Ca în fiecare zi, ieri am intrat pe talentirosit.ro, să văd ce au mai scris băieţii. Titlul nou apărut suna cam dubios, dacă ne gândim la ceea ce scrie de obicei Florin Ruşanu.
“Poveşti de spus la gura sobei” m-a lăsat cu gura căscată de uimire, făcându-mă să mă întreb câţi români au auzit de Dumitru Dan şi aventura lui incredibilă. Mala a fost cea care a scos la lumină o poveste de la începutul secolului trecut, mai exact din anul 1908, când o agenţie de sport şi turism din Franţa a organizat un concurs având ca premiu o sumă foarte mare de bani, dar şi o cerinţă pe măsură: parcurgerea a 100 000 km pe jos, ocolind Pământul, cu finanţare proprie.
Dumitru Dan, student la geografie în Paris, îşi convinge prietenii Paul Pîrvu, Gheorghe Negreanu şi Alexandru Pascu să îşi încerce norocul, pornind în aventura vieţii lor. Se pregătesc timp de doi ani, învăţând meteorologie, cartografie, etnografie, geografie şi medicină. Fiecare îşi alege o limbă străină pe care să o înveţe, se antrenează intens, mărşăluind zeci de kilometri în fiecare zi şi decid să îşi câştige banii de drum răspândind în lume traditiile de cânt şi dans ale poporului român.
Din păcate, doar unul supravieţuieşte şi termină traseul în 1923, după o întrerupere de câtiva ani, din cauza războiului. A schimbat în tot acest timp 497 perechi de opinci şi 28 de costume populare româneşti. Dumitru Dan câştigă competiţia, primeşte premiul care se devalorizase între timp şi moare în 1979. Este înmormântat în Cimitirul Eroilor din Buzău, sub o cruce pe care nu scrie nimic.
Povestea spusă pe larg şi un scurt interviu cu fiica eroului nostru puteţi găsi aici.
Ceea ce mă doare pe mine este că lumea l-a uitat, că mulţi români nici nu au auzit de numele lui, deşi a fost invitat de nenumărate ori în şcoli şi facultăţi să îşi depene amintirile, deşi a intrat în cartea recordurilor în 1985. Dar toate astea se întâmplau demulttt … , pe vremea când oamenii încă mai puteau aprecia valorile adevărate.
Acum avem grijă să promovăm tot felul de indivizi ciudaţi, să umplem spaţiile de emisie ale televiziunilor cu scandaluri, cu manelişti şi fufe dezbrăcate, dar nu scoatem un cuvânt despre oamenii care ne-au reprezentat ţara, care au făcut cunoscute obiceiurile româneşti în întreaga lume, oameni ambiţioşi, care au murit urmându-şi visul.
Oo, multumesc pt o poveste de calatorie chiar interesanta !!
La fel am multumit si eu aseara, cand am gasit povestea.
Chiar credeam că este vorba despre o poveste. Ar trebui ca lumea să se intereseze, dar mai întâi sâ-i fie arătate aceste lucruri. Aventura asta merită spusă mai departe.
Da, acesti oameni merita sa fie amintiti, sa afle lumea despre ei.
Gloria nu-i eterna :). Si a murit totusi mult dupa ce si-a atins visul. Omul a avut o viata cum a vrut-o el. Cine a murit urmandu-si visul sunt probabil prietenii lui (sau au abandonat de fapt?). Asta suna mult mai eroic. Si ei ar trebui amintiti.
La prietenii lui ma gandeam cand am ales titlul. Au murit pe parcursul traseului.
Wow! Ce frumos! Nimeni nu ne-a spus vreodata de acesti studenti! Ar trebui inclusi în manualele scolare! Pacat de ei….
Intr-adevar, la scoala nu pomeneste nimeni de ei, desi ar merita cu prisosinta.
