Sunt pieton din tată în fiu şi îmi place acest lucru (mersul pe jos face piciorul frumos). Mai puţin în zilele în care am multe bagaje de cărat. Dar şi în acele cazuri mă descurc onorabil. Oraşul este plin de taxiuri care abia aşteaptă să prindă clienţi. Pieton fiind, am mereu ceva de reproşat şoferilor. Circulă cu viteză prea mare, nu le pasă că suntem pe trecerea de pietoni, parchează pe unde au chef, ocupând trotuarele…
Şi deodată Vienela, cea care adoră să meargă pe jos şi care înjură zilnic în gând cel puţin un şofer, devine apărător înfocat al conducătorilor auto. Cum aşa? Să derulăm filmul: un prieten rămâne fără permis pentru o lună de zile din cauză că o trecere de pietoni este prost poziţionată, lângă trecere este o covrigărie, iar oamenii s-au obişnuit să stea pe zebră chiar şi când nu au de gând să traverseze strada, doar pentru a cumpăra covrigi sau pentru a face cu mâna la ocazie (este chiar la ieşirea din oraş). Tot din acest motiv cred, poliţiştii s-au obişnuit să stea la pândă în acel loc, pentru a-i prinde pe nefericiţii care nu pot aştepta la infinit ca mamaie să urce pe trotuar, după ce îşi cumpără covrigi. Concluzia: dacă e coadă la covrigi, rămâi fără permis sau pleci cu nervii zdruncinaţi.
Aseară aşteptam ca Mihai să iasă din magazin. Eram pe trotuar, la noi în cartier, în faţa unei alte treceri de pietoni. Am numărat 5 (cinci) maşini care au trecut fără ezitare peste zebră, deşi pe a doua dungă albă erau câteva persoane. Revoltată, când a apărut Mihai lângă mine, i-am spus despre şoferii neruşinati cărora nu le mai pasă de reguli şi mai ales de oameni. Mi-a explicat cu răbdare că trecerea de pietoni nu este bine aşezată, iar şoferii aproape că nu îi pot vedea pe cei care vor să traverseze strada. Lângă trotuar este o parcare, chiar înainte de trecere, în parcare sunt multe maşini, unele dintre ele mai înalte decât un stat de om, iar strada este puţin curbă, ceea ce reduce şi mai mult vizibilitatea.
În aceste condiţii, dacă poliţia îl prinde pe şofer că a trecut pe zebră în timp ce pietonii încercau să traverseze, cine este declarat vinovat? Şoferul care nu a putut vedea pietonii ascunşi de maşinile parcate sau pietonii care se văd nevoiţi să iasă până în mijlocul străzii pentru a vedea maşinile care vin din stânga? Se întâmplă vreodată să fie luaţi la întrebări cei care proiectează parcările? Pentru că în acest caz, mie mi se pare că ei ar fi vinovaţi.
Aici ar trebui sa intervina cei de la primaria din Ploiesti..E inadmisibil ca din vina lor sa sufere soferii, si nu se stie poate chiar si pietonii care stau la rand la covrigarie…
asa am ramas si eu fara carnet odata pe o trecere de pietoni din plin centrul Bucurestiului, la Sala Palatului, o trecere de pietoni extraordinar de larga pe care este absolut imposibil sa nu fie niciodata nici un pieton. Doar daca este ora 2 noaptea poate. Si nici semafor nu avea, se intelege. De atunci am ocolit intotdeauna acea trecere, chiar daca asta insemna sa merg 1-2 km in plus prin trafic …
să vezi ce înjurături de birjăriță aplic eu de fiecare dată când am ocazia, pe stradă… nu am carnet, n-o să am niciodată pentru că sunt prea haotică.
Eu ca Iulia…..nu cred c-o sa fac rost de un carnet nici nu am dorinta asta
Asadar la zebre ma pricep strict pietonal si daca e s-o pun de-un safari prin Africa
Sunt sofer din 1986, fara incidente pana acum!
Bravo, ai dreptate!
Sa vezi cate asemenea locuri sunt in Bucuresti. :))
Sunt astfel de locuri in toata tara. Si bineinteles, ca in loc sa se ia masurile necesare sa remedieze problemele, politia rutiera sta la panda sa sa incaseze amenzi. Ce mai conteaza siguranta oamenilor cand este rost de facut niste bani in plus?
