Skip to main content

Balconul fermecat

Aveam doi ani când ne-am mutat într-un bloc abia construit, văruit în alb. În entuziasmul de început, toţi locatarii au ieşit în grădina din spatele blocului şi au plantat un şir lung de plopi, dar şi câţiva brăduţi Măsuram an de an, din ochi, creşterea plopilor pe care îi iubeam cu toată fiinţa mea. Iubeam frunzişul lor verde, iubeam puful pe care îl băgau în casă primăvara, la cea mai mică adiere de vânt, iubeam muguraşii lor, care se deschideau cutezători în soare, iubeam culorile pe care frunzele lor le căpătau la începutul toamnei.

Pe la vreo 14 ani, când plopii au ajuns la etajul trei, unde locuiam noi, m-am decis să îmi fac un colţişor al meu în balcon, un loc care să îmi ofere soare strecurat prin frunze, mult verde, intimitate şi linişte. O parte a unui colţar vechi de bucătărie mi-a devenit canapea de balcon. Acolo mi-am mutat cărţile preferate, jurnalul în care îmi aşterneam gândurile, caietele în care îmi notam expresii interesante găsite în cărţi (unde or fi dispărut acele caiete?), frunzele uscate şi florile puse la presat.

Acolo îmi făceam mărgele şi brătări, acolo creativitatea mea parcă exploda. Nu aveam nevoie de muzică, pentru că vrăbiuţele îmi ofereau concerte zilnic, din primăvară până în toamnă. Mă trezeau glăscioarele lor cristaline şi tot ele mă făceau să uit de foame, sete şi de copiii care se zbenguiau pe afară. Compuneam poezii naive, dar şi poeme care, atunci când le reciteam, îmi aduceau lacrimi în ochi, îmi tricotam bluziţe şi pictam cercei.

Cât îmi lipseşte acel balcon! Când am citit la Iuliana despre căsuţa ei din pădurea urbană, inima mi-a tresărit. Am înţeles în acel moment că jinduiesc după colţul meu de balcon mai mult decât sunt dispusă să recunosc. Jalnicul copăcel care se leagănă în faţa geamului acum îmi stârneşte milă şi un uşor dispreţ, atunci când îl compar cu plopii mândri din copilăria mea, care se încovoiau până la jumătate în bătaia vântului de toamnă. Unde aş putea găsi un balcon de inchiriat pentru câteva ore pe zi, un balcon care să semene cu cel de altădată?

PS: Aflu acum că din mugurii de plop nedeschişi încă se poate face o tinctură asemănătoare celei de propolis, recomandată în afecţiunile respiratorii (bronşite acute şi cronice, laringită, tuberculoză, astm bronşic, traheită şi gripă), gută şi micozele piciorului. Fluidizează secreţiile bronhice şi este antiseptic. Atenuează durerile date de reumatism, iar unii spun că ar fi de folos chiar şi pentru unele tipuri de cancer, pentru că poate combate stările de rău date de tratamentele dure (50 de picături luate de 4 ori pe zi, intern).

 

Muguri de plop

Comments
  • Cuvânta April 28, 2013 at 4:17 am

    Imi place PS- ul tau. Pt ca te tot gandesti si la altii, mereu, calitate pe care eu a trebuit sa o cultiv….

    • mixy April 29, 2013 at 12:32 pm

      Nu eşti singura 🙂

  • ex-silentio April 28, 2013 at 5:07 am

    Eu încă mai am un plop în fața geamului, plantat de ai mei când ne-am mutat la bloc. A supraviețuit și deciziei primarului de a se tăia pomii pentru a face parcare, și dorinței vecinilor de a-l tăia pe motiv că face umbră. Singura (mică) problemă e că sunt puțin alergic la puful de plop, în schimb n-am nimic să-i reproșez 🙂

  • Sonia April 28, 2013 at 5:15 am

    Castanii din fața blocului meu au aceeași vârstă cu el – 25 de ani. Când m-am mutat aici erau doar niște bețe firave. Orașul în care trăiesc este unul modest, dar dacă mi-a plăcut ceva la el, constant, este faptul că e plin de verdeață.

  • Iuliana April 28, 2013 at 5:16 am

    Eu mă bucur că ți-am trezit asemenea amintiri şi că te-am făcut să visezi din nou la un locşor al tău, cum era balconul de altădată. Pentru ca visele se împlinesc adesea în moduri la care nici nu gândim. Dar prima condiție e să nu încetezi să visezi 🙂
    Duminică frumoasă de Florii!

  • Rudolph Aspirant April 28, 2013 at 5:37 am

    Mi-a placut ff mult acest text. Pe alocuri mi-a adus aminte de o carte pe care am citit-o in copilarie, A Tree Grows in Brooklyn, de Betty Smith, despre viata unei fete care urma sa devina o scriitoare profesionista. Cat despre plopi, si tata povesteste adesea despre plopii din fata casei unde a crescut el cand era mic.

    Stiati ca plopul a fost primul copac caruia i s-a descifrat ADN-ul complet (in 2006) ?
    Stiati ca tabloul Mona Lisa este pictat pe un fundal care e din lemn de plop ?
    Stiati ca grecii antici si etruscii preferau lemnul de plop pt a face scuturi pt ca il considerau ff rezistent si dificil penetrabil asa ca stejarul, insa totodata mai usor ?

  • Alexandra April 28, 2013 at 6:38 am

    Când aveam vreo 12 ani obişnuiam să ies şi eu pe balcon şi să stau acolo, cu orele, fără să fac însă mare lucru. Nu eram aşa pasionată de lectură dar tot citeam 3-4 pagini pe zi, întinsă pe o pătură, în balcon. Apoi mă plictiseam şi lăsam cartea la o parte. Mă simţeam ca la plajă. :))

  • alina April 28, 2013 at 6:52 am

    tot natura este cea care ne incarca de energie…

  • Irealia April 28, 2013 at 9:34 am

    Și eu visez la un balcon de când m-am mutat. Ne-am propus să ni-l construim, dar n-am depășit stadiul de idee. 🙁

  • salmi April 28, 2013 at 9:53 am

    Eu aveam in vacantele de vara, un dud in care ma urcam si de acolo priveam lumea. 🙂 Aveam 14 ani si ma ascundeam acolo, nestiuta…era lumea mea si numai a mea. Multumesc ca mi-ai amintit de el, am sa scriu si eu. 🙂

  • Vladimir April 28, 2013 at 10:12 am

    Eu n-am observat ce copaci misunau prin curtile pe unde am stat. Eu ma cataram in ei indiscriminativ :D. Cred ca preferam un mar totusi.

  • Radu April 28, 2013 at 10:20 am

    Cum spune o reclama- Lucrurile bune ar trebui trebui sa dureze la nesfarsit ! 🙂

  • javra April 28, 2013 at 10:57 am

    Nu balconul îţi lipseşte, ci eşti nostalgică după copilărie…

  • cotos April 28, 2013 at 2:40 pm

    Si eu am avut o casuta in copac. Mi-a facut-o bunicul meu, m-ai facut extrem de melancolic. Mi-as dori sa mai pot vizita casuta.

  • Mirela April 28, 2013 at 3:55 pm

    Mi-ai amintit de balconul din a doua noastră locuință. Exact un fotoliu vechi aveam acolo, citeam în balcon de câte ori era cald afară, aveam la vedere un salcâm și un castan, acolo am băut prima cafea făcută pe furiș, un ness tare de tot, acolo îmi dădeam cu lac, tot pe furiș, unghiile, ca apoi să le șterg…Mai târziu mi-am dus o planșetă, coli și cărbune, desenam schițe pregătindu-mă pentru examen, tot acolo… Ce amintiri, ce balcon!

  • Mirela April 28, 2013 at 3:56 pm

    Mi-ai amintit de balconul din a doua noastră locuință. Exact un fotoliu vechi aveam acolo, citeam în balcon de câte ori era cald afară, aveam la vedere un salcâm și un castan, acolo am băut prima cafea făcută pe furiș, un ness tare de tot, acolo îmi dădeam cu lac, tot pe furiș, unghiile, ca apoi să le șterg…Mai târziu mi-am dus o planșetă, coli și cărbune, desenam schițe pregătindu-mă pentru examen, tot acolo… Ce amintiri, ce balcon!

  • Andra April 28, 2013 at 4:41 pm

    ce faaaain. pentru mine balconul nu e special, dar inteleg de ce iubesti copacii 😀

  • silavaracald April 28, 2013 at 5:49 pm

    “Plopul” meu erau un cireş de vară, dintr-acela cu fructe amărui. Mi se părea că aproape atige cerul şi-mi plăcea să mă urc în el până când ramurile se îndoiau uşor sub greutatea mea…

  • Balconul copilariei mele April 28, 2013 at 10:44 pm

    […] citit postul ăsta extrem de frumos si personal (așa cum sunt aproape toate la ea), scris de Vienela și n-am putut […]

  • Lavinia April 29, 2013 at 8:06 am

    N-am povesti cu balcoane sau cu colturi de gradina, inca. Dar am caiet de expresii frumoase si acum:))) Citesc si notez, citesc si notez :)))

  • elly weiss May 10, 2013 at 3:17 pm

    De retinut informatia despre tinctura.
    Colturi mici, personale…ne-am facut fiecare in copilarie. Si eu imi aduc aminte cu nostalgie de perioada copilariei si de casutele mele…care tineau doar cateva zile. De fapt cam atat erau facute sa tina 🙂

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.