Privesc în urmă, printre amintiri, şi văd o puştoaică veselă, arogantă şi inconştientă, diferită de ceea ce sunt azi. Unde a dispărut copila aia? Oare este ascunsă pe undeva aşteptând momentul potrivit pentru a ieşi la suprafaţă? Astăzi am atâtea griji, atâtea probleme, încât uit că trebuie să râd şi să mă bucur de viaţă, aşa cum făceam altădată. O amintire de la strand, de undeva din indepartata tinerete…

      Eu, el şi gaşca lui de nebuni am petrecut o zi de vis la un ştrand din Ploieşti. Am înotat, am jucat leapşa in apă, băieţii au făcut concursuri de sărituri de la trambulină, ne-am jucat cărţi pe porunci. La apusul soarelui am luat-o încet spre casă cu hainele pe bicicleta unui prieten, sperând să mai furăm două raze de soare până la întâlnirea cu civilizaţia (ştrandul era într-un loc izolat în incinta unei rafinării).
      Spre invidia găştii, ne-a adunat de pe stradă un coleg de-al lui, care întâmplător trecea cu camionul prin zonă. Ne-a dus până în cartierul în care locuiam, dar n-a vrut să bage maşina prin hăţişul străduţelor, aşa că ne-a lăsat la o distanţă de vreo 10 blocuri.
      Mulţumiţi, am coborât din maşină, ne-am luat de mână, am făcut 3 paşi şi ne-a căzut cerul în cap.ERAM ÎN COSTUME DE BAIE şi fără nici o posibilitate de a schimba situaţia. Aşa am şi ajuns acasă, alergând cu capul în jos, cum fac struţii. Ce amintire!