Relaţia noastră nu a fost nici de lungă durată, nici prea strânsă. El nu îmi oferea chiar tot ce mi-aş fi dorit, iar eu nu mă puteam entuziasma chiar la tot ce îmi oferea. Dar încercam să îl vizitez, încercam să îl înţeleg, încercam să fiu în rândul lumii, cum se spune.
De la ultimul spectacol pe care mi l-a oferit nu mai reţin decât faptul că s-a cântat mult, că Aurelian Temişan purta un tricou marinăresc şi că era sufletul piesei de teatru. Eram la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti, dar nu mai ştiu ce piesă se juca, nici cine erau actorii care jucau alături de Temişan. A fost ultima dată când am călcat pe acolo, dar asta se întâmpla cu mulţi, mulţi ani în urmă. Atunci a murit anemica mea relaţie cu teatrul.
Îmi mai amintesc o piesă de teatru în care juca simpaticul Claudiu Bleonţ. Nu, nu piesa mi-o amintesc, ci faptul că Bleonţ a reuşit să ridice sala în picioare cu felul în care şi-a jucat rolul. Atunci l-am remarcat şi tot de atunci a devenit unul dintre actorii mei preferaţi. Cu toată admiraţia mea pentru Bleonţ, nu am mai încercat să îl văd în nici o piesă de teatru.
Acum câţiva ani am rămas surprinsă văzând-o pe Nico la televizor. O cunoşteam din şcoala generală, învăţase la o clasă vecină. Am aflat că a putut fi văzută mult timp la teatrul din Ploieşti. Cu condiţia să fi călcat prin acel teatru. Nu regret. Fata asta nu mi-a plăcut nici când eram în şcoală, darămite la teatru. Oare e vina mea că nu mă simt foarte atrasă de acest tip de artă? Am avut bunăvoinţă, am încercat, dar multe dintre piesele pe care le-am văzut m-au plictisit. Poate că nu am ales bine, poate că nu sunt croită şi educată să apreciez teatrul.
Citind mereu pe bloguri despre frumuseţea acestei arte, m-am gândit să mai fac o încercare. Dar cu cine să merg la teatru, dacă băieţii mei nu sunt interesaţi? Fată bună cum mă ştiţi, le-am ridicat audienţa celor de la TVR, încercând să urmăresc o piesă, două, nouă… Dar m-au plictisit îngrozitor! Decoruri parcă sărăcăcioase, dialoguri sterpe, dar în primul rând senzaţia de fals, de forţat, de care nu am putut scăpa nici o clipă. Aşa am ajuns la concluzia aproape finală că teatrul nu este de mine, că relaţia dintre noi este moartă şi îngropată.
Nu ştiu cum o fi la voi, dar aici la noi, spectacolele de teatru local sunt slabe si prost jucate. Am tot încercat, dar ne-am lăsat păgubaşi. În schimb mergem de fiecare dată când vin spectacole de la teatrele mari din Bucureşti. Unele ne plac, unele mai puţin, dar per total e o experienţă pozitivă.
De Bleonţ eu una nu vreau să mai aud după ce am văzut cum a dus în derizoriu Mincinosul lui Goldoni presărându-l cu limbaj de mahala şi scene explicite de sex.
Pai pe vremea lui Gooldoni, in Republica Venetiana, aflata chiar atunci in declin pe ultimile cateva zeci de ani, dupa o existenta de cca 1000 de ani inainte, chiar se folosea limbaj de mahala si se obisnuiau relatii sexuale destul de explicite, mai ales in clasele asa zis inferioare satirizate alaturi se de clasa aristocratica mai corupta de catre Goldoni, care promova moderatia uneii clase de mijloc asa zis mai dezirabil intelectuale la nivel rational…deci Goldoni ar fi fost de acord cu tine asa per total la perspectiva asupra societatii mai largi, ba chiar te-ar fi admirat pt critica adusa acelui spectacol de teatru, chiar daca asta ar fi mers impotriva propriilor lui interese de promo spectacol, insa nu cred ca l-ar fi criticat pe dl Bleont sau pe regizorul acelui spectacol, si doar ar fi considerat paote ca i s-au ingrosat temele la un nivel poate prea grosier caricatural, desi erau totusi in sensul pe care il promova chiar dansul.
