Un animal de companie poate fi sursa unor bucurii inegalabile, iar asta o stiu toti cei care au avut sau au deja un caine, o pisica, un porcusor de Guineea, un papagal sau chiar un pestisor in acvariu. In egala masura, un animal de companie reprezinta o mare raspundere, despre care multi nici nu isi dau seama pana cand nu vad puiul in casa, o raspundere pe care nu orice om este dispus sa si-o asume. Animalul de companie este (sau ar trebui sa fie) ca si copilul tau. Iti ofera dragostea lui neconditionata, ii oferi dragostea ta, dar trebuie sa il hranesti, sa cureti dupa el, sa il educi, sa il plimbi, sa il ingrijesti cand este bolnav,  si asta pe toata perioada vietii lui. Cati sunt dispusi sa faca acest lucru, cati isi asuma constient o asemenea responsabilitate?

Tanjeam de mult, de prea mult timp dupa un animalut, un caine care sa imi fie mereu aproape, asa cum mi-au fost Chandra si Sultan. Cand mi-a vorbit nepoata sotului meu despre puii de caine lup, nici macar o clipa nu am stat pe ganduri inainte de a spune ca vreau si eu un pui. Uneori, nevoia de a avea un prieten fidel este mai presus de orice alt considerent. Cel putin asa a fost pentru mine  in primele zile. Ma si vedeam cu catelul in casa, ma vedeam incercand sa il educ, ma vedeam hranindu-l si jucandu-ma cu el. I-am ales pana si numele, chiar inainte de a-l vedea si de a putea decide daca acel nume i se potriveste sau nu. Quartz, un nume probabil unic printre caini, un nume ce mi-a sclipit in minte din senin, venit habar nu am de unde.

Am avut inspiratia de a scrie despre toate astea pe blog, de a cere sfaturi atat in online, cat si in afara virtualului, legate de cresterea unui pui de caine lup si ceea ce mi-au raspuns prietenii m-a pus pe ganduri, imediat ce entuziasmul primei zile a trecut. Am fost sfatuita sa ii fac toate vaccinurile, sa il deparazitez, sa ii cumpar hrana royal canin de la petpal.ro, sa il plimb mult si sa ma ocup indeaproape de educatia lui, daca vreau sa am un caine sanatos si vesel. Stiam toate astea si chiar cate ceva in plus, insa tot ca o sclipire mi-a venit in minte o idee ce m-a panicat si m-a facut sa ezit: peste cateva luni voi implini 44 de ani. Un caine poate trai 10-15-20 de ani. Cum ma voi descurca eu, la 60 de ani, cu un caine lup masiv?

Este o intrebare ce nu imi da pace, facandu-ma sa imi imaginez scenarii de cascadorii rasului sau chiar tragice, asa cum era povestea pe care am urmarit-o pe National Geographic, despre o tipa care s-a imbolnavit de cancer si care, din cauza bolii, nu isi mai putea struni cainele, si el de talie mare. Femeia a ajuns la spital cu spatele rupt, din cauza ca a sarit sa isi potoleasca animalul de companie ce atacase un alt caine in parc. Chiar nu as vrea sa trec prin asa ceva. Ezit. Cu cat trece timpul, cu atat imi este mai teama sa ma bag in asa ceva, stiind ca totul va fi pe termen lung, iar eu nu voi mai fi la fel de tanara si de puternica. Ezit…