Îndoiala a pus stăpânire pe mine la scurt timp după ce am încheiat discuţia. Poate că nu era o glumă. Poate chiar aveai motive să îţi ascunzi identitatea, să nu le spui celorlalţi cine eşti. Poate chiar nu aveai gânduri ascunse în legătură cu Alina. În definitiv, ea te-a văzut, ţi-a spus numele ei, aşa că este liberă să aleagă dacă vrea să te revadă sau nu. Tot ce ai făcut a fost să mă rogi să-ţi trimit mesajul mai departe, sperând că ea îl va vedea.

Tulburătoare, îmi apare în faţa ochilor amintirea legată de roşcatul care mi-a spus că va veni după mine. Poate că m-ar fi găsit, dacă ar fi avut pe atunci acces la internet. Oare când am devenit atât de acră, încât să refuz un om care îşi caută dragostea, care are doar speranţa unei viitoare iubiri? Mesajul tău era atât de clar, de bine scris, de emoţionant… Trebuia doar să deschid ochii, să îmi amintesc durerea, speranţa, deziluzia, chinul înfrigurat al aşteptării, al căutării…

Orice alt gând se evaporă şi eu decid să îţi dau mesajul mai departe, acum şi aici. Sper doar că îmi vei ierta răutatea de aseară şi vei continua să o cauţi pe Alina. Poate că te vor ajuta şi prietenii mei, poate că vor pune pe blogurile lor mesajul scris de tine. Se prea poate ca povestea ta să fie doar o glumă sau tu să fii un om periculos. Ea te-a privit în ochi şi, de ţi-a văzut acolo sufletul curat, va fi ştiut că te-a luat în stăpânire, că vei face orice pentru a vă revedea.

Nu îmi rămâne decât să îţi fac binele pe care îl aşteptai de la mine, să aşez cuvintele tale pe foaia mea şi să sper că totul va fi bine.

“Îţi aminteşti?

Era într-o miercuri, 22 mai, pe Magheru, în jurul orei 21,30. După o piesă extraordinară, ies de la teatru cu gândul de a-mi croi drumul spre casă. Atunci te-am văzut pentru prima dată. Ne-am însoţit pe acelaşi drum, dar tu nu o ştiai încă. Într-un târziu, în apropierea metroului, îmi fac curaj şi-ţi întind mâna pentru a te saluta. Alina, mi-ai spus. De-acum cuvintele-mi erau deşarte. Emoţiile abundaseră, nu-mi mai dădeau pace. Îmi plăcea tot ce simţeam, tot ce vedeam. Părul tău bogat, împletit şi adus în faţă, rochia ta simplă, dar suficient pentru a-ţi spune tinereţea, chipul tău frumos pictat în luminile curioase ce-ţi insoteau privirea, sau zâmbetul tău încrezător. Mi-ai spus că nu poţi da curs vreunei invitaţii pentru că nu ne cunoşteam deloc. Înţelegeam perfect, dar cu atât mai mult voiam să te revăd. În cele din urmă, mi-ai zis că dacă ne vom vedea din nou, atunci e destinul. Am zâmbit împreună şi atunci ţi-am dat dreptate, renunţând astfel la gândul de a mai încerca. Dar acum NU, nu vreau să mă las pe mâna destinului, aşa că încă te caut, dragă Alina… Sper că această reţea de socializare, pe care o foloseşti, să facă, într-un fel sau altul, să primeşti acest mesaj.

PS1: erai însoţită de o prietenă…

PS2: pe cât de public este acest mesaj, pe atât de necunoscută vreau să rămână identitatea noastră.”

Am adunat într-un mănunchi o duzină de cuvinte, o poveste şi un anunţ, apoi le-am înscris în tabelul pisicuţei, unde veţi găsi alte şi alte bucheţele de cuvinte.

Reţeaua la care se face referire în anunţ este facebook, iar aici găsiţi pagina de căutare a Alinei.

Dacă a fost doar o glumă, merci pentru subiect! :)