Bieti trecători prin viață

Bieti trecători prin viață

Tremurul interior mă ajută să îmi simt fiece organ al corpului. Îmi foloseşte asta la ceva? Nu cred, mai ales în zilele când inima bate prea tare, când venele sunt umflate sau când ficatul este crescut precum un aluat de cozonac. Pe cap îmi este vişină putredă, în cap îmi este pustiu, sub cap mă doare. Bieti trecători prin viață.

Vi le spun în treacăt toate şi de nu veţi pricepe nimic, clar n-aţi pierdut nimic. Vreau doar să îmi descarc preaplinul şi-i dreptul meu s-o fac aici, unde s-a aşternut praf gros. Scriu alert şi gândesc oameni (oare ei s-or gândi la mine?), scriu nervos şi gândesc nebuloase (oare ele s-or limpezi vreodată?), scriu deziluzii şi gândesc speranţe (oare ele s-or împlini cândva?).

Îmi căutam stăpân să mă pună la treabă, să văd de am vreo treabă cu a sa treabă. Uşor l-am mai găsit, de parcă ar fi stat ascuns după un trepied, să-l pot vedea rapid când intru-n trepidaţii, când simt că am prea multă energie şi nu ştiu unde să o risipesc. Şi l-am rugat pe-acest stăpân să-mi dea de lucru, să nu-mi stea mâinile degeaba, să nu-mi las trupul să se relaxeze, că doară io nu-s unul dintre puturoşii ce fac umbră degeaba. Câtă vanitate pe capul ca o vişină putredă! Mai bune ar fi fost o vişinată şi-o rugăciune pentru ţiganul ce-i gata să se înece la mal!

Urc treptele una câte una, împiedicându-mă din când în când. Mă uit în sus, ameţesc! Mă uit în jos, ameţesc! Mă uit în zare, nu văd nimic! Îmi şterg o scamă inexistentă de pe trening, îmi recompun chipul, să nu se vadă urmele de jenă scriitoricească şi păşesc apăsat; genul de sportiv de duminică, mereu încrezător în muşchii lui, mereu frângându-se după o tură de teren.

Tânjind la cuvânt cu avânt, ştiind că ar fi zadarnic sau chiar dăunător să-l ofer. Când nu-mi bate soarele în ochi, zăresc în depărtare un tren cu doar câţiva călători. Alerg în urma lui, refuzând să flutur batista mototolită, aşa cum ar face orice om îndrăzneţ.

Mă zbat între dorinţa de a fi altfel şi nevoia de a merge pe cărări bătătorite, mereu indecisă, mereu oscilând în barca-mi instabilă. Oricum aş face, tot nu-i bine. Nu-mi e bine mie, nu le convine nici celorlalţi, iar rezultatul este o mai lină sau vijelioasă coborâre, trecut amestecat cu viitor, amar întrepătruns cu dulce, gând treaz şi adormit în aceeaşi clipă jalnică.

Mi-e silă de mine, mi-e silă de alţii, mi-e silă că trecem prin lume atenţi la nevoi de moment, la măriri efemere, la minciuni frumos împachetate, la prieteni falşi, la oameni ce în aparenţă ne sunt duşmani. Bieţi trecători vremelnici, risipiţi în mărunte patimi ce mâine fi-vor uitate!

Observ siderată că profit săptămânal de duzina de cuvinte pentru a-mi descărca adunătura de gunoaie urât mirositoare ce mă împresoară. Oare ce crede gazda? Căutaţi voi prin tabelul ei, cu siguranţă veţi găsi postări mai vesele. Puteți trece să citiți și despre storcătorul Hurom, de care eu sunt mândră și pentru care am primit un punctaj bun.