Te văd cum mori puțin câte puțin cu fiecare nou răsărit, ba am impresia uneori că îți zăresc paloarea marmorală. Crezi tu că este doar imaginația mea? Nu ai oglinda în care să te privești? Nu ai curaj să deschizi ochii? Nu simți cum curge machiajul la vale, pe obrazul tău veștejit? Culorile tale, cu care ai vrăjit atâtea și atâtea inimi, au fost la început pastelate, calde și parcă rușinoase, apoi s-au aprins ca o vâlvătaie, devenind atracție pentru ochiul înfometat de frumos. Te transformai și transformai totul în jurul tău, ca într-un joc în care era permisă folosirea baghetei magice. Parfumul tău de ceai verde încă se mai simte, amețitor în esența lui…
Ți-ai păstrat seninatatea, încă mai ai farduri strălucitoare, dar sub ele ghicesc semne de bătrânețe, ghicesc apropierea sfârșitului tău și simt o vagă tristețe cum mă împresoară. Te-ai numărat printre ai mei prieteni cândva, te-am iubit și te-am dorit, m-am bucurat de prezența ta,de darurile pe care mi le aduceai. Nu-i vina mea că m-am schimbat, nu-i vina ta că nu ma mai pot bucura ca altădat de vraja baghetei tale. Știu că nu sunt o excepție, că și alții așteaptă cu nerăbdare să pleci, să lași locul uneia mai blânde, mai frumoase.
Culorile tale pălesc pe nesimțite și nu mă pot abține să nu te compar cu mine, cu femeile din jurul meu, cu însăși viața. Câtă candoare la început, ce culori interesante, calde și timide ! În tinerețe, strălucire plină de încredere, culori aprinse-n vâlvătaie! Spre bătrânețe, eforturi de a ascunde semnele trecerii timpului, bătaie de aripi grele, culori veștede, dar și respectul câștigat, cu care te mândrești neîncetat. Dacă m-aș strădui puțin, te-aș putea compara chiar și cu creșterea unui popor, cu evoluția sa. Nu o voi face astăzi, draga mea vară, născută dintr-un timp pierdut, murindă într-un timp ce va veni.
Astăzi doar vărs o lacrimă pentru cea care face zi de zi câte un pas spre moarte, pentru a face loc fascinantei doamne ce stă în spatele ușii, așteptând să intre. Ar fi o greșeală să le compar, ar fi urât și necinstit din partea mea să spun că una este mai bună decât cealaltă. Fiecare dintre ele își are rostul ei și fiecare îmi aduce bucurii. Cu toate astea, aștept să deschidă ușa, să plece și să lase locul liber toamnei cu părul curcubeu.
Îți spun de pe acum ADIO, dragă vară, cu vacanța ce mi-a alungat o parte din comentatori, cu căldura care m-a făcut să mă simt mereu obosită, cu florile de care nu m-am bucurat îndeajuns, cu fructele care m-au făcut să uit de alte alimente, cu parfumurile îmbătătoare ale dimineții și ploile ce m-au prins dormind. ADIO până anul viitor!
De la Scorpio am primit o duzină de cuvinte, cu care am încercat să compun un mesaj pentru vara ce se pregătește să ne părăsească.
Nu plâng prea tare după vara care se duce. Poate pentru că blogul meu este unul de iarnă? :)
Vienela, ai mila! Mi-a stat inima cand am vazut titlul :))
exact la fel am simtit si eu!!!!
Pierdem tinerete, castigam respect (daca avem minte)!
Bine le zici.
Of..Vienela ! :( Eu nu vreau sa se termne vara…chiar nu vreau!
o revedem la anul !!! frumos… tare frumos !
Nu o sa vars nici o lacrima ! Abia astept toamna !
Dar foarte frumos scris.
mai avem puţin până la toamna care vine. de fapt eu am mulţi prieteni care au plecat sau pleacă abia acum în vacanţă. :) cu toate acestea, mi-a plăcut desenul verii tale… cea care pleacă.
Frumos de tot! :) Am iubit atat de mult vara…incat i-am dat si blogului numele ei. :D Insa nu ma pot impaca sub nicio forma cu zilele interminabile de canicula ucigatoare(la propriu si la figurat). M-am luptat cu durerile de cap toata vara, nu mai zic de imposibilitatea de a ma concentra, de a gandi logic si de a scrie noi articole pentru blog.
Astept toamna, cu bune si rele. De fapt, mi-as dori sa traim o eterna primavara(pe care eu o asociez cu tineretea vesnica si puritatea absoluta).
:))) Ia si indeasa intr-un borcan un pic din vara si piteste-o printre muraturi!
Cam asta simt si eu, Vienela, de cateva dimineti incoace. Cand ma trezesc si mai uit in gradina, ma intristeaza covorasul de frunze galbene care se aduna sub salcie. E prima care se despoaie de podoaba frunzelor…
Ei, lasa, vine toamna, anotimpul meu favorit. Prima parte, bineinteles. Cam pana pe la Sf.Dumitru. Pe urma… brrr !
De-ar veni o data iarna… Da’ si toamna e misto ca pun muraturi, mananc dovleci si vine halloween.
Eu nu plang după vară. Plang cand vine. O primăvară permanentă aş fi vrut, dar mă mulţumesc şi cu toamna. Să vină şi iarna, să scrie Sonia mai mult. Poate şi noi. Cine ştie?
Aş pleca şi eu odată cu ea că tare mi-e dragă, chair dacă uneori căldura ei m-a moleşit, chiar dacă nu m-am bucurat cum trebuie de dânsa.
Mai ca-mi vine sa plang si sa dau in depresie desi toamna este anotimpul meu preferat si ma bucur enorm de mult ca vine toamna!
Toamna e mai interesantă decât vara. Gusturi şi gusturi.
Dacă nu va ploua foarte mult, va fi perfect.
CE m ai speriat… ppoetica imagine. Mid mi a placut vara asta. A fost blanda. Dar astept cu interes toamna.
Cu titlul acesta vad ca s-a intamplat la fel ca si cu unul de la mine :))
Am stiut din primele randuri ca la vara te referi…fiindca o simt la fel. Mie nu-mi place toamna…si cand vine 15 august deja imi intra frigul in oase…metaforic vorbind. :(
Frumos!
Eu am citit Adio, Vienela! si ma gandeam ce s-a intamplat…:))