Ha ! Ha ! Acum ca ai pomenit de Bleont in scene de sex mai explicite am devenit ff curios, mai ales ca dl Bleont are totusi o varsta, peste 50 deja, si nu l-am mai vazut de destul de multi ani de aproape pe o scena !! Ma gandesc totusi ca si-a pastrat forma fizica destul de bine, ca de ex si dl Alan Cumming, (cu care il aseman eu oarecum pe dl Bleont la fizicalitate scenica), care e doar un pic mai tanar decat dl Bleont insa arata traznet pt varsta lui !
Actorii slabi, fara ‘chemare’ pentru meseria lor, pot face dintr-o capodopera scrisa un dezastru …
La fel şi aici, stai liniştită. Fug de piesele locale ca dracu de tămâie. Joacă mereu piese ruseşti în care femeile se sinucid din dragoste iar bărbaţii au neveste şi amante de le încurcă între ele.
Nu toate piesele sunt însă proaste, depinde mult de gusturile tale. Mai nou, m-am dat pe spectacole de muzică, muzee din afara oraşului şi mă simt mai satisfăcută. Însă e aiurea să insişti în ceva ce nu e de tine, aşa că mai bine o laşi baltă o perioadă cu teatrul. Dacă va fi să fie ceva, vei simţi o chemare, sunt sigură!
La teatru sau la opera n-am fost decat cand incercam sa impresionez o fata !
Desi profesorul meu de muzica din generala, Băicoianu, ne-a indopat cu muzica simfonica, opera, etc…
Desi mai ascult acasa, nu o sa uit orele de plictiseala pierdute in numele… :)
Nu scriu mai departe, ca nu mai scap din tastele voastre! :))
Probabil ca teatrul care îl stiam eu a “decedat” de mult! Lipsa fondurilor îsi spune cuvantul uneori! In Bucuresti teatrul era frumos, se juca bine!
Aici nu ne prea potrivit in pareri, Vienela. Mie imi place teatrul, incerc sa ma duc spre el, cand nu vine el spre mine, incerc sa inteleg curentele, tendintele si abordarile originale. Unii actori chiar se straduiesc. Altii sunt chiar remarcabili. Imi place mirosul de plus si de vechi din unele teatre. Jocurile de lumini de la unele spectacole. Gasesc ce sa-mi placa. Mai ales senzatia de viu, de “langa tine”, pe care n-o am stand acasa la televizor.
Eu mă duc cu drag la teatru şi până acum toate piesele pe care le-am văzut au avut câte ceva care să mă impresioneze şi să îmi trezească dorinţa de a reveni. Sunt actori foarte buni în Galaţi, care dau viaţă oricărui personaj cu acelaşi entuziasm.
La tv nu mă uit la piese de teatru, căci nu au acelaşi farmec ca atunci când eşti în sală.
Mie imi place teatrul, insa eu am o problema cu timpul.Mi-l imparta si asa greu, deci este destul de greu sa ajung pe la teatru, din pacate.
Ideea imi place insa nu se impleteste cu realitatea, Bleont ultima oara cand l-am vazut m-a dezgustat profund.. cel putin ca om.
si eu imi aduc aminte cu drag de teatrrele din Bucuresti. Tre sa recunosc, m-am dus numai la piese consacrate, actori consacrati, despre bilete tre sa mentionez ca e cu… coada, sambata dimineata la ora 9 cand deschidea casieria la TNB si scoteau bilete peste 3 sapt e o atmosfera amuzanta.
Am norocul ( sau am avut) ca aveam colegi/ prietene cunoscatoare, care vazusera multe piese, mergeam numai la ce era cu recomandare.
