întâmplat ca vreo două persoane să creadă că pe acest blog scrie un bărbat. 😀

Ştiu că sunt prea puţini cei care verifică pe bloguri categoriile. Eu nu o fac decât foarte rar, când am dubii în legătură cu ceea ce citesc pe la alţii. Şi dacă s-ar deranja să verifice categoria în care am inclus un anumit articol, oamenii tot ar putea fi induşi în eroare, fără voia lor sau a mea. De exemplu, jurnalul de femeie simplă am decis să îl aşez în categoria colaje autobiografice, deşi nu tot ce scriu acolo reprezintă bucăţele din viaţa mea.

Se întâmplă ca uneori să nu am la îndemână nici un proverb favorit. Pentru a nu lăsa acel spaţiu necompletat, caut pe internet printre proverbe şi îl aleg pe cel care îmi iese primul în cale. Proverbul cu gâsca proastă s-a nimerit să se potrivească unei situaţii despre care tocmai aflasem, însă acea situaţie nu avea absolut nici o legătură cu mine, aşa cum şi-au imaginat prietenele mele (cărora le foarte mulţumesc pentru grijă şi pentru reacţiile prompte).

Nefiind prima dată când se întâmplă, am ajuns să mă întreb: de ce lumea consideră că absolut tot ceea ce scriu pe blog trebuie să reflecte starea mea din momentul scrierii? Blogul meu este personal, da, însă nu chiar atât de personal încât să îmi expun întreaga viaţă şi toate gândurile pe el. Păstrez întotdeauna ceva şi pentru mine, ceva care să fie numai al meu. Uneori scriu aşa cum îmi vin gândurile, las cuvintele să îşi caute singure făgaşul, fără ca ceea ce scriu să reprezinte ceva personal.

Ar fi mult prea mult dacă aş susţine că sunt încercări timide de a cocheta cu literatura. Aş spune mai degrabă că îmi place să mă joc, să las realitatea să se amestece cu ficţiunea. De multe ori sunt până şi eu surprinsă de rezultate, mai ales când pornesc de la o idee şi închei într-o cu totul altă direcţie, uneori de-a dreptul incomprehensibil. E drept, sunt un om liber şi pot scrie orice îmi doresc pe blogul personal. Dar mi-ar plăcea ca oamenii ce mă citesc să înţeleagă ce scriu, să poată deosebi ceea ce este cu adevărat personal de ceea ce nu este chiar personal. 🙂

Pentru cei care au deschis mai târziu televizorul, link spre un articol mai vechi, din care veţi putea înţelege că până şi eu am fost şocată când am aflat că blogul meu nu este jurnal de femeie. 😀

Comments
  • vavaly September 27, 2014 at 8:30 am

    apoi draga mea, daca scrii la jurnal despre gaste jumulite cum sa nu sarim in apararea ta? pentru ca, pana la urma, oricat am zice noi ca nu scriem din ce simtim, tot asta facem. chiar daca nu constient sau voit. chiar daca zicem ca doar ne jucam cu cuvintele. eu asa cred.

    • Vienela September 27, 2014 at 8:34 am

      Sigur, in mare masura ai dreptate, caci tot ceea ce traim sau vedem la altii ne ramane intiparit in memorie si se cere scos la iveala, intr-un fel sau altul, chiar si cand nu constientizam asta. Probabil e si faptul ca atunci cand mie lucrurile imi sunt clare, pentru ca le cunosc, imi imaginez ca si altora ar trebui sa le fie la fel de clare. :)))))
      Te imbratisez! Hai pe privat sa iti povestesc despre gaste jumulite… 😀

  • Mihaela Dămăceanu September 27, 2014 at 9:14 am

    Adevărul este că proverbul e chiar simpatic, dar şi că trebuie să cunoşti foarte, foarte bine pe cineva, ca să ajungi să distingi linia dintre real şi imaginar. Şi nu aş numi rândurile tale, “încercări timide de a cocheta cu literatura”.

    • Vienela September 29, 2014 at 9:37 am

      Da, e destul de greu uneori sa faci deosebirea intre real si fictiune, intre personal si mai putin personal, chiar si cand cunosti bine un om. Ce vrei, sunt om si am cateodata pretentii absurde. :)))

  • […] melodia “How Come You Never Go There” pentru Aniela Deby, Spanac, Vienela, Ana Q, Copilă Blondă şi […]

  • Andra September 27, 2014 at 8:44 pm

    Daca-i blog, atunci ar trebui sa reflecte niste fapte si niste stari personale, nu-i asa? Deci probabil ca tot ceea ce scrii pe blog ar trebui sa reflecte starea ta din momentul scrierii. Glumesc, fiecare scrie cand vrea, ce vrea si manat de ce dorinte, stari sau interese are in momentele respective.

    • Vienela September 29, 2014 at 9:40 am

      Sunt voci in online care spun ca blog nu inseamna jurnal. Si sunt oameni care scriu pe bloguri tot ce li se intampla, ca pentru a le face in ciuda acelor voci. :)))

  • Radu September 28, 2014 at 5:22 am

    Recunosc, când am văzut titlul m-a dus gândul pe alte plaiuri. Dar citind articolul m-am liniştit! 🙂

    • Vienela September 29, 2014 at 9:41 am

      As fi curioasa sa aflu la ce te-ai gandit… 🙂

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.