Pai de ce? Ca fapt divers stil aventura? Ca n-au descoperit nici un continent, n-au cartat izvoarele unui rau si in general n-au adus nici o contributie la dezvoltarea geografiei. Nu prea au treaba cu manualele scolare ci mai degraba cu o rubrica de “stiati ca” sau cu ceva motivator povestit copiiilor la ora de geografie de catre profesor din proprie initiativa.
La geografie, la dirigentie, la sport, ar putea sa pomeneasca de ei, macar in treacat.
Atat! Inainte sa ne indreptam pretentiile catre niste afaceri care se muleaza pe tendintele pietei, in speta media, cred ca ar trebui sa ne uitam putin in programa scolara si in grila de programe a gaurii negre ce se vrea a fi Televiziunea Nationala. In fond, pentru astea platim.
Nu vorbi de funie in casa spanzuratului. Nu noi am ales sa platim. Cineva acolo sus a decis ca ne poate fi bagata mana in buzunar fara ca noi sa avem ceva de spus.
Greseala mea, acum am remarcat (naiba stie de ce asa tarziu) ca era plural in titlu. Eeeh, mi-am tradus prost :)). Dar zau ca dand un ochi, ceilalti au murit foarte interesant si aventuros!
Li se intampla si romanilor sa citeasca gresit, din fuga. Eu o patesc destul de des. :))
Unul intoxicat cu opium, unul cazut in parau, dupa ce s-a lovit de stanci, iar ultimul din cauza cangrenei la picioare. Ca niste barbati adevarati.
Ce poveste..chiar nu am auzit de ei..Remarcabil..Si noi ii cinstim memoria la comunisti..Rusinos…
Cotos, mergi la Rusanu pe blog, vei vedea ce spune el despre comunisti in articolul asta.
@vienela: nu mai apreciaza vor sa vada pitipoance, cocalari, scandaluri si dan diaconescu in direct si in reluare. Felicitari pentru articol.
Din pacate, trebuie sa iti dau dreptate. Cine sa vorbeasca despre asemenea oameni, cand lumea vrea sa il asculte pe Diaconescu?
Multumesc, Narcis.
Frumoasa poveste, oare cine mai face astfel de gesturi in ziua de azi?
Nimeni, bine-nteles. Recordul lui nu a fost egalat inca. Am devenit prea comozi. Cine ar mai urca muntii in opinci, cine ar mai ocoli pamantul cantand si dansand?
emotionanta povestea vietii acestui mare român! Dumitru Dan, trebuie repetat, întru cinstirea lui!
Intr-adevar, este demn de toata stima noastra.
Parca as fi avut un deja-vu cand am inceput sa-ti citesc articolul… Chiar despre asta vorbeam saptamana trecuta cu nasul meu…
Si faptul ca acest mare om isi doarme somnul de veci sub o cruce fara nume este strigator la cer…:(
Pacat…
Eu nu auzisem de el pana cand nu am citit articolul lui Florin. Nu stiu cati romani stiu despre acest om si minunata lui aventura.
Eu chiar nu auzisem de el :) Eh…
Suntem destui cei care nu stiam de el. :))
Vi, dincolo de tot si toate… chiar daca n-au descoperit vreun riu sau n-au cartografiat vreo zona virgina a lumii, ei au ramas cei care au batut la pas pamintul asta mare. Cine a mai facut-o… mai ales in conditiile in care ei au facut-o? Cu pedometre legate de picioare pentru a indeplini cerinta organizatorilor, cu cele 8-10 ore de mers/zi[o alta cerinta a Touring Club de France(si pe vapoarele cu care ei au traversat marile si oceanele lumii trebuiau sa mearga efectiv pe punte cele 8 sau 10 ore)], incaltati in opinci (fie ele de iarna sau de vara pentru ca-i o diferenta), in desert sau in pustietatea inghetata a muntilor Chinei sau Alaskai… e o performanta neegalata pina azi. Si nici nu va mai fi vreodata. Asa ca, putem avea pretentia sa spunem ca Dumitru Dan impreuna cu prietenii lui au fost temerari si pionieri intr-un domeniu. Chiar daca ratiunile financiare au fost cele care au stat la baza deciziei lor au pornit cu gindul de-a face cunoscuta lumii o tara despre care nu se stia mai nimic.
