Îmi plac uneori serile în care sunt atât de obosită, încât nu reuşesc să mă mai concentrez la nimic, când vorbesc mult şi fără rost, când mă simt epuizată, dar şi bucuroasă că am rezolvat tot ceea ce mi-am propus. În acele seri parcă sunt alt om, parcă ceva se schimbă la mine, în comportament şi în gândire. Dar întotdeauna ceea ce este prea mult strică.

În ultimul timp mă simt aşa nu doar seara, ci începând de la prânz, când îmi propun să dorm o oră pentru a mai rezista până la apusul soarelui. De cele mai multe ori nu reuşesc să nici să văd patul, aşa că mai beau o cafea, şi încă o cafea şi mă transform într-un zombi încercănat şi fără chef de nimic. Sunt conştientă că exagerez, că stau prea mult timp la calculator, că cele 146 de bloguri pe care le am în listele de pe blogul vechi (plus cele pe care nu mi-am făcut timp să le aşez acolo, plus cele care îmi ies întâmplător în cale) înseamnă prea mult pentru orice om normal, că dorm prea puţin, că beau prea multă cafea. Nu îmi mai ajunge o săptămână să le răsfoiesc pe toate, poate şi din cauza epuizării.

Chiar şi acum, în timp ce scriu, la ora 22, 25, cafeaua îşi răspândeşte aroma în cameră. Mihai mă ameninţă că mă duce într-un vârf de munte pustiu, unde să nu am cafea şi acces la internet şi mă leagă acolo pentru o săptămână. Este convins că aş dormi neîntoarsă cel puţin 24 de ore. Îl contrazic mereu, deşi în gândul meu ştiu că are dreptate. Dar aţi văzut voi femeie care să recunoască atunci când greşeşte? :)

A trecut mai mult de o lună de când mi-am propus să îmi iau o zi liberă, în care să nu mă ating de calculator, să nu deschid blogul, să nu ating tastele. Dar creierul meu isteţ are alte planuri. Îmi dă deşteptarea la ora 5, mă trimite teleghidată la calculator, îmi face degetele să alerge turbate pe taste, iar la prânz se plânge că este epuizat. Mai cere o ciocolată, şi încă o ciocolată, şi o cafea, şi încă o cafea…

Pentru a fi sigură că de această dată mă voi ţine de cuvânt, m-am decis să anunţ aici, pe propria tarla, cu mâna pe bricheta roşie, că duminică iau pauză, că nu deschid blogul şi nu scriu nimic. Poate voi citi postările altora, dar nu voi atinge tastele. Dacă mă prindeţi că nu mă ţin de cuvânt, să mă trimiteţi l somn sau la plimbare, să îmi aerisesc neuronul.