Am de predat niște articole, dar nu mi-e aminte de ele. Mă străduiesc să nu încep toate propozițiile cu Nu. Prin vene îmi circulă aer rece. Bruno plânge în somn, excitat de mirosul unei cățelușe în călduri. A simțit-o mai devreme, când alerga amețit prin curte, cu nasul în vânt. Florile de soc și-au cam scuturat petalele. Alungă-mi tristețea, iubitule, i-am spus lui Mihai. Și el m-a dus la mare, acolo unde știa că întotdeauna îmi încarc bateriile.
Marea era neagră. Nisipul cald. Mi-aș fi îngropat picioarele în el, să-mi urce seva vieții până la mintea care continuă să se împotrivească. Mi-am alungat impulsul când mi-am amintit că am o rană la picior. Marea, ca niciodată, m-a dezamăgit. Dar inelele de calamar au fost bune, sărate și mirosind puternic a pește.
Muncim de anul trecut aici. În nici o zi nu ne-a fost foame și în nici una nu ne-am întrebat cu ce bani vom plăti chiria. Mașinuța roșie, bătrână și ruginită, continuă să ne poarte oriunde ne dorim, fără să facă mofturi. Dar unde să mergem? Gândul se întoarce, obsedant, la vacanța pe care o pregătim de astă-iarnă. Șapte zile în Sardinia. Mi-e teamă că mă voi întoarce de acolo mai deprimată decât sunt acum. Alungă-mi tristețea, iubitule!
M-aș strecura într-o carte, să fiu parte din poveste. Ochii îmi obosesc prea repede și lăcrimează. Engleza mea nu-i destul de avansată pentru cărțile fantasy pe care le iubesc. Cursiv mi-a rămas doar gândul căruia nu îi dau glas: aș vrea să colind lumea în lung și lat, să nu mai fiu sclavul punctualității, al datoriei, al nevoii de siguranță. Alungă-mi tristetea, iubitule! (2 iulie 2018)
Textul acesta a fost scris într-un moment în care toate corăbiile mele păreau să se înece într-un nefiresc amar, pe care l-am îndulcit așa cum m-am priceput: am spălat vase, m-am jucat cu Bruno, am făcut poze, am bârfit cu sora mea, dar mai ales m-am culcușit în brațele bărbatului pe care îl iubesc. Mi-a trecut amarul…
Doua chestii:
1. Auzi, tu nu l-ai castrat pe Bruno??? Ce treaba are el sa miroasa alte paparude??? Pardon, patrupede.
2. Iti recomand sa citesti despre piramida nevoilor a lui Maslow. Este aici un articol scris cu greseli si extrem de simplificat, dar se intelege ideea principala
Iti vei da seama de ce ai tendinta sa fii deprimata. Practic ti-ai indeplinit nevoile bazale care te suparau in Romania (cum ar fi nevoia de securitate.. financiara care de obicei ne darama pe noi in Romania). Nevoia de apartenenta iti este indeplinita in virtutea faptului ca ai o familie care te iubeste. Indraznesc sa cred ca si nevoia de stima iti este indeplinita, adica esti respectata si pretuita la servici si in societatea scotiana. Deci cred ca ai ajuns la ultimul prag al nevoilor si anume cel de autoimplinire. Simti nevoia sa ai un scop superior. Te gandesti sa calatoresti, ceea ce este super si nu vad de ce nu s-ar intampla. Insa sunt si alte feluri de a te autoimplini.
Eu am trecut prin aceleasi trairi acum cativa ani si m-am aruncat in calatorii, insa tot eram nemultumita. Asa ca mi-am deschis asociatia si abia atunci am simtit ca fac o diferenta si ca atare sunt spre drumul autoimplinirii. Desigur ca viermele calatoriilor nu a murit, insa pentru mine calatoriile sunt o placere egoista, spre deosebire de munca non profit pt asociatia mea.
Ideea este ca toate trairile astea, desi par negative, nu fac decat sa dovedeasca faptul ca esti un om evoluat spiritual, ceea ce rar intalnesti in ziua de azi. In cele din urma vei ajunge la autoimplinire. Asta cred eu.
Am uitat punctul 3 si cel mai import: fata, tu esti extrem de talentata la scris. Ai un stil foarte rafinat si liric. Lasi cititorul cu o stare de melancolie placuta.