Vânătorii gonesc prin pădure, călare pe caii lor aprigi, pur-sânge. Fiecare dintre ei își poartă mândru pe umăr arma încă nefolosită în lupte importante. În desagă au câte un vis, un vis cu măriri, cu trofee, cu împliniri. Sălbăticiunea apare brusc din desișul de un verde proaspăt, se lasă o clipă privită, apoi gonește ca vântul pe tainice poteci umbrite. Destul de repede se dumiresc vânătorii că trebuie să îi ia urma, apoi să încercuiască animalul.
Se despart și fiecare își urmează drumul, știind că se vor regăsi în spațiul deschis din luminiș, acolo unde, sub iarbă, se află comoara căzută din cornul descuamat al cerbului. O parte dintre vânători speră ca sălbăticiunea să îi ducă exact în locul unde și-a ascuns nestemata, iar cealaltă parte visează să își împodobească pereții casei cu cornul descris ca fiind cel mai important trofeu de vânător.
Cerbul, deslușind apropierea pericolului, gonește prin pădure speriat, iar spaima lui mărește încordarea și speranța vânătorilor. Ajuns în luminiș, cerbul se oprește obosit și descumpănit și își așteaptă soarta. Vânătorii se înghesuie, fiecare dintre ei vrea să ajunga primul, fiecare speră ca arma cu care a plecat de acasă să îi vină de hac cerbului. O desprindere de pământ, urmată de o săritură lungă, foșnet de arme, sânge și noroi. Tăcere!
Destupată la minte, una dintre fetele participante la vânătoare cedează și se retrage atunci când își dă seama că arma ei este cu mult mai ascuțită decât a celor ce revendică multcăutata comoară. Mai rapid sau mai lent, o urmează alți trei vânători, mândri de armele lor și rușinați că au gonit prin pădure alături de pseudo-vânători. E un deșert în inimile lor, o jenă inexplicabilă, o durere surdă, o furie oarbă, toate la un loc. Având acest desen în fața ochilor, mi-am spus în gând că tare ar fi fost plăcut să am o armă ascuțită, să mă pot separa la fel de ușor de pseudo-vânătorii de pretutindeni, să nu fiu inclusă în grupul lor.
Am urmărit încordată goana vânătorilor, am văzut cerbul doborât, am aflat cine a pus mâna pe comoară, mi-am studiat arma din dotare și am decis să vă trimit în căutarea altor cerbi de poveste la psipsina, unde se aduna vânători iscusiți, cu arme ascuțite.
Am citit ieri un articol despre vanatoarea de lei din Africa, care a distrus populatia de lei. Mai nou ii cresc in captivitate la tarc si ii ucid tot in tarc, fara ca animalele sa aiba vreo sansa.
Frumoasă desprindere dintr-un real ancestral, pe care-l visăm uneori ca real, frumoasă vânătoare, iar ascuțișul armei mă duce cu gândul la vântul toamnei ce stă să pornească în viața lumească.
Pe-aici se aștern cețurile, iar vânătoarea va fi oprită curând. “Oh, de-ar fi scăpat cerbul!” îmi spun eu în gând.
Ai scris un poem ce mă duce cu gândul la “Moartea căprioarei”, parcă ne reîntoarcem în timp de restriște, când vânătoarea era oprită de lege și de datini! Doar pentru nestemata din poveste, nu trebuie ucisă podoaba munților noștri!
M-ai lăsat cu un gust de visare și gând spre trecut!
Iar eu ma gandesc doar la arena Superblogului unde vad si cerbi si caprioare, şi vanatori şi arme si tertipuri, şi renuntari dar si victorii, mai mici sau mai mari. Iti doresc sa ai cartus pe teava pentru fiecare vanat de soi, si sa impusti cat mai multe note bune. Cat despre gramada de vanatori, sunt multi care gandesc ca tine. Baftă…tuturor!
Ești o foarte bună creatoare de povești. Așa te-am cunoscut, citindu-ți-o pe cea cu păpădia.
Vienela, cee crudă eşti!
Omori animale şi-n poveşti!
Acesta este începutul unei ode pe care ţi-o voi închina.
Pentru o clipă am crezut că fata a pus mâna pe comoară…
Arma ta e de preț. Ai grijă de ea :)
:) comoara ce o caută fata este în inima ei nu în altă parte. în inima ei.
eu i-aş spune: ascultă de inima ta! ;)
Vânătorilor de plăcere le-aș trage un arc direct în inimă. Vânătorilor înfometați de sărăcie le-aș rupe arcurile, dar le-aș dărui din bucatele mele. Vânătorilor de formă fără conținut nu le dau nicio șansă!
Diferenţele se văd uşor. Dacă a fost vreodată vreo confuzie, s-a risipit repede. Armele ascuţite se ţin în toc, nu-i aşa? ;)
Și ne-am și sincronizat…tu la mine, eu la tine, un arc de cerc ca dintr-o poveste cu și despre vânători de cuvinte.
Iti marturisesc ca pentru prima oara…m-ai pierdut. Ori mi-e somn, ori de vina sunt vanatorile pe care nu le inteleg…insa nu m-a dus gandul decat tot la SB :)