Mă sună într-o zi tatăl lui Ionuț. Nu l-am mai auzit de mult și mă întreb cu ce ocazie am onoarea de a-i auzi vocea. :) Nu îmi spune nimic, ci doar îl cere pe Mihai la telefon. Sunt peste măsură de uimită, dar nu îl intreb nimic (doar mă știți că sunt discreția întruchipată) și îl chem pe Mihai. Se retrage strategic în bucătărie cu telefonul fix la ureche. Deja mi-a stârnit curiozitatea cu acest gest, dar tac în continuare și aștept.

Termină de vorbit, îmi spune că nu a fost nimic important, se îmbracă și pleacă. Mă gândesc că vor să îmi facă o surpriză și râd în sinea mea, știind că le voi strica plăcerea. Îmi iau tenișii în picioare și îl urmăresc pe străzi ca un adevărat detectiv. Nu se uită în spate, iar asta îmi ușurează sarcina. Din partea opusă vine spre noi o fată brunetă, pe care o bănuiesc ca făcând parte dintr-o etnie nu prea bine văzută la noi.

Ajunge în dreptul lui Mihai și îi sare de gât. El o îmbrățișează strâns, o sărută și îi mângâie mijlocelul subțire. Sunt perplexă! Nu asta speram să fie surpriza! Fac legătura cu tatăl lui Ionuț și înțeleg că el este mijlocitorul. Fierb de nervi și plănuiesc răzbunări crunte. Nici unul dintre ei nu va scăpa de mânia mea îndreptățită! M-aș repezi în părul fetei, dar asta nu mi-ar fi de folos. Ce să fac?

Îmi dau seama că în mâna stângă țin telefonul fix, pe care Mihai mi l-a dat după ce a terminat de vorbit. Toți nervii se abat asupra lui. Dacă nu ar fi fost acest telefon, viața mea ar fi fost frumoasă, liniștită, fără umbre. Iau telefonul și îl arunc într-un perete. Al dracu’ telefon! În loc să se spargă, telefonul sare precum o minge și ajunge întreg la picioarele mele. Îl arunc iar și iar în pereți, strigând: al dracu’ telefon!

Mă trezesc din somn exact când afurisitul de telefon se oprește din sunat. Acest telefon a devenit coșmarul meu. De câte ori mă urc în pat, de câte ori adorm, de câte ori sunt cu mâinile ude, de câte ori am treabă, telefonul fix începe să sune. Îl urăsc și chiar aș da cu el de pereți!