Unii spun că sunt nonconformistă, alţii că sunt sărită de pe fix, restul se mulţumesc să-mi spună că sunt ciudată uneori. Eu cred că sunt o femeie normală, care are puţin din toate astea. De câteva ori în viaţă am fost colecţionară de diverse, începând de la şerveţele, poleială de ciocolată, cutii de chibrituri, capace de bere, crenguţe, insecte, bani, bijuterii… şi până la brichete.

Am descoperit de mică unele priviri mirate sau amuzate în jurul meu, când s-a aflat că m-am apucat de colecţionat frunze de plop. Văd şi privirile tale, dar nu mă deranjează. :-P

Plopii din spatele blocului crescuseră până la etajul 4, aveau frunzele cât foaia de caiet, pe care toamna le pictase în nuanţe de galben, verde şi maro. Nu vedeam două identice şi toate mi se păreau frumoase, aşa că le adunam grămăjoară, lăsând pământul fără îngrăşământ vegetal şi le piteam în casă, sub pat.

Îmi petreceam serile sortând frunzuliţele şi făcându-le bucheţele sub formă de evantai. Aveam atât de multe, încât nu ştiam unde să le pun, cum să le ordonez, în aşa fel încât să le pot vedea mereu.

Într-un final, beculeţul s-a aprins, aducând ideea salvatoare.

Am cusut fiecare bucheţel în parte de perdeaua din dormitorul meu, le-am admirat îndelung, după care am chemat-o mândră pe mama, să o dau pe spate cu opera mea. Şi am reuşit!!! Biata de ea, a fost la un pas de infarct, când şi-a văzut perdeaua plină de evantaie în culorile toamnei. M-a lăsat câteva zile să îmi admir capodopera, după care m-a pus să descos totul cu grijă, indiferentă la rugăminţile mele.

La 12 ani îmi era permisă nebunia asta, dar acum m-ar piti la Spitalul 9, dacă aş retrezi această pasiune. Aduc în continuare bălării în casă, dar am cuviinţa de a le pune în vaze. :))