Te invit in Bucuresti sa treci pe verdele de la semafor nu pe zebra si o sa treci cu inima cat un purice, pentru ca astia din Bucuresti sunt mai ceva decat haiducii lu Sapte Cai.
din acest motiv mi-am învățat copilul să nu treacă pe verde! Numai dacă se potolește haiducimea are și ea voie să treacă :)
Da, si mie mi s-a intamplat, pieton fiind sa remarc cum se arunca alti pietoni pe zebra inainte sa se asigure, chiar intr-un asfel de loc de care povestesti tu. E in curba, e o parcare inainte intotdeauna plina pe cate doua benzi cu masini inalte. Soferii nu vad mai nimic inainte de a ajunge la zebra. Si, de regula, toti incetinesc. Pietonii insa au impresia ca li se cuvine sa traverseze oricum, in fuga, abia-abia. De obicei, fara sa se asigure, cum ziceam.
in Bucuresti e un act de curaj sa traversezi strada si lucrurile se inrautatesc pe zi ce trece….
Nu-mi (mai) place Mircea Badea, dar are o vorbă care a rămas în topul preferințelor mele: ”Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul”. Crezi că, dacă toate ar fi structurate clar, dacă trecerile de pietoni ar fi la locul lor, dacă parcările ar fi parcări și trotuarele trotuare, dacă spațiile verzi ar fi locuri de joacă și relaxare, nu depozite de gunoaie, dacă spitalele ar fi spitale și nu case de nebuni, vorba lui ar mai fi de actualitate?! :)
Ar fi monoton! Al naibii de monoton!
Vorbind la modul serios, cred că asta-i problema noastră majoră, inclusiv a mea: Că am încetat să sper(ăm) că se mai pot schimba lucrurile (și) în bine! Că, la o adică, cineva, un polițist chiar!, se va trezi într-o dimineață și va arăta cu degetul către confrații lui puși pe mica ciupeală, le va bate obrazul, ei se vor simți și vor înainta o depeșă organelor abilitate să facă ceva în sensul ăsta! Uau! Trebuie să recunosc – o fac și mă duc singură la colț pe termen nelimitat- că mi se pare SF ce scriu aici. Așa că mă retrag, până la următoarea postare. Poate până atunci apare o bulină roz și-n mintea mea.
Sa vezi cum merg soferii prin Chisinau la trecerile de pietoni :D
Dezordinea e efectul lipsei de responsabilitate care e efectul lipsei fricii care e efectul lipsei pedepselor.
Initiativa… Mergi la Primarie sau scrie un mail catre ei in care sa le povestesti despre ce e vorba. In felul asta esti impacata in primul rand cu tine, poti salva cativa oameni de la o tragedie. Spirit civic…
Am probleme grave cu soferii (eu fiind pieton chiar daca am si carnet si masina sta in parcare), dar nici cu pietonii nu mi-e rusine. Si de-o parte si de alta exista uscaturi.
Nu stiu daca in situatia pe care ai povestit-o sunt de vina cei care au proiectat parcarea sau cei care au proiectat trecerea de pietoni! Mai degraba as schimba trecerea decat parcarea, cred… :)
Pieton, daca nu casti ochii la trecerea de pietoni nesemaforizata si te arunci ca o gazela fara sa te asiguri esti un sinucigas. Sofer, daca nu incetinesti in apropierea unor astfel de treceri (iar daca nu ai vizibilitate, opreste masina ca atunci cand ajungi intr-o intersectie si asigura-te ca nu cade lumea!) esti un kiler inconstient.
Off-topic: Aia de la Index taxi chiar sunt pe barba lor.
