Momentele de bucurie merita sa fie sarbatorite cu maxim de intensitate, caci nu avem parte de ele in fiecare clipa a vietii, chiar daca uneori lasam (voit sau nu) aceasta impresie. Ne poate bucura un gest marunt, o privire calda, o surpriza neasteptata, o emotie trezita brusc la viata, ne bucura schimbarile in bine de care avem uneori parte. Unii se bucura de orice nimic, altii asteapta evenimente majore pentru a simti ca sunt cu adevarat fericiti. Despre ceea ce intelegem prin fericire si despre cat dureaza ea, am mai scris pe acest blog.
Ceea ce nu cred ca am spus (este posibil ca memoria sa imi joace totusi feste) este legat de felul in care ne bucuram, de reactiile pe care le avem, de modul in care alegem sa ne sarbatorim bucuriile ce ne inunda uneori existenta. Ma mir de mine si ma intreb uneori daca si altora li se intampla sa reactioneze asa cum reactionez eu. Sunt momente in viata cand, desi mi se intampla lucruri bune, poate indelung asteptate, nu ma simt capabila sa imi exteriorizez bucuria, nu le pot arata altora cat de tare imi bate inima de fericire, la fel cum sunt momente simple cand orice nimic ma bucura peste masura, ma face sa ma exteriorizez si sa imi strig bucuria oricui se nimereste sa fie pe aproape.
Ce este cu mine? ma intreb atunci, usor jenata de prea nebuneasca mea reactia si de (aproape) lipsa de reactie a celor din jur. De ce simt nevoia sa strig lumii ca imi este bine, ca sunt fericita, desi ceea ce ma anima este un nimic in ochii celorlalti? De ce imi vine in acele clipe sa caut locul unde se gasesc artificii si petarde de vanzare, sa le cumpar pe toate si sa le las pe ele sa vorbeasca luminos, colorat si exploziv despre bucuria mea, sa inunde cerul in curcubee?
În afara sfârşitului de an, românul nu cumpără artificii. Nu că nu i-ar plăcea, ci faptul că nu-i o obişnuinţă să se aprindă artificii pentru sărbători individuale, cum ar fi onomastica, ziua de naştere sau cea de căsătorie. Cei care, totuşi, folosesc artificii cu astfel de prilejuri, vor să epateze.