Ce brand de tara mai bun decit experiente ca a acestor oameni poate fi ? Ministerul Culturii ar trebui sa uite de frunzulite verzi sau sloganuri siropoase si sa investeasca in imaginea unor oameni care au avut ceva de spus omenirii.
Multumiri pentru materialul aci de fata, Vi….A fost inca un articol excelent scris si, cred ca poate fi considerat ca o…altfel de leapsa, nu ?
Mala, nici nu stiam ca le-au fost impuse atatea conditii. Chiar ma intrebam cum au fost urmariti. Cui ii pasa din ce motive au pornit in aceasta minunata calatorie? Important este ca ne-au reprezentat tara.
Si eu iti multumesc, Mala. Fara tine, acest om ar mai fi stat ascuns 100 de ani, nestiut de nimeni. Intr-adevar, lepsele si-ar putea schimba continutul, devenind astfel de articole.
partea şi mai proastă e că nu-i singurul care păţeşte asta.
Corect. Avem multi oameni care nu sunt apreciati.
Exceptionala postare! Multumesc.
Multumesc si eu, Adelina.
Nici eu n-am auzit inca de aceasta aventura extraordinara. Am dat o simpla cautare si este o pagina si pe Wiki despre aceasta aventura a celor patru romani.
Macar de azi inainte stiu… Multumesc!
Am cautat si eu pe wiki, dar abia dupa ce am aflat de la Florin si Mala. Probabil mai sunt astfel de comori ascunse pe net, dar cum sa le cautam, daca nu stim absolut nimic de ele?
N-am mai auzit povestea asta pana acum. Dar am toata stima pentru romanul nostru plimbaret pentru ca nu s-a dat batut.
Cred ca sunt putini cei ce se pot lauda ca auzisera de el.
multumesc de informatie, nici nu stiam ca un roman a facut asa ceva! toata admiratia, un exemplu frumos de hotarare si continuitate!
Un om deosebit, care ne da un exemplu extraordinar.
Foarte interesanta postarea. Macar pentru faptul ca au facut cunoscute traditiile noastre, ar trebui pomeniti in scoala. O sa-l viiztez si pe Florin Ruşanu. Multumesc pentru informatii!
Multumesc si eu, Nicoleta.
Da. Si daca nu pot fi pomeniti in manuale, macar dirigintii ar putea sa le vorbeasca elevilor despre asta. Sau profesorii de geografie.
Incredibila aventura, cat curaj si tenacitate pentru niste oameni din alte timpuri. Toata admiratia pentru acei tineri, pacat ca nu stie multa lume de ei. Si cred ca daca ar afla, ar umple inimile romanilor de mandrie!
Eu am simtit un impuls de nestapanit sa scriu despre ei, dupa ce am aflat. Este singura modalitate de a-i face cunoscuti.
inconjurul lumii ma…
salam pa sistem.
ala e miezu!
Da… Salam, peste, ciorba si cum mama lor ii mai cheama. Sa nu uitam de fufe (imi scapa numele lor la miezul noptii).
Foarte multe chestii sunt nestiute, povesti, trairi, experiente … dar de unde sa le stim pe toate? Ca in loc sa existe emisiuni, bloguri (in mare parte ca ale noastre), site-uri cu povesti si oameni minunati … peste tot vedem tot felul de porcarii si idiotenii :))) … noroc celor care au avut sansa sa traiasca si sa auda trairi din gura altora.
Ceva de genul asta spuneam si eu mai sus. De unde sa aflam despre lucruri frumoase si interesante, daca nimeni nu vorbeste despre ele?