Din când în când aduc în discuție pe blog obișnuința mea de a spune întotdeauna “băieții mei”, deși vorbesc despre soț și copil, ca toată lumea să știe. Am observat că atunci când apar cititori noi, se iscă mici confuzii și mă trezesc că mi se vorbește despre cei doi (sau mai mulți) copii ai mei. Nu, eu nu am decât un singur copil, pe Ionuț. Celălalt băiat despre care vorbesc este de fapt soțul meu. Scriind des despre ei, mi-a fost mai ușor să spun băieții mei. Cei care sunt vechi pe aici știu că Mihai este soțul meu.

În cea mai mare parte a timpului liber, băieții mei, harnici, nevoie mare, se bat pe calculator, se uită la filme cu bătăi (cum altfel ar știi să se bată, nu?) sau lenevesc așteptând să iau pauză de la serviciu, să putem sta de vorbă, să îmi spună cât le este de foame sau câte zile au trecut de când am promis că le fac nu știu ce prăjitură. De cele mai multe ori, fată bună cum mă știți, las totul deoparte și fug la bucătărie. Acolo las impresia că aș participa la Campionatul de triatlon. Cu o mână învârt în oală, cu o mână spăl vasele, cu celelalte mâini frământ aluatul pentru prăjituri.

Apoi vine ziua în care sunt deranjată în timp ce scriu un articol și îmi fuge ideea principală. Fata bună se transformă în fata babei și nici o vrăjeală din lume nu o mai convinge să participe la triatlon. Dacă vor prăjituri, mâncare și ordine în bucătărie, să facă bine să își deplaseze fundurile în bucătărie, să mă ajute. Ei îmi spun mereu că Ceaușeasca a murit și nu era nevoie să o înlocuiesc, dar eu ador să le dau ordine și să îi văd cum se agită pe lângă oale.

Mihai scapă ușor, că face cele mai bune fripturi din lume și nu îl deranjează să curețe cartofi, ceapă, morcovi și alte rădăcinoase. Greul pică pe Ionuț, căruia îi place să migălească pentru o masă aspectuoasă, dar nu concepe să piardă timp făcând chestii negândite. El face cremele și ornează torturile, el inventează metode rapide de a scăpa de treabă, el știe că maioneza nu se taie dacă învârți în mai multe direcții, el spală fiecare farfurie cu 30 l de apă, el își amintește că se arde ceva în cratiță, el trage chiulul de câte ori îl scap din ochi, el verifică fiecare furculiță pe care o spăl, el pune lapte în toate ceștile de cafea, el decide ce se pune în ciorbe (așa am făcut mari economii la zarzavat și verdeață), în prăjituri (fără nuci, migdale, alune…) și în tăvi (carne, carne, carne).

Pentru că Bogdan a vorbit despre cum a pregătit sarmale, eu vă voi spune ce s-a întâmplat cu ale mele. Am făcut aproape 200 de sarmale, din care am apucat să mănânc 4. Mihai a fost mai norocos, a prins vreo 15. Restul au fost mâncate de Ionuț în mai puțin de 48 de ore. Mă uitam la copilul meu cum mânca și îmi spuneam în gând că cei ca el ajung după sărbători la spital, vânați de televiziuni pentru știrile alea haioase. Nimic nu l-a putut convinge să guste și altceva. Concluzia? Fac cele mai bune sarmale din lume! :D :-P