Eu sunt si mai rau, sunt omul pieton cu permis :))
Cat despre subiect, da ai dreptate, dar asta se intampla pentru ca in Bucuresti totul se face alandala, fara nici o logica sau ordine. Nu numai ca fiecare parcheaza unde are chef, fiecare conduce cum are chef si la fel fiecare proiecteaza parcarile unde are chef. Normal ca sunt multe accidente. Despre traficul in Romania sunt multe de zis….nu vreau sa incep ca nu mai termin :))
Peste tot sunt semne puse aiurea, treceri de pietoni prea dese sau prea rare, pietoni care nu se asigura cand traverseaza, soferi inconstienti sau doar putin neatenti … si pana la urma aproape toate astea pot fi evitate cu nitica educatie, cu respect fata de cel de langa tine (indiferent daca e pieton sau la volan) si mai ales cu respect fata de lege … dar pentru asta e nevoie ca si cei pusi sa vegheze la respectarea legii sa-si faca treaba si sa nu fie zilnic subiect la stirile de la ora 5.
“Era sa se suie cu masina pe mine. Unde sunt militienii? Am injurat, am scris pe facebook (sau pe blog), dar n-am sunat la 112 ca aia ar trebui sa stie si sa ma pazeasca la orice pas”…
Ca sunt sau nu subiect la stirile de la ora 5, nici noi nu ne facem viata mai usoara apeland la ei, ne multumim sa tipam in gura mare si sa asteptam sa afle militia de la clarvazatori…
Daca un pieton se afla si cu un singur picior pe trecerea de pietoni este considerat ca fiind angajat in trecerea strazii si automat trebuie sa i se acorde prioritate. Conform legi :)) Dar nimeni nu tine cont de asta..chiar daca trecerea este bine plasata sau nu…
Din cauza unor astfel de edili dusi cu pluta instantele sunt supra aglomerate de soferi care contesta procesele verbale…
Trebuie sa se simta si… initiativa cetateneasca si sa se faca presiuni pentru semnalizarea corespunzatoare a trecerilor de pietoni, pentru amplasarea/mutarea acestora in locuri unde participantii la trafic nu sunt in pericol asa mare… In BV au tipat cetatenii si astfel au mutat trecerile de pietoni care pareau a fi fix la iesirea din sensul giratoriu si era o nebunie! Nici acum nu e foarte bine dar e ceva mai bine! Cat trebuie sa alerge pietonii pe trecerile late de pietoni – de cand cu giratoriile – nu mai intereseaza pe nimeni! Si nici faptul ca pietonii ocolesc, in unele locuri, si cate 500 de m pentru a gasi o trecere de pietoni (din cauza giratoriilor care… fluidizeaza circulatia dar nu in toate locurile unde sunt amplasate)
Un fel de concluzie: dat fiind locul unde i-a fost ridicat permisul ii permite o contestatie in instanta si sansele de a fi anulat PV sunt mari; vanzatorul de covrigi ar putea fi rugat sa afiseze un “anunt” pentru a “invata” pe clienti ca trebuie sa stea insirati pe trotuar; cei de la primarie trebuie presati sa semnalizeze trecerea… sau sa o mute cativa m mai incolo, daca-i posibil. Sigur, ceea ce scriu pare fara sens, dar fara “presiunea strazii” edilii romani nu prea se deranjeaza daca nu au un interes electoral. Da, stiu cum sunt cei mai multi romani: nu se implica pentru ca nu ii afecteaza in mod deosebit si personal – romanii nu prea au simt civic, sunt egoisti, individualisti – cei mai multi.
No, ma opresc aici!
Zi minunata iti doresc!
soferii nu respecta regula conform careia pietonii aflati pe o trecrere au prioritate insa nici pietonii nu traverseaza numai pe la trecere:)….majoritatea accidentelor se intampla din acest motiv
Eu ma abtin delicat cand vine vorba de discutii despre pietoni. Nu de alra, dar mi-e teama ca mi-ar putea zvacni, de nervi, piciorul pe accelarie nu frana :)). Eu am sa mor intrebandu-ma de ce NICIODATA pietonii nu traverseaza pe la stop ci la 5 metrii in fata sau spate. Inteleg cand nu e nici o trecere, dar cand e…de ce pe langa? :P. Din principiu cred eu :P.
Cand eram mic si mai neostoit de felu-mi prinsesem o intreaga tehnica de razbunare. Cu riscul sa ma injure jumatate de blogosfera, ce faceam era sa sa trec pe langa o trecere cu stop (pe rosu pentru pietoni) si daca ii vedeam deja dati jos de pe trotuar si uzi de nerabdare sa treaca cat mai repede, aveam grija sa le trimit baltoacele de pe carosabil direct in gura :D. Arta, stimate doamne, nu este sa stropesti intreg pietonul, nuuuu! Arta, dupa cum ii explicam la acea vreme si sotiei mele (pieton dedicat fara carnet), este sa tintesti baltoaca in gura. Manevra nu e usoara dar se invata repede si voi avea grija sa-mi educ si fii si nepotii :D.
