Afrodisiacul

Copila crescuse alături de mama mereu bolnavă. O îngrijise așa cum se pricepuse, oferindu-i multă dragoste și câte o cană cu apă atunci când fierbințeala o făcea să se foiască în pat. Era prea mică pentru
a putea face mai multe. Se trezise singură în prima dimineață a Noului An. O zgâlțâise pe mama, o strigase, plânsese. În zadar! Mama nu a mai răspuns niciodată chemărilor sale. Copila a fost luată de către o mătușă mai în vârstă și dusă în satul dintre dealuri, într-o căsuță dărăpănată.

S-au acomodat repede una cu cealaltă, însă fetița prefera să stea mult pe afară, să privească dealurile masive care înconjurau satul. Ba se speria de măreția lor, ba simțea că trebuie să ajungă la ele, să afle ce este ascuns în măruntaiele lor. Își imagina o lume fantastică, trăind în adânc, nevăzută și neștiută de nimeni. Se vedea pe sine ducând omuleților din miezul dealului hăinuțe și mâncare, vorbind cu ei și jucându-se prin iarbă cu puii lor.

Într-o zi și-a făcut curaj și s-a îndreptat, cu inima ghem, spre dealul din spatele casei. Pas cu pas, copila înainta spre lumea ei de poveste. În drum a întâlnit o mică livadă de pruni, la marginea căreia păștea liniștit un cal. Nu mai văzuse până atunci cai. Nu atât de aproape de ea. A simțit un miros ciudat, venind dinspre animalul ce rupea calm din iarba crudă crescută la poalele dealului. A tulburat-o într-un mod inexplicabil. Era un miros sălbatic și blând în același timp. I s-a întipărit în memorie.

Peste ani, când a mai crescut, a descoperit că mirosul calului devenise pentru ea un soi de afrodisiac nepretențios, dar atât de provocator în simplitatea lui. Cel mai bine se simțea în preajma lui Gheorghiță, un tânăr la fel de simplu ca și mirosul pe care îl emana, miros de sudoare bărbătească amestecată cu sălbaticul și blândul miros de cal. Era băiatul sărac al satului, era cel care mergea cu capul plecat pe ulițele prăfuite, cel care călărea fără șa pe dealurile înverzite, cel care se înroșea ca o fată mare când era privit, cel pe care ea l-ar fi dorit să îi fie soț.

Tânăra nu întâlnise moscul sau ambra gri nici în stare naturală, nici în parfumeriile de lux ale marilor orașe. Nu știa de existența lor, nu știa că pe piața neagră se plăteau bani grei pentru aceste parfumuri care, în stare naturală, răspândesc un miros animalic, dar au o notă extrem de vie, afrodisiacă, după cum spun cunoscătorii. Pentru ea, cel mai de preț afrodisiac era mirosul care se impregna în hainele și pielea lui Gheorghiță, atunci când acesta se întorcea cu calul de pe dealuri. Îl urmărea din ochi, pe sub gene, și își cânta ”Paște calul lui Gheorghiță…”.