M-a ignorat mult timp. Orice aș fi făcut, bun sau rău, în ochii săi continuam să nu exist. Trecea pe lângă mine de parcă aș fi fost un biet afiș zdrentuit uitat într-o stație de metrou. Cât mă durea această indiferență! Și cât de tare mă răscoleau gândurile venite în noapte, la ceasul când întreaga suflare dormea! Nimic nu e mai dureros decât o dragoste neîmpărtășită. Orice vis al meu se frângea neputincios în fața apatiei sale. Doar omul care a suferit vreodată din dragoste poate înțelege furtuna de sentimente care mă răvășea clipă de clipă. După lăsarea întunericului, când liniștea domnea peste pământ, întotdeauna mă asaltau speranțele. Mi se așezau în piept, creșteau năvalnic, înfloreau și mă mistuiau. Speranțe deșarte, hrănite doar de închipuirea mea.
Diminețile erau triste. Ne întâlneam pe coridor. Îi priveam ochii veseli, migdalați. Îmi ocolea privirile. Salutam. Ecoul glasului meu se pierdea în neant. Mi se făcea un gol în stomac și acolo mi se zbăteau fluturi amețiți de dragoste neîmpărtășită. Mi se rupea inima în fâșii de gelozie și de dor.
De ce a trebuit să mă îndrăgostesc tocmai de tine? De ce trebuie să îndur atâta chin în fiecare zi? Când ai venit pentru prima dată spre mine am crezut că visez. Glasul tău blând m-a chemat tainic. Trupul îți era văpaie. Am început să tremur și te-am urmat. M-ai lăsat să te ating. Te-ai lipit senzual de mine. În ochii tăi am citit dragostea. Barierele căzuseră. Întreaga lume dispăruse. Eram doar noi și dragostea noastră. Cu ce pasiune ne iubeam! Ne era totuna dacă luna ori soarele ne spionau. Trăiam, în sfârșit trăiam marea dragoste, cea la care visasem în atâtea nopți! Și ce dacă era (aproape) platonică? Era dragostea mea și nu o împărțeam cu nimeni în afara de tine.
Se spune că orice minune ține trei zile. Dragostea dintre noi a ținut vreme de două minuni. Apoi, scumpă Vrăbiuța, ai ieșit din nebunia indusă de călduri și ai început iar să mă ignori. M-ai lăsat singur, să sufăr din cauza dragostei neîmpărtășite. Dar știu că va veni iar vremea când nebunia te va readuce la mine și atunci mă vei lăsa să te privesc în ochi, să te mângâi și să îți sărut trupul înfierbântat, în timp ce îmi vei cânta, cu glasu-ți tremurat, balada unei iubiri imposibile.
Cu dragoste,
Bruno
Îmi place grozav cum îţi ies textele astea, care la început par să fie cu totul altceva decât sunt de fapt. Sunt scrise tare frumos, iar la sfârşit zâmbesc întotdeauna cu gura până la urechi, sau chiar chicotesc puţintel, de una singură. :)
:)))) Ești tare! M-a distrat grozav scrisoarea de amor a lui Bruno către mâță!
Adevarul este ca si mie imi place sa le scriu. :)
:) Regret doar ca nu am nici o poza in care sa se vada clar uimirea lui din momentul in care pisica nu mai e in calduri si nu ii mai accepta avansurile. :)))
Haha! Puteam să jur că e cu Bruno! Deși m-ai cam păcălit în primele rânduri. :-D
:D Inainte scriam mult despre Ionut, insa mi-a atras atentia ca la urmatoarea abatere imi sterge blogul. Nu cauta celebritatea si chiar se simte deranjat cand amintesc de el pe blog, asa ca profit de Bruno cat pot… :)))
Bine că ai de cine profita! ;-)
Si nici nu se supara… :)))