S-a căsătorit de mic, la puţin timp după ce a terminat armata şi s-a mutat la socrii, pentru că ai mei nu au fost de acord cu această relaţie. Era explicabilă şi chiar necesară căsătoria, pentru că se grăbiseră să facă un copil, deşi ea avea vreo 18 ani şi el 21. Din păcate, la câteva zile după ce s-a născut fetiţa, tatăl meu a murit, iar vărul meu s-a văzut nevoit să ia viaţa de coarne singur, să lupte pentru familia lui, fără să aibă, ca până atunci, sprijinul familiei mele.

După încă un an sau doi au mai făcut un copil, băiat de data asta. Soţia vărului meu nu putea merge la servici, aşa că tot greul întreţinerii casei picase pe el. Din nu ştiu ce motive, la un moment dat s-au separat de socrii, s-au mutat în altă parte şi au mai făcut încă un copil. Mă duceam la ei şi mă lua ameţeala văzând o fată care era cu doar doi ani mai mare decât mine însărcinată, cu un copil în braţe şi unul legănându-se pe picioarele ei.

Normal că nici banii nu le ajungeau, mereu casa era goală, mereu plecam spre ei încărcată ca Moş Crăciun. Am făcut odată clătite. Multe, multe clătite. Două platouri mari, cu vârf. În acest timp mai făcuseră doi copii, aşa că totalul se ridicase la cinci. La zece minute după ce am intrat pe uşă, platourile erau goale.

S-au oprit. După ce au făcut al cincilea copil. Cât timp copiii au fost micuţi, în casa lor niciodată nu era suficientă mâncare, niciodată nu erau bani, niciodată nu era linişte. I-am întrebat de câteva ori de ce au făcut atâţia copii, de ce nu s-au protejat. AŞA A FOST SĂ FIE, era răspunsul invariabil.

Nu ştiu dacă mi se pare doar mie, dar parcă oamenii, cu cât sunt mai săraci, cu atât fac mai mulţi copii, ajungând în situaţia de a nu avea ce să le pună pe masă.

De ce oare unii aleg să facă atât de mulţi copii, ştiind că nu îşi permit să le ofere nici strictul necesar?