Au ruginit castanele

Ploieşti. Oraş renumit pentru bulevardul cu castani. Aleile umbroase îndeamnă la meditaţie, la reverie, la scris poveşti despre întâmplări ciudate cu castane. Desigur, toate astea sunt posibile numai în anii când ciorile nu albesc trotuare şi bănci cu găinaţul puturos, când mirosul insuportabil nu înmoaie genunchii visătorilor. În acest oraş, toamna este întotdeauna a castanilor ce îşi leapădă frunzele în foşnet plângător. Dacă ai străbătut o singură dată bulevardul cu castani, nu poţi uita covorul de biluţe cafenii, nu poţi uita cum bătrânii copaci dezgoliţi parcă îşi cheamă înapoi copiii pierduţi pe asfalt.

Tineri sau bătrâni, oamenii se apleacă spre pământ, adună grăbiţi în pumni castanele parcă unse cu ulei, apoi se ridică radioşi, scoţând exclamaţii de uimire: au ruginit castanele! Copiii se uită curioşi, rotesc fructele în palme, sperând să vadă undeva rugina despre care vorbesc părinţii şi bunicii lor. Sunt încă mici şi nu înţeleg sensul metaforelor. Pot doar să se bucure de perfecţiunea fiecărei castane, de culorile uimitoare în care s-au îmbrăcat, de anticiparea momentului când, alături de doamna învăţătoare, vor ridica joaca la rang de artă.