In Bucuresti, cel putin, e legea junglei. Trece cine e mai tare, mai tupeist. Si nu mereu acela e soferul. Nici unii, nici altii nu sunt mai breji. Deh, romani. Civilizatie? Sa fim seriosi! Cand vine vorba de treceri de pietoni, parcari si masini e un haos total. Haos care se extinde in intreaga societate.
Cred ca sunt pe primul loc in topul carnetelor de conducere de pe aici.Am din vara lui 1977.Nu am avut nici un incident si am poate doua,trei sute de mi de kilometrii .Depinde de multe:politist,trafic,marcaje,sofer,etc,etc.Se intampla si multe nedreptati,dar e bine sa fi conciliant.Eu sunt tare nemultumita de vanatoarea asta a soferilor.
Cel mai sfant ar fi sa fie peste tot semafoare pentru pietoni. Trebuie sa fii foarte atenta cand treci strada, mai ales in Bucuresti cei mai multi soferi evita sa dea prioritate la pietoni. In orice caz sunt de principiu ca mai bine mai astepti decat sa regreti :).
Si in Timisoara sunt cazuri din astea cu trecerea de pietoni. Eu sunt si sofer si pieton si adevarul e ca din nici o perspectiva orasele noastre nu sunt gandite bine. Ca si pieton, de multe ori nu ai pe unde sa traversezi sau te trezesti ca te arunci putin orbeste pentru ca trecerea de pietoni e in mijlocul statie de autobuz si ca sa vezi ceva trebuie să ajungi la mijlocul trecerii unde te mai trezesti ca da peste tine un biet om care habar nu avea ca tu iesi dintre masini. Iar ca si sofer, esti de doua ori persecutat, pentru ca mai ai pe cap si politistii, care trebuie sa-si faca norma si se posteaza exact in cele mai proaste locuri, unde stiu sigur ca au sanse maxime sa te prinda pe picior gresit.
Si eu cred la fel ca tine Vienela, ca de vina sunt autoritatile, care nu fac studii si nu organizeaza mai bine circulatia rutiera.
Iar ideea lui Delilah este cea mai practica solutie: sa fie semafoare pentru pietoni la toate trecerile din zonele aglomerate (cel putin)
Cred ca nici sofer, nici pieton nu e bine sa fii in Romania. De-aia am permis dar am renuntat la ideea de a conduce vreodata o masina. Taximetristii trebuie sa traiasca si ei, nu? Ca si tine, cand am de cumparat ceva foarte voluminos sau f. greu apelez la ei :)
Pana acum am avut net-ul picat… :(
Există un “cerc vicios” al INCOMPETENŢEI BIROCRATICE!
Absolut orice trecere de pietoni este amenajată DUPĂ avizarea ei de către:
– Poliţia rutieră;
– bugetarul de la sitematizare;
– bugetarul de la spaţii verzi şi uscate,
– femeia de serviciu de la Primărie
– …
Deci, TONŢI specialiştii în materie şi mulţi alţii care n-au habar, MUSAI să ia salariu MARE ca să avizeze o “zebră” … precum cele din povestea ta!
da si nu. si eu sunt pieton acum, dar am fost si sofer. ideea e condusul preventiv, iar in zona cu treceri reduci viteza ca poate vreo mamaie sinucigasa se trezeste subit ca-i vine sa traverseze drept cand ajungi tu langa ea. asta daca-ti sta carnetul bine in buzunar :)
din pacate vina e clar impartita. Omul a gresit, la trecerea de pietoni tre sa incetinesti – asa e legea, nu e normal sa sara la gatul pilitistului ca nu a amendat pe toti. Deseori e greu de mutat o trecere pietonala dintr-o parte in alta.
Eu mai am o intrebare: cum e posibil sa opreasca toti soferii fara sa clanxoneze, la trecerile de pieton din tari vestice? Si care greseste sa isi ceara scuze pietonului????