Auzisem bârfele care circulau pe seama lor, dar nu le-am dat crezare. Mi se părea de domeniul absurdului, al fantasticului, ceea ce se spunea despre ei. Nu îi cunoşteam personal şi nici nu îmi doream, dar ne-am întâlnit întâmplător la un chef şi de atunci îmi amintesc mereu faza care m-a şocat, ori de câte ori lângă mine se pomeneşte cuvântul incest.

Frate şi sora, semănând ca două picături de apă, frumoşi şi sănătoşi, lăsau în urmă oameni dezgustaţi, şocaţi, zguduiţi de revolta şi repulsie, oameni care nu reuşeau să înţeleagă. Nu am crezut nici un cuvânt până când nu i-am văzut cu ochii mei cum se sărutau lasciv, cum se mângaiau prin zonele erogene, cum se priveau cu ochi de îndrăgostiţi. Cineva spunea că joacă teatru, pentru a ieşi în evidenţă. Dacă era adevărat, sigur aceşti doi fraţi erau cei mai buni actori văzuţi de mine vreodată.

De o săptămână, nu este zi să nu îmi amintesc de ei, din cauza filmelor la care mă uit. Nu ştiu dacă este un nou curent sau sunt simple coincidenţe, dar de câteva zile nimeresc doar filme în care doi bărbaţi fac dragoste, filme în care se culcă frate cu soră, filme în care doi bărbaţi împart aceeaşi femeie. Nu, nu sunt filme pentru adulţi, ci filme care au primit laude din partea publicului, filme care chiar mi-au plăcut.

Despre serialul Familia Borgia citisem la Kadia. Îmi stârnise curiozitatea. Îmi doream să îl văd. Nu l-am căutat intenţionat pentru că mă feresc de seriale, ştiind că dau dependenţă, pentru că seara nu este loc pentru mine la calculator, dar nici nu am mutat programul când am dat la tv de el. O seară, a doua seară, seara în care Lucrezia se iubeşte cu fratele ei în chiar noaptea nunţii, când ar fi trebuit să fie în pat cu soţul ei. Ştiam că istoria vorbeşte despre aventurile incestuoase ale acestei familii, dar una este să citeşti, alta este să vezi, chiar şi într-un film, cum frate şi soră fac dragoste pasional.

Cel de al doilea film care mi-a atras atenţia şi pe care l-am urmărit cu mare plăcere a fost Farinelli (regia Gerard Corbiau), o poveste romanţată despre fraţii Carlo (Farinelli) şi Riccardo Broschi, despre muzică, artă, iubire şi suferinţă. Ştiu, trăim vremuri în care sexul este la liber, fiecare poate face ce vrea cu cine vrea, însă nu m-am putut abţine să nu îmi amintesc de vecinii mei de cartier atunci când am văzut scena în care fraţii Broschi împart cu dragoste şi înţelegere aceeaşi femeie.

Poate că sunt eu înapoiată, poate că m-am încuiat în ideea că în pat este loc doar pentru doi oameni şi în nici un caz nu pentru mai mulţi, mai ales dacă au legături de sânge. Dar nici nu condamn pe nimeni, nu judec şi nu vreau să ştiu ce se ascunde în spatele acestor alegeri. Totuşi, ce se ascunde în spatele acestor alegeri?