Ambiție și dăruire

Băiat cuminte, venit în București pentru a-și continua studiile, Emil își găsise un job temporar într-o vacanță, decis să nu se mai întoarcă în orășelul în care crescuse. Acolo nu se întâmplă niciodată nimic.
Văzând că este destupat la minte și îndemânatic, după câteva săptămâni de la angajare, patronul restaurantului a început să îl ia cu el atunci când pleca la aprovizionare, i-a permis să servească la mese când restaurantul era plin de clienți sau când aveau câte o nuntă. Emil învața repede regulile, ba chiar începuse să viseze la ziua în care va avea destui bani pentru a-și deschide și el un restaurant nunti.

Acea zi nu a venit imediat. Băiatul a muncit pe rupte, renunțând chiar și la studii pentru a petrece tot mai mult timp în acel restaurant din București. Câștiga bani frumoși, învăța despre organizarea unul local de asemenea proporții, învăța despre servire și despre modul în care trebuie tratați angajații. Apoi a venit o perioadă în care și-a spus că mai simplu ar fi să plece peste hotare, să strângă niște bani pentru a fi cu un pas mai aproape de realizarea visului. S-a angajat tot într-un restaurant, pentru că numai așa putea afla exact cum gândesc și cum se organizează alții pentru a avea succes.

După câțiva ani de muncă asiduă, Emil a considerat că știe destule și că are suficienți bani pentru a-și împlini visul. S-a întors în țară și s-a apucat de treabă. Ce și cum a făcut, doar el știe, dar în mai puțin de o jumătate de an, restaurantul lui se număra printre cele mai căutate, mai ales când s-a deschis sezonul nunților. De la aranjarea localului și până la cele mai mici amănunte legate de servirea clienților, băiatul dovedea a fi învățat cam tot ce se putea învăța în acest domeniu, ba chiar venea mereu cu idei inovatoare, care îi făceau să fie invidioși pe colegii de breaslă.

Spre lauda lui, Emil nu a uitat niciodată de unde a plecat. Revenea, când și când, la primul lui patron, îi sugera diverse schimbări, îl ajuta la treburi, îi trimitea clienți dornici să petreacă o seară magică sau să își facă nunta într-un cadru de vis, într-un restaurant elegant, dacă la el nu mai era loc. Colaborau de parcă ar fi fost frați, iar acest lucru îi ridica pe amândoi în egală măsură. Așa au devenit restaurantele lor printre cele mai căutate și apreciate localuri din București.

Despre Emil mi-a vorbit o prietenă care locuiește în București și care a petrecut în toamnă o seară minunată la restaurantul lui, atunci când a dat curs invitației de a se bucura la nunta unei prietene. Îmi spunea că ea a avut cândva același vis, dar că i-a lipsit ambiția de a lupta cu viața, de a porni de la munca de jos, de a strânge bani și de a-și pune ideile în practică. Se întreba cum ar fi fost viața ei, dacă ar fi îndrăznit să lucreze în străinătate câțiva ani, poate ca ajutor de bucătar sau ca orice altceva în acest domeniu, pentru a strânge bani și a învăța tot ce era de învățat, de parcă ar mai fi avut vreo importanță acum.