Skip to content

Iubesc Viaţa

Blog generalist cu amprentă personală

Menu
  • Prima pagină
  • Cărți
  • Autobiografice
  • Imaginar
  • Blogosfera
  • Menajerie
  • Informații
  • Educație
  • Blogroll
  • Vienela
Menu

Absurdistan – carte si viata

Posted on May 27, 2012December 13, 2023 by Vienela

Cum stăteam eu liniştită în pat citind Absurdistan – de Gary Shteyngart (coincidenţă? ), o carte pe care o recomand cu draga inima, prin geamul întredeschis am auzit ţipete care m-au făcut  să arunc o privire afară (contrar obiceiului meu).

Lumea se aduna la colţul blocului din toate direcţiile şi zgomotul era tot mai puternic, iar eu mi-am închipuit că s-au mai buşit nişte maşini. De după colţ a apărut imediat un cârd de gâşte o multime gălăgioasă, în frunte cu un domn îmbrăcat la patru ace, cu o sticlă în mână. Normal că mi-a fugit gândul la vreo nuntă şi mă pregăteam să mă întorc la absurzii mei, când am văzut răsărind din mulţime nişte steaguri, doamne cu pliante în mâini şi un tânăr în bermude, care striga cât îl ţineau plămânii într-o portavoce:

Cine e primarul? Cine e primarul? Adunătura de gâşte oameni răspundea în cor mai ceva decât grupul celor de la Madrigal: Iulian Bădescu! Iulian Bădescu! , deşi primarul în funcţie al Ploieştiului este Andrei Volosevici. :-O

Văzându-mă, domnul viitor primar (sper că nu) şi susţinătorii domniei sale s-au adunat ciorchine sub geamul meu vociferând, încercând să se acopere unii pe alţii, fluturând steaguri USL şi întinzând mâinile pline de pliante.

O clipă m-am simţit ca şi Cezar, cu drept de viaţă şi de moarte asupra lor. În clipa următoare am izbucnit în râs şi îmi venea să le arăt pumnul strâns cu degetul mare într-o anumită poziţie, dar încă nu se ştie exact care era poziţia ce desemna condamnarea la moarte, aşa că m-am abţinut. Spre surprinderea mea, au plecat liniştiţi, fără ca vreunul să mă înjure, deşi păreau dezamăgiţi că nu sunt interesată de USL-ul lor.

Trăiesc cu convingerea că Absurdistanul este aici, în România.

“Absurdistan” este un termen utilizat pentru a descrie o lume sau o situație în care absurdul și non-sensul domină realitatea. Această expresie a fost popularizată de către scriitorul american de origine rusă, Gary Shteyngart, care a folosit-o ca titlu pentru romanul său din 2006. Într-un sens mai larg, “Absurdistan” poate să caracterizeze un loc sau o stare de lucruri în care logica și rațiunea par să fi fost abandonate în favoarea unui haos aparent fără sens.

În contextul romanului lui Shteyngart, “Absurdistan” este o țară fictivă situată în Caucaz, în care un tânăr bogat și lipsit de grijă se trezește prins într-o serie de evenimente absurde și pline de umor negru. În această lume, politica, corupția și conflictele etnice se combină pentru a crea o realitate grotescă și amuzantă.

Conceptul de “Absurdistan” poate fi extins și aplicat la societățile reale sau la aspecte ale vieții cotidiene în care aparențele sunt de multe ori înșelătoare și în care regulile logice pot părea suspendate. Este o reflecție asupra absurdelor și paradoxurilor pe care le putem întâlni în lumea noastră, fie că vorbim despre politică, cultură sau relații umane.

În mod ironic, termenul “Absurdistan” ne provoacă să reflectăm asupra absurdelor vieții și să privim lumea cu un ochi critic și autoironic. Prin explorarea absurdității, putem să înțelegem mai bine complexitatea umană și să dezvoltăm un simț al umorului necesar pentru a ne adapta la un mediu adesea imprevizibil și contradictoriu.

 

25 thoughts on “Absurdistan – carte si viata”

  1. La Fee says:
    May 27, 2012 at 6:57 am

    Si eu m-am trezit vineri in ciripeala pedelista! Eu nu le iert vanzarea pe doi lei a palatului printului Stirbei din Bv.si nici distrugerea parcului dendrologic de acolo ca sa isi faca printul asfaltului heliport.

    Reply
    1. Intuneric says:
      May 27, 2012 at 7:04 am

      Esti indulgenta…

      Reply
    2. Vienela says:
      May 28, 2012 at 9:41 am

      Doar atat? Eu nu am incredere in nici un partid, toti sunt o apa si-un pamant, toti urmaresc doar propriile lor interese.

      Reply
  2. Ovidiu says:
    May 27, 2012 at 7:59 am

    Romania e un cerc al iadului prea meschin sa fie descris. Sufletele care au pacatuit groaznic intr-o viata anterioara sunt trimise aici, sa supravietuiasca cu 800 de lei pe luna, chinuite de mirajul unei vieti mai bune.

    Reply
    1. Vienela says:
      May 28, 2012 at 9:42 am

      800 lei impozabili. :(( Care miraj, Ovidiu? Ca oamenii nu mai au nici sperante macar.

