Scriu. Dăruiesc gânduri, idei, sentimente, cuvinte. Rareori primesc înapoi ceva. Mă tot risipesc. Am senzația că sunt un nimeni care merge spre nicăieri. Nu-mi place. Seamănă cu o dezvirginare nedorită. Ascund pe blog texte. Parolele care deschid aceste frânturi de gânduri le primesc doar cei care fac dovada că au trimis 1 euro pentru textul dorit (în paypal, la adresa sas.vienela@yahoo.com).

Scriu. Prin scris mă descătușez. Întotdeauna a fost așa, chiar și în vremea când îmi ascundeam gândurile în mici jurnale cu iz adolescentin. Indiferent ce scriu, din clipa când literele încep să se alinieze cuminți în fața ochilor mei, sufletul devine mai ușor, problemele parcă dispar, chipul mi se luminează. Mă împac cu mine și cu lumea. Devin mai bună. Atât de bună încât le zâmbesc tuturor pe stradă, la magazin mă aplec și ridic produsele căzute, după care le pun pe rafturi, la locul lor, îmi ajut până și colegii de muncă nesuferiți, deși asta nu intră în descrierea jobului meu, împrumut bani unor persoane care uită apoi să mai răspundă la mesaje, donez bani pentru câini însoțitori, pentru copii bolnavi, pentru diverse alte cauze.

Scriu. Scriu din pură plăcere, dar uneori și pentru a câștiga un ban în plus. Scriu mai puțin ca altădată, căci timpul nu îmi mai permite să petrec întreaga zi la calculator. Cândva mi s-a reproșat că mă vând prin scris. M-a durut. Nu umblase nimeni pe drumul meu. Nu știau ce probleme îmi frământau inima, însă mă judecau. Am avut nevoie de foarte mult timp pentru a-mi vindeca rănile. Prin scris, desigur.

Mutra mea în timpul scrierii acestui articol: