Îi place să mă sperie. A descoperit de mic că sunt genul de mamă-cloşcă şi profită pentru a se distra pe seama mea. Nu îi iese mereu, pentru că mi-am mai revenit şi eu, nu mă mai port ca atunci când avea doi ani. Totuşi, uneori nu pot rămâne nepăsătoare, oricât aş încerca.
Acum vreo doi, trei ani a plecat de acasă, spunând că merge să îşi ajute un prieten să tencuiască un perete. Era pentru prima dată când vedea de aproape cum se tencuieşte. M-am gândit că nu va avea altceva de făcut decât să pregătească materialul sau să îl care până la zidul cu pricina. Îl şi vedeam întorcându-se cu bătături în palme, obosit şi decis să nu-şi mai ajute vreodată prietenii la tencuit. Dar m-am înşelat.
S-a întors seara târziu, plin de entuziasm şi hotărât să meargă şi a doua zi. Îmi spusese doar o parte de adevăr înainte de a pleca la treabă. De fapt, prietenul lucra în vacanţă şi îi propusese lui Ionuţ să meargă cu el, să câştige un bănuţ şi să înveţe o meserie. L-am întrebat cum i s-a părut. Mi-a dat să văd un filmuleţ pe telefon. Am crezut că îmi stă inima în loc: copilul meu, pe care l-am ferit mereu de pericole, pe care l-am învăţat să se protejeze, să nu aibă parte de accidente, atârna râzând într-o sfoară, la etajul doi al unei clădiri.
Da, plecase cu acel prieten să lucreze ca alpinist utilitar. A petrecut toată vara şi o parte din toamnă în coardă, făcând diverse munci pe la blocurile din oraş. Era tot mai încântat, îmi vorbea despre hamuri, coarde, carabiniere, chingi şi nu ştiu ce chestii de ancorare. Nu îi păsa că venea murdar acasă, că stăteam cu grija lui toată ziua, că făcea o muncă grea. Visa la căţărări pe munţi, visa să devină alpinist, visa să îşi cumpere echipament, să aibă propriul ham…
Prietenul a plecat în Anglia şi noi ne-am liniştit. Până astăzi, când am aflat că s-a întors şi îl aşteaptă pe Ionuţ să intre în vacanţă, pentru a reîncepe aventura. Nu pe munte, cum visa Ionuţ, ci tot la blocuri, în oraş. De data aceasta, vreau să mă asigur că îi va fi bine, că nu va păţi nimic, că totul este nou şi în stare perfectă. Am tot căutat pe net, până când am găsit site-ul echipamente-deprotectie.ro, de unde vreau să îi cumpăr tot ce va crede el de cuviinţă. Dacă tot s-a molipsit cu acest microb, măcar să îl ştiu în siguranţă, echipat cu tot ce are nevoie.
Ouch, e cam scumputz hobby-ul asta :). Dar face muschi misto! Ma rog eu n-am urcat pe cladiri ci pe ziduri amenajate in sali. Din alea cu prize (cred ca priza le zice in romana, dar nu-s sigur). Stii tu, chestii din alea colorate din plastic infipte in ziduri inclinate in diverse unghiuri. Mie pana si coarda mi s-a parut scumputa, aici se cumpara la metru si parca-i aurita… Ca sa nu mai vorbesc de carabiniere si ham si pantofii speciali si etc…
Da, l-am certat si eu ca a facut o pasiune de bani grei. :)) Sa vedem de unde ii scot, ca nu as vrea sa mai foloseasca echipamentul vechi de la acel prieten.
Da, priza cred ca i se spune. Gasisem si eu in Italia o sala unde sa ma jos de-a catararea, dar pana m-am decis sa ma duc, m-am mutat cu serviciul la Vicenza, la 100 km de acel loc. :))
Sa stii ca merita investit. Cu un echipament bun chiar nu e periculos si nu are ce i se intampla. Pe bune. E foarte-foarte sigur. Atat timp cat echipamentul e de calitate si el isi vede serios de partea de verificare de la inceput (oricat de plicticos ar fi). Vezi ca exista cateva firme consacrate si NU trebuie sa faci rabat cu facaturi, TREBUIE sa fie materiale bune. Dar sigur stie prietenul (nu lua mana a doua… totusi)
Ai vazut stirea la tv referitoare la un tanar care lucra asa?Eu sunt un pic speriata de o astfel de meserie,daca nu sunt respectate niste minime reguli.Ce echipament avea?niste sfori prapadite.Bine ca te implici.Eu nu zic sa o faca,dar cu responsabilitate pentru tot.Numai bine!
Ps. “Eu zic sa o faca “-
Mda, nu ştiu ce poţi face altceva, dacă vrei ca Ionuţ să-şi vadă de pasiunea lui.
Oricum, dacă te gândeşti bine, cu toţii suntem expuşi la pericole nebănuite în propria noastră casă. Pe de altă parte, alpinismul e nu numai costisitor, ci şi periculos.
Dar el va fi în creştere până pe la 21 de ani şi îşi va lucra trupul.
Si pe mine ma sperie o astfel de ocupatie…Insa , din pacate , nu prea ai ce face….asa cum nu ai stiut atunci ce face , asa nu vei sti nici acum…daca e sa isi petreaca vacanta astfel…
Eu zic sa-l incurajezi. Poate i se naste vreo pasiune si-l vedem in vreun film. Chiar daca nu, va face ravagii printre fete cu stilul lui periculos de viata…:))
Imediat ce am auzit azi, la tv, stirea despre acel alpinist, am vazut pe facebook link-ul tau si am crezut ca exista o legatura. Se pare ca nu, dar e bine ca va preocupa protectia, siguranta baiatului. Asta inainte de toate, ca deh, e destul de periculos. Nu stiu, eu as fi cam ingrozita daca copilul meu mi-ar spune ca are o asemenea pasiune.
Meseria asta este printre cele mai bine plătite din cauza periculozităţii. Dar cu grijă mare unii o fac ani de zile fără incidente.
:D. M-ai prins pe picior gresit, eu am rau de inaltime, da’ rau-rau. Asa ca numai inchipuindu-mi cum e sa atarni de o sfoara, imi provoaca vertij… Iti tin pumnii!
Statistic, cele mai multe accidente se intampla in casa ! :)
E frumos ca dintr-o pasiune sa faci bani !
E firesc sa te preocupe siguranta si sunt sigur ca Ionut, asa cum il descrii, iti va aduce mari satisfactii !!!
Gândește-te că piloții cad de la 10000 de metri :)))
o daaaaaaaa, am vrut si eu sa incerc treaba asta, insa sala unde se face la noi nu arata prea grozav si am amanat o vreme…
Brrrr ! Sper să nu-i vină vreo idee fetei mele!
Curajos si fara frica e el, in timp ce tu ramai cu toate grijile. Inca nu stiu pe pielea mea, dar pot sa-mi imaginez cum e asta… Nu pot decat sa va doresc succes amandurora! :)
Zi cu soare sa ai!
Eu stiu? Ar merita sa dai banii asa, doar ca sa fii tu linistita…