      Reply
  3. Alyz says:
    May 27, 2012 at 9:02 am

    MOmentan e liniste in preajma alegerilor :| Nici nu m-as duce sa votez :))

    Reply
    1. Vienela says:
      May 28, 2012 at 9:43 am

      Ma voi duce in speranta ca din doua rele iese cea mai putin rea. :))

      Reply
  4. zdwub says:
    May 27, 2012 at 9:27 am

    Pe la mine ei sunt prea comozi sa iasa din birouri…se plimba masini cu portavoci prin oras;))

    Reply
    1. Vienela says:
      May 28, 2012 at 9:43 am

      Avem si d-alea, dar nu imi mai atrag atentia… :))

      Reply
  5. gabi says:
    May 27, 2012 at 10:29 am

    Ce ma mai distrez cu ciumpalaci dintr-astia. Mama :D

    Reply
    1. Vienela says:
      May 28, 2012 at 9:44 am

      Sa vezi ce se vor distra si ei pe seama noastra mai tarziu… :((

      Reply
  6. Cris-Mary says:
    May 27, 2012 at 11:15 am

    ‘Campaniada” loveste din nou:) Am scris si eu despre cateva intamplari legate de momente nefericite. Cred ca o sa fac o rubrica speciala pentru asa ceva :)

    Reply
    1. Vienela says:
      May 28, 2012 at 9:45 am

      Inca nu am avut timp sa le citesc, dar pana la sfarsitul saptamanii sper sa reusesc.

      Reply
  7. Vladimir says:
    May 27, 2012 at 12:08 pm

    Cum ai rezistat?!!!! Eu as fi urlat din fundul plamanilor cu randul:
    1) STAAAAAAALIN!!!!!!!
    2) “DREPTURI HOMOSEXUALILOR DA DOMNU’ IULIAN BADESCU!!!”
    3) “DOMNU’ IULIAN BADESCU LA PATRIARHIE!!!”
    4) etc…ce-mi mai venea in functie de public!!!
    pana m-ar fi bagat nevasta cu forta in casa chicotind de nesimtit nebun ce sunt :P. Asta voiau aia ! Reao care nu vrei :D. O sa fie ala trist.
    IUBESC IUBESC CAMPANIA ELECTORALA SI N-AM PARTE DE EA! Stii ce ma implicam pe vremuri????? Cu toti!

    Reply
    1. Vienela says:
      May 28, 2012 at 9:47 am

      Nu era nimeni acasa sa ma bage inauntru daca ma dezlantuiam… :))
      Erau cam multi, eu stau la parter, termopanele sunt scumpe si nu imi permit altele. :))

      Reply
  8. Gabriela Bumb says:
    May 27, 2012 at 12:45 pm

    Cât de penibili sunt aceşti oameni. Prin Bucureşti se aud de la diferite maşini voci de femei supărate care ţipă îndemnându-ne să votăm un neica nimeni. Candidaţi hoţi.

    Reply
    1. Vienela says:
      May 28, 2012 at 9:48 am

      Asa este, dar lor nu le pasa, isi urmaresc interesele si atat. Ne mai arunca o punga de faina, un litru de ulei si apoi sa vezi cum traiesc ca boierii, uitand de promisiuni.

      Reply
  9. rozy says:
    May 27, 2012 at 1:58 pm

    Politica romaneasca=teatru de papusi/mascote/orice.

    Zilele astea am auzit pe unu in fata mea care vorbea la telefon ceva de genu’: ” eu merg cu Partidul Poporului, Dan Diaconescu ne va scoate din c****, astia nu au facut nimic pana acum. El in votez pe Dan Diaconescu”. Ma gandeam cat de rau a ajuns poporul asta. DAN DIACONESCU? ala e un nebun, si-o format o lume imaginara, in care se vede presedinte.

    Reply
    1. Vienela says:
      May 28, 2012 at 9:50 am

      Astia sunt cei mai de plans, care au ajuns sa isi doreasca sa fie condusi de Diaconescu, Becali sau nebunul de Vadim. :((

      Reply
  10. D-Petre says:
    May 27, 2012 at 2:03 pm

    Romanul are memorie scurta si daca pe retina mai ramane imprimat si un ulei, o galeata, un piscot e de rau.

    Reply
    1. Vienela says:
      May 28, 2012 at 9:51 am

      Cat de bine ai exprimat situatia! Multumesc.

      Reply
  11. elly weiss says:
    May 29, 2012 at 1:54 pm

    Stiu ca trebuie sa merg sa votez. Ce nu stiu, este pe cine sa votez. Ca n-am chef sa pun stampila pe nimeni. O sa fac cam la fel ca tine pana la urma: raul cel mai mic.

    Reply
  12. Pingback: Preţul unui banner | Iubesc Viaţa
  13. Pingback: Am citit | Iubesc Viaţa
  14. Pingback: Aspiraţii | Iubesc Viaţa

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

carte de povesti pentru copii
Povești pentru copii
carti de povesti pentru copii
Povești de noapte bună copii
Cărți educative pentru copii în română
Cărți pentru copii Învață culorile
carti in limba romana
carti de povesti pentru copii

Te-ar putea interesa:

  • Carti ilustrate pentru copii
  • Carti religioase pentru copii
  • Povesti despre stele pentru copii
  • Povesti de noapte buna
  • Top cărți beletristică pe care să le citești în 2021
  • Povestea unui câine ciobănesc corb
  • Povesti scurte in imagini

Vienela – Iubesc Viața

vienela iubesc viata poza

Despