Prima noastră seară în Malaga. Obosiți de pe drum și înfometați, ne așezăm pe terasa unei cârciumi, să mâncăm. Meniul – în spaniolă și engleză. Alegem noi ce alegem de acolo (carne, cartofi prăjiți, salată de roșii). Stăm de vorbă despre câte în lună și în stele. Ne amuzăm privind spre trecători. Fumăm și bem – eu sangria, Mihai o bere. La un moment dat vine chelnerul cu un platou uriaș pentru cei de la masa vecină. Arăta atât de bine (platoul), încât nu ne puteam dezlipi ochii de la el. Mihai mă întreabă:
-Oare ce le-a adus ăstora să mănânce?
Omul de la masa vecină se întoarce spre noi, zâmbește larg și ne întreabă în cea mai pură limbă română:
-Arată bine, nu-i așa?
După episodul ăsta ne-am tot întrebat ce bazaconii vorbiserăm la masă. În toate celelalte 11 zile de vacanță am vorbit numai în șoaptă sau deloc prin muzee, restaurante și, în general, prin locuri aglomerate. :D
Iată și prima poză făcută în Malaga. Nu știu cum se numește copacul care face aceste superbe flori mov.
Și noi suntem grijulii cu ce mai vorbim in romană (locuim in LA, după cum știi, deci la capătul pământului, ca sa zic așa), ca nu știi care a făcut Politehnica la București.
:D Adevarul este ca poti intalni romani oriunde mergi in lume.
S-a intamplat si invers, sa ascultam noi ce vorbeau altii, pentru ca aveam lectia invatata si nu mai trancaneam verzi si uscate pe strada.
Aşa se întâmplă. Când eşti atent, nu te aude nimeni. Dar când nu… dar arăta bine, nu? :D
:D
Hi, hi, foarte bine!
Nu prea imi pasa ce aud alti romani din gurita mea atunci cand ies din tara. Nici in tara nu prea imi pasa. Nu cred ca spun ceva ce considera unii ca nu ar trebui spus. Ca doar nu marturisesc o crima. #muahaha
Da, copacul violet arata bine. Jacaranda ii spune.
Platoul nu stiu. :P
P.S. Acasa pe cand? :P