Povestea ce-o voi spune nu este născocire a unei minţi bolnave, nici glumă nesărată cântată la cimpoi de vreun petrecăreţ. Am înşirat cuvinte bob cu bob, le-am adunat în snopi, am căutat veriga slabă, să o pot înlătura, să pot evita dezvăluiri concrete, să pot înţelege. Dar nu, pentru el nu a existat cruţare, de parcă din pântece a fost sortit să aibă drumul trudnic, să cadă în copca ce singur a făcut-o, să nu găsească nicicând calea cea netedă prin viaţă. Părea stejar, dar era moale ca floarea de bumbac.
Şi-a luat grăbit nevastă, în ciuda presiunilor făcute de familie. Au făcut un copil, au muncit împreună, au adunat prieteni în jurul casei lor, unde veselia părea să fie singura stare de spirit cunoscută si acceptată. Dar, vai, câte se ascundeau sub zâmbet! Prinţesa şi sclavul, frumoasa şi bestia, Samson şi Dalila… Uitaţi aceste poveşti, căci toate laolaltă nu reuşesc să spună povestea lor.
În timp ce ea se gătea, el doar gătea. Când ea îşi petrecea timpul cu fraţii, el se lupta cu fraţii. El aduna bani, ea îi cheltuia. În multe familii se întâmplă asta, îmi veţi spune, iar eu vă voi da dreptate. Nici măcar pe el nu îl deranja prea tare această stare, căci îşi iubea familia şi nu concepea o altă viaţă. S-a certat cu ai lui permanent pentru nevastă şi greu trai au dus, locuind în aceeaşi curte. S-a certat şi ea cu fraţii ei, la un moment dat. Accidentul pe care el l-a avut, şi care l-a transformat mult, a venit să completeze un tablou sumbru.
Copilul s-a mărit şi, influentat de mamă, s-a tot îndepărtat, moral vorbind, de tată. Certurile dintre ei au devenit lucru obişnuit. El continua să zâmbească, deşi în suflet i se cuibărise amarul. Ea ciripea în continuare veselă, nelăsând să se vada strop din iluziile pierdute. Nimeni nu ar fi putut bănui prăpastia pe marginea căreia se aflau, motiv pentru care vestea a picat ca un trăznet în grupul lor de prieteni.
Ea plecase la muncă afară, pentru a putea susţine familia. Acolo îşi făcuse un iubit, cu care trăise vreme de câteva luni. După ce s-a despărţit de amant, şi-a găsit altul, mai focos. La urechile soţului nu ajunsese nimic. Dar au ajuns într-un final pozele. Pozele făcute de primul amant, gelos că iubita lui alesese alt bărbat şi se deda la îmbrăţişări pătimaşe cu el. Asta şi arătau pozele: momente intime, cu doamna într-o postură indecentă.
Depresia bărbatului s-a adâncit, mai ales după ce soaţa i-a spus că nu îl iubise nicicând, că întreaga viaţă visase la primul ei iubit, căruia îi făcuse în ciudă măritându-se. Astăzi, el îşi îneacă amarul în băutură, iar ea trece precum un vesel fluturaş, din floare în floare, culegând nectar amăgitor.
Eu încerc să înţeleg alegerile altora şi nu reuşesc… Nu caut să pricep ultimele decizii, ci primii paşi, făcuţi înainte ca versurile de mai jos să se potrivească în poveste…
“Stejarul cel puternic, de vânturi răscolit,
Îşi rupe singur ramuri şi cade nimicit.
Prin lupte intestine şi certuri între fraţi
Vezi, totul se răstoarnă şi peste jale daţi!”
(versuri găsite în cartea Simplicius Simplicissimus – Grimmelshausen)
Putem ierta, dar nu putem uita! :)
Din păcate, sunt multe asemenea cupluri, făcute pe alte considerente decât dragostea.
Astfel de lucruri se întâmplă mult mai des decât ne imaginăm. Mai ales când e vorba de cupluri care stau despărţite luni de-a rândul , fiindcă unul din soţi pleacă la muncă departe de casă. Suntem cu toţii oameni, nu sfinţi, sexul e o necesitate (un organism încă tânăr şi viguros îşi cere drepturile), ispitele pot apărea la tot pasul… Singura şansă de supravieţuire a cuplului e să nu afle bărbatul/nevasta ce ştie tot satul :P
:-(
Multe cupluri așa…
de obicei, unul este mai puternic decât celălalt, care, în general pierde bătălia cu sine, în primul rând…