L-au închis cu mult timp în urmă, poate chiar înainte ca lumea să opteze pentru vizionarea filmelor acasă, pe canapea, cu farfurioara plină de dulciuri în braţe. Cred că printre ploieşteni sunt mulţi care îşi amintesc de acest cinematograf micuţ, cu scaune incomode din lemn, făcute parcă doar pentru oameni slabi, cu podeaua care trosnea sinistru la fiecare pas, cu obscuritatea de care nu puteai scăpa nici când se aprindeau luminile galbene în sală.

Era prima zi a unui nou an, o zi deprimantă, în care nu se întâmpla nimic, în care nici un copil nu avea chef de ieşit din casă, iar părinţii dormeau, prea obosiţi după petrecerea de revelion. Am plecat din casă fără să ştiu unde vreau să merg, ce vreau să fac. Câteva raze firave de soare făceau zăpada îngheţată să pară orbitoare. Speram să găsesc deschisă cofetăria de lângă piaţă, să mă răsfăţ cu o prăjitură.

Pe A. l-am întâlnit aproape de piaţă. Ne cunoşteam de mult, eram colegi de şcoală şi prieteni de când începuse să îşi petreacă timpul liber cu vecinii mei. Acum venea spre blocul nostru, în căutarea unor copii (e doar un fel de a spune, pentru că eram adolescenţi, de fapt) cu care să meargă la film. Am ales să vedem Al patrulea gard, lângă debarcader, la cinema CFR, acel cinematograf micuţ, în care mirosea a lemn ud, cel care avea scaune incomode şi lumină galbenă. În aerul rece al sălii se răspândise parfumul cu care acest prieten drag se dăduse. Mirosea a flori sălbatice, a ienupăr şi poate a lăcrămioare.

Mare lucru din acel film nu îmi amintesc. Dar ştiu că am devorat toate bomboanele cu ciocolată învelite în staniol pe care le aveam în buzunare. În sală mai erau câţiva rătăciţi, ce tremurau la fel de vârtos ca şi noi. Pe ecran, nişte tineri făceau băi de soare, în timp ce spectatorilor li se dezgheţa zăpada adunată în cizme.

Nimeni nu îi spunea lui A. pe nume, pentru că avea de mic o poreclă simpatică, primită în timp ce încerca să fure fructe dintr-o grădină. Din acea zi, pentru mine acest prieten nu s-a mai numit A. Nici porecla pe care o avea de mic nu am mai folosit-o. De atunci, pentru mine el este Mişu, personajul din Al patrulea gard, lângă debarcader, cu care semăna atât de bine.