-Nu-mi vine să cred! Ne-au furat biroul!
-Lasă glumele proaste. Am înțeles mesajul. Mă îmbrac și cobor imediat să te ajut să îl bagi în casă, îmi răspunde soțul, scrâșnind din dinți de durere.
-Nu! Nu pricepi? Chiar ne-au furat biroul! insist eu, cu buzele strânse de supărare. Mă simt de parcă m-am trezit iar în România, nu în Scoția.
S-a întâmplat în martie, la o zi după ce Mihai și-a rupt clavicula, iar pe mine m-a trântit Bruno la pământ, lăsându-mă cu un deget rupt. La o zi după ce ne-am mutat dintr-un oraș în altul pentru a fi mai aproape de serviciu. Până și mutarea a fost cu peripeții. Imaginați-vă un bărbat cu mâna dreaptă prinsă într-o fașă, abia întors de la spital, o femeie cu degetul rupt și cu hainele pline de noroi, un câine agitat din cauza schimbărilor pe care le intuia, o ploaie torențială și un frig de îngheța sufletul în om. Eu am rămas cu Bruno acasă, iar Mihai a plecat cu Ionuț și cu un prieten să ducă o parte din bagaje.
Ajunși acolo, și-au dat seama că au uitat cheia de la noua casă. Nu aveau cum să bage dulapul și biroul înăuntru. Nu se puteau adăposti la căldură. Au stat într-o magazie, înveliți cu pături, și au așteptat să vin eu. Cele 20 de mile mi s-au părut un coșmar. Bruno se zbătea în mașină, ploaia ne udase până la piele (câinele meu nu poate merge cu mașina dacă nu are măcar un geam deschis), iar degetul rănit îmi zvâcnea ca o inimă speriată. Era miezul nopții când am ajuns.
În casă… frig ca afară. Ne-am înghesuit în paturile reci, ne-am acoperit cu toate păturile pe care le aveam și am dormit neîntorși până a doua zi aproape de prânz. M-am trezit prima, ca de obicei. Gândul îmi era numai la mobila pe care o lăsasem în curte. Am coborât, deși încă eram în pijama. Strigătul meu s-a auzit până sus, în dormitoare:
–Nu-mi vine să cred! Ne-au furat biroul!
Da, biroul meu nu mai era în curte. Dispăruse. Dispărut e și-n ziua de azi. În locul lui a apărut un “nou” birou, pe care ne-am grăbit să îl băgăm în casă înainte ca scoțienii să se prindă că avem “marfă proaspătă”. L-am și “împodobit”, după cum vedeti. :p
Eh! La prima vedere par a fi vinovati ceva scotieni dar… cine stie? :) Sa fie cea mai mare paguba a voastra acest incident cu biroul.
Acolo e Shehasela?! (sper ca am retinut corect numele) :) Imi place de ea, dar si mai mult imi place pisoiul cu ochi verzi!
Succese! <3
Nu avem romani prin zona si stam undeva pe o “ulicioara”. Cel mai probabil, daca l-au vazut in curte, si-au imaginat ca e scos pentru gunoieri. Si, daca tot era intr-o stare foarte buna… ;)
Da, Sehașela este. O plimb dupa mine pe oriunde merg. Pisoiul ala e si preferatul meu. L-am dus la Deep Sea World, sa vada rechinii. ;) :)))
Te imbratisez!
Mare aventura ce a-ti trait acolo :))
frumos post!