Relaţia noastră nu a fost nici de lungă durată, nici prea strânsă. El nu îmi oferea chiar tot ce mi-aş fi dorit, iar eu nu mă puteam entuziasma chiar la tot ce  îmi oferea. Dar încercam să îl vizitez, încercam să îl înţeleg, încercam să fiu în rândul lumii, cum se spune.

De la ultimul spectacol pe care mi l-a oferit nu mai reţin decât faptul că s-a cântat mult, că Aurelian Temişan purta un tricou marinăresc şi că era sufletul piesei de teatru. Eram la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti, dar nu mai ştiu ce piesă se juca, nici cine erau actorii care jucau alături de Temişan. A fost ultima dată când am călcat pe acolo, dar asta se întâmpla cu mulţi, mulţi ani în urmă. Atunci a murit anemica mea relaţie cu teatrul.

Îmi mai amintesc o piesă de teatru în care juca simpaticul Claudiu Bleonţ. Nu, nu piesa mi-o amintesc, ci faptul că Bleonţ a reuşit să ridice sala în picioare cu felul în care şi-a jucat rolul. Atunci l-am remarcat şi tot de atunci a devenit unul dintre actorii mei preferaţi. Cu toată admiraţia mea pentru Bleonţ, nu am mai încercat să îl văd în nici o piesă de teatru.

Acum câţiva ani am rămas surprinsă văzând-o pe Nico la televizor. O cunoşteam din şcoala generală, învăţase la o clasă vecină. Am aflat că a putut fi văzută mult timp la teatrul din Ploieşti. Cu condiţia să fi călcat prin acel teatru. Nu regret. Fata asta nu mi-a plăcut nici când eram în şcoală, darămite la teatru. Oare e vina mea că nu mă simt foarte atrasă de acest tip de artă? Am avut bunăvoinţă, am încercat, dar multe dintre piesele pe care le-am văzut m-au plictisit. Poate că nu am ales bine, poate că nu sunt croită şi educată să apreciez teatrul.

Citind mereu pe bloguri despre frumuseţea acestei arte, m-am gândit să mai fac o încercare. Dar cu cine să merg la teatru, dacă băieţii mei nu sunt interesaţi? Fată bună cum mă ştiţi, le-am ridicat audienţa celor de la TVR, încercând să urmăresc o piesă, două, nouă… Dar m-au plictisit îngrozitor! Decoruri parcă sărăcăcioase, dialoguri sterpe, dar în primul rând senzaţia de fals, de forţat, de care nu am putut scăpa nici o clipă. Aşa am ajuns la concluzia aproape finală că teatrul nu este de mine, că relaţia dintre noi este moartă şi îngropată.