Intodeauna inainte de a cumpara un bilet, incercam sa vad un rezumat al piesei, si o scurta prezentare a modului de punere in scena – nu cumpar bilete orbeste.
Si la fel la muzica clasica. La opereta am fo doar de 2 ori, e cam mult pt mine, opera deloc ( e prea mult pt mine), prefer insa anumite concerte de muzica clasica, sinfonica etc. La fel, nu merg fara teme facute, ascult piesa mai intai in interpretare de succes, apoi cumpar bilet, si cu cateva zile inainte ( chiar in ziua respectiva) mai ascult anumite bucati. Astfel am ajuns sa apreciez valoarea unui concert live, cu stangacii, cu improvizatii, si emotii si aprecieri.
Eu pe Bleont l-am apreciat enorm in piesele vazute. Este unul din cei mai buni actori din generatia mai tanara. Nu m-am intalnit cu el in viata reala, sa vad cum e ca om. Am citit in presa ca ar fi aratat fundul/altecele, dar nu am asistat live la moment, desi mi-ar fi placut :)
Mai merg, cam rar ce-i drept, dar la recomandare. Anul trecut n-am văzut decât “Un cuplu ciudat” și aș fi vrut să văd “Dineu cu proști” – dar n-am reușit
Mi-am dezvoltat pasiunea pentru teatru pe vremea liceului cand am facut si eu parte dintr-o trupa. Merg cu placere desi nu atat de des pe cat as vrea. E clar ca a devenit traditie ca de ziua mea Miresu’ sa ma duca la teatru tocmai din cauza asta. :) Totusi, nu as putea sa ma uit la piese de teatru la televizor. Isi pierd tot farmecul. :)
Zi frumoasa!
cînd eram la facultate eram mare amator de teatru. Treaba este însă că teatrul are farmec într-o limbă pe care o știi foarte bine … Cît despre decoruri, să vezi decoruri sărăcăcioase în Germania. Pîi în București la teatru este lux față de Germania. Opulență!
Într-o vreme mergeam adesea la teatru. În ultimul timp, nu.
Totuşi, rămân la părerea că dacă vezi 5 piese proaste şi una singură bună, pentru aceasta din urmă tot e bine să te duci la teatru.
Nu ştiu cât de profesionişti sunt actorii din Ploieşti, e drept, în Bucureşti ai de unde alege, şi teatre, şi piese. De asemenea, în Piatra Neamţ sunt mereu actori tineri buni.
Acum mulţi ani am avut o revelaţie văzându-l pe Dinică în “Ploşniţa”, alături de Dem Radulescu. Ei bine, primul a făcut demonstraţie de actorie şi se tăvălea sala de râs. Nu-l văzusem decât în filme, jucând personaje negative. Dar să vii din Ploieşti până în Bucureşti pentru o piesă de teatru care nu ştii dacă îţi va plăcea…
Mie imi place la teatru. Aici la Cluj ma duc chiar si la opera maghiara cand au piese subtitrate si pana acuma nu am regretat alegerile facute. Ba..o singura data am iesit de la o piesa de/a lui Gellu Naum..cam prea multa nuditate, injuraturi si discutii ilogice pentru gustul meu. La opera am rezistat cu brio..in schimb la balet nu am reusit…Asa ca teatrul ramane fruntas:)
La teatru am ajuns doar la cateva piese ale lui Caragiale…Nu ma atrage…prefer filmul :d :))
Nu stiu de ce am impresia ca ai avut ghinionul sa vezi mai mult un fel de spectacole de revista…
Mie imi place mult teatrul dar asta nu inseamna ca ma entuziasmez la orice e pe o scena si se zice ca ar fi teatru. De pilda nu agreez spectacolele bulevadiere, nu agreez musicalurile… nu agreez multe. Dar la acelea nu ma duc.
eu privesc in ansamblu spectacolul, chiar daca anumite manifestari nu-mi plac, raman cu bucuria ca am iesit din casa si am experimentat altceva, o emotie, un gand bun, o idee filozofica sau o situatie din care pot invata ceva.