Astăzi mă gândesc la tine

Astăzi mă gândesc la tine. M-am gândit şi ieri, şi-n alte zile de demult. Mi te-am imaginat în fel şi chip. M-am apărat de mine minţindu-mă că partitura s-a-ncheiat, că s-a aşternut scrum gros peste amintirile noastre – atât de puţine, atât de vii. Multe sentimente ascunse în carcasa de os şi foc a minţii, mult dor nespus curgând încetinel pe-o pâlnie la vale, spre inima deja rănită de ceea ce ar fi putut fi…

Ca într-o coridă, tu ai îndreptat spre mine o cârpă roşie. Eu m-am aruncat cu capul înainte, uitând că miza este inexistentă, că amestecul nepotrivit de aliaje rămâne fără valoare. Amânam ziua în care să te privesc în ochi, să îţi spun cât mi-ai lipsit, să te întreb ce pricopseli s-au lipit de tine în acest răstimp, să ne ascundem sub un cort, să ne-mbătăm în dragoste şi în parfum de flori de soc.

Astăzi mă gândesc la tine. Poate mai mult ca ieri, poate mai puţin ca mâine. Îmi imaginez că într-o altă viaţă mi-ai fi putut scrie versuri care să mă urce pe culmi de fericire. Mi le-ai fi putut recita în timp ce eu ţi-as fi mângâiat părul şi ţi-aş fi zâmbit cu dor primordial de fecioară. Într-o altă viaţă îmi imaginez că dragostea ţi-ar fi fost adunată în cuvinte care să ne îmbrace şi să ne dezbrace:

Dezbracă-mă de-oraş,

Îmbracă-mă-n pădure,

Pune-mi colier de rouă,

Prinde-mi cercei de mure,

Mi-s buzele uscate,

Mi-e sete de izvoare,

Tu suie-mă cu vântul,

Pe-o creastă lângă soare,

Răpeşte-mă din gri,

Sărută-mă-n culori,

Dezbracă-mă de-oraş,

Îmbracă-mă în flori… (versuri: Cristian-Alexandru Catana)

 

 

Privesc în adâncul ochilor tăi și simt cum sufletul meu se dezvăluie, asemenea unui oraș lăsat în urmă. În loc să mă împiedic de străzi aglomerate și de clădiri impersonale, mă găsesc acum rătăcind într-o pădure a inimii tale, unde fiecare pas dezvăluie misterele unui univers nou.

Acolo, în mijlocul frunzelor care susură povestea noastră, simt cum roua sărută pielea, iar colierul ei strălucește ca un jurământ mut. Suntem pătrunși de liniștea pădurii, iar eu mă simt protejat în brațele tale ca sub o umbră alinătoare. Cerul deasupra noastră devine o pânză de iubire, iar soarele ne luminează cărările cu razele sale calde.

În această lume nouă, buzele mele căută setea ta, iar izvoarele noastre interioare se întâlnesc și se contopesc. Vântul, complice al inimilor noastre, ne poartă în vârful crestei, unde privim împreună apusul, ca doi călători care descoperă frumusețea pură a sentimentelor.

Griul cotidian se dizolvă, iar în locul lui apar culorile intense ale iubirii noastre. Suntem ca doi artiști care pictează împreună pe paleta vieții, transformând tristețea în nuanțe de fericire și pasiune. Și în timp ce orașul se pierde în umbra amintirilor, ne dezbrăcăm de toate preocupările, iar sufletele noastre se îmbracă în flori de iubire.

Așa că, dezbracă-mă de-oraș, îmbracă-mă în pădurea inimii tale, și vom rămâne acolo, înfloriți și îndrăgostiți, sub cerul senin al unei iubiri ce nu cunoaște hotare.

Astăzi mă gândesc la tine şi profit de ocazie pentru a participa la jocul celor 12 cuvinte, alături de prieteni din blogosferă. Tu la cine te gândeşti astăzi? E uimitor ce poate face o fotografie frumoasa! Imi vin atat de multe idei cand intru in jocul celor 12 cuvinte. Si-s mandra de texte care imi ies din amestecul de cuvinte impuse si poze frumoase.