Nu am avut niciodată maşină, dar am condus şi chiar am stricat câteva masini, dupa cum veti vedea mai jos, in aceasta amintire ce mie imi este asa draga.
      Pe la vreo 17 ani am intrat într-o relaţie furtunoasă(despre care promiteam să scriu de când mi-am făcut blogul) care a durat 5 ani, timp în care am condus o Dacie 1310 şi un camion, deşi nu aveam(şi nu am) permis.
      Eram atât de tineri, impulsivi şi absolut inconştienţi. Conduceam camionul prin oraşele unde era trimis în interes de servici, fără ca vreunul dintre noi să se gândească la faptul că eram micuţă de vârstă şi mai eram şi fată, era imposibil să nu atrag atenţia. Şi totuşi am avut noroc, niciodată nu m-a oprit vreun miliţian poliţist.
      Nu acelaşi lucru pot spune despre ziua în care ne-am dus să descarce maşina cu nisip umed, nisip care n-a vrut să se desprindă de benă şi a tras camionul într-o parte. Ne-am răsturnat, eu am căzut peste gâtul băiatului şi am avut nevoie de un sfert de oră ca să ieşim din cabină. Hanoracul meu cu două feţe s-a umplut de ulei, iar maşina s-a dus direct la fiare vechi. Eram singuri într-o balastieră, ne dureau toate oasele şi nu puteam anunţa pe nimeni că avem nevoie de ajutor(se întampla inainte de apariţia telefoanelor mobile). 


      Culmea este că în acea zi familia lui mă aştepta să mă cunoască, iar eu n-am mai avut timp să trec pe acasă pentru mici retuşuri estetice.
      Am ajuns la ei seara, obosiţi, înfometaţi, speriaţi şi murdari ca nişte porci.Ai lui pregătiseră o masă festivă, erau îmbrăcaţi la patru ace şi stăteau solemni în holul de la intrarea în apartament.
      Imaginaţi-vă ce feţe au făcut văzând intrând pe uşă o fată de 17 ani(el avea 21), cu hanoracul plin de pete de ulei, cu faţa şi mâinile negre de praf, cu părul ciufulit, tremurând toată de spaima îndurată.

Cum sa nu imi fie dragi amintirile despre masini?