Amărăciune într-un scuipat cu (rude de) sânge

Mi-a fost mereu ca un frate mai mare (aici aveti povestea detaliată), deși suntem “doar” veri primari. După ce și-a pierdut ambii părinți la un interval de numai câteva luni, ai mei au decis să îl aducă în casa noastră, să crească la noi. Îl cunosc așa cum mă cunosc pe mine. Îi știu și bunele, și relele. L-am văzut maturizându-se. L-am văzut iubind. L-am văzut crescând cei cinci copii. L-am văzut îmbătrânind. L-am văzut plin de sânge și vânătăi, operat la plămân, abia vorbind, șuierat, la terapie intensivă, după un teribil accident. În ultima vreme nu ne-am mai văzut, căci ne despart 3000 de kilometri. Totuși, distanța nu ne poate rupe relația pe care o avem.

Întoarsă într-o seară acasă, găsesc pe facebook un mesaj care mă șochează. “Mi-a zis văr-tu să îți spun că el tușește cu sânge și să îi dai niște bani de pastile.”. Bulversată, iau femeia la întrebări. Abia reușesc să îi scot vorba din taste cu cleștele. Înțeleg că a fost la medic, are ceva la ficat, trebuie să țină regim, copiii îl ajută, dar el vrea bani de la mine. Sunt suspicioasă. El merge la medic doar dus pe targă. Cât timp se poate ține pe picioare, refuză cu îndârjire. Niciodata nu mi-ar cere bani dacă ar avea. Ce basm e ăsta?

Cer un număr de telefon, să pot vorbi cu el. Nu are telefon, că l-a spart. Cer numărul ei, căci nu-i musai să discut de pe un anume telefon. Stai, că ea nu e acasă, e la unul dintre copii. Ajunge mâine acasă. Dar el cu cine a rămas? E singur, se uită la televizor. Păi se simte așa bine încât să rămână singur (mă abțin să pomenesc de faptul că un om care tușește cu sânge nu poate sta singur în casă, fără telefon)? Femeia nu îmi mai răspunde. Aștept. Un minut. O oră. Nimic.

Îl caut pe unul dintre băieții lor. E în Spania de mulți ani. Întreb cum se simte taică-su. Eh, știe că se simte cam rău, că tușește. Nu au mai vorbit de o săptămână. Îl caut pe unul dintre gineri. Știe că văr-miu nu se simte prea bine, că are niște amețeli din când în când. Mă roagă să discut cu el, să îl conving să meargă la medic, că eu am putere asupra lui. Cu alte cuvinte, îmi confirmă bănuiala: nu l-a văzut nici un medic, nu i-a făcut nimeni analize și nu a primit nici o rețetă.

Fierb în suc propriu. A doua zi merg la muncă. Și în a treia. Într-un final sunt liberă. Vreau să iau legătura cu femeia lui, să îi pot suna. Trebuie să îi aud vocea, să discut cu el, să înțeleg exact dacă are nevoie de ceva. Nu pot, căci nevasta lui, femeia pe care o știu de 30 de ani, pe care am tratat-o mereu ca pe o soră, m-a blocat pe facebook. O nouă zi, o nouă amărăciune într-un scuipat cu (rude de) sânge.