De 4 ani, şedinţele cu părinţii la care particip de două ori pe semestru se desfăşoară într-un mod mai mult decât amuzant. Elevii sunt întrebaţi înainte de  şedinţă cine va veni pentru ei. Pe baza răspunsurilor se întocmeşte un tabel.

Şedinţa este programată pentru ora 16, 30. Până la ora 17 căutăm o sală de clasă liberă, apoi aşteptăm 10 minute, “poate mai apar întârziaţi”. În acest timp copiii, care au voie şi chiar sunt rugaţi să participe la întrunire, vorbesc între ei, glumesc şi râd.

Se face prezenţa într-un mod care mie îmi aminteşte de zilele în care mă jucam de-a şcoala. Popescu. Prezent. Deci să notez că la Popescu a venit mama. Ionescu. Prezent. Deci scriu în tabel că a venit tatăl. Vasilescu. Absent. Să îi dau un telefon, să vedem de ce nu a venit. Sună la familia Vasilescu, încearcă să vorbească, dar în clasă este vacarm şi nu înţelege nimic. Scoate capul pe geam şi vorbeşte 10 minute, după care se întoarce spre noi şi ne explică de ce nu a venit Vasilescu la şedinţă.

Încercând să potolească elevii gălăgioşi, dirigintele îi dojeneşte blând: Copii frumoşi, vă rog să ţineţi cont că sunt părinţi aici, că avem treburi serioase de discutat. Aaa, acum suntem copii frumoşi? Nu mai suntem panarame, nu mai suntem delicvenţi?

Tabelul trece din mână în mână, iar noi semnăm de prezenţă. Este deja ora 17, 45. Ni se cer bani pentru gardian, bani pentru fondul şcolii, fondul clasei şi ni se citeşte din regulamentul de ordine interioară. După câteva şedinţe, am înţeles că este inutil să ne revoltăm, că insistă să ne citească, deşi majoritatea elevilor sunt deja majori sau se apropie de majorat, răspund de faptele lor, iar părinţii nu îşi pot petrece orele alături de ei, pentru a-i supraveghea.

Ora 18, 15. Ni se vorbeşte despre obrăznicia odraslelor noastre, despre bolile de care suferă dirigintele, boli care se agravează din cauza elevilor impertinenţi. Nu scăpăm nici de veşnica pomenire a calităţii educaţiei altor copiii, elevi la unul dintre cele mai bune licee ale oraşului, unde învaţă şi fiul dirigintelui. Când am îndrăznit să îi atrag atenţia că nu acesta este motivul pentru care am venit la şcoală, mi-a spus: acum înţeleg cu cine seamănă Ionuţ, de ce este atât de obraznic. Aşchia nu sare departe de trunchi. :))

Ne apropiem de ora 19. Încă nu ştim ce au mai făcut copiii noştri la şcoală, cum se descurcă, ce note au, ce probleme au întâmpinat sau vor mai întâmpina. Încercăm să aflăm amănunte despre bacalaureat, examen care ne pune pe toţi pe jar, dar dirigintele nu ştie nimic, nici măcar materiile la care vor fi examinaţii elevii. Ni se spune că trebuie să căutăm pe net, pe site-ul ministerului.

Dacă vrem să ne citească din catalog notele, face un efort şi mai rămâne puţin, deşi nu îl plăteşte nimeni să stea 3 ore cu noi. Cam aşa se desfăşoară în ultimii ani o şedinţă cu părinţii. Vreau să cred că suntem un caz izolat, că am avut ghinionul să dăm peste un diriginte mai ciudat.