Aveam doi ani când ne-am mutat într-un bloc abia construit, văruit în alb. În entuziasmul de început, toţi locatarii au ieşit în grădina din spatele blocului şi au plantat un şir lung de plopi, dar şi câţiva brăduţi Măsuram an de an, din ochi, creşterea plopilor pe care îi iubeam cu toată fiinţa mea. Iubeam frunzişul lor verde, iubeam puful pe care îl băgau în casă primăvara, la cea mai mică adiere de vânt, iubeam muguraşii lor, care se deschideau cutezători în soare, iubeam culorile pe care frunzele lor le căpătau la începutul toamnei.

Pe la vreo 14 ani, când plopii au ajuns la etajul trei, unde locuiam noi, m-am decis să îmi fac un colţişor al meu în balcon, un loc care să îmi ofere soare strecurat prin frunze, mult verde, intimitate şi linişte. O parte a unui colţar vechi de bucătărie mi-a devenit canapea de balcon. Acolo mi-am mutat cărţile preferate, jurnalul în care îmi aşterneam gândurile, caietele în care îmi notam expresii interesante găsite în cărţi (unde or fi dispărut acele caiete?), frunzele uscate şi florile puse la presat.

Acolo îmi făceam mărgele şi brătări, acolo creativitatea mea parcă exploda. Nu aveam nevoie de muzică, pentru că vrăbiuţele îmi ofereau concerte zilnic, din primăvară până în toamnă. Mă trezeau glăscioarele lor cristaline şi tot ele mă făceau să uit de foame, sete şi de copiii care se zbenguiau pe afară. Compuneam poezii naive, dar şi poeme care, atunci când le reciteam, îmi aduceau lacrimi în ochi, îmi tricotam bluziţe şi pictam cercei.

Cât îmi lipseşte acel balcon! Când am citit la Iuliana despre căsuţa ei din pădurea urbană, inima mi-a tresărit. Am înţeles în acel moment că jinduiesc după colţul meu de balcon mai mult decât sunt dispusă să recunosc. Jalnicul copăcel care se leagănă în faţa geamului acum îmi stârneşte milă şi un uşor dispreţ, atunci când îl compar cu plopii mândri din copilăria mea, care se încovoiau până la jumătate în bătaia vântului de toamnă. Unde aş putea găsi un balcon de inchiriat pentru câteva ore pe zi, un balcon care să semene cu cel de altădată?

PS: Aflu acum că din mugurii de plop nedeschişi încă se poate face o tinctură asemănătoare celei de propolis, recomandată în afecţiunile respiratorii (bronşite acute şi cronice, laringită, tuberculoză, astm bronşic, traheită şi gripă), gută şi micozele piciorului. Fluidizează secreţiile bronhice şi este antiseptic. Atenuează durerile date de reumatism, iar unii spun că ar fi de folos chiar şi pentru unele tipuri de cancer, pentru că poate combate stările de rău date de tratamentele dure (50 de picături luate de 4 ori pe zi, intern).

 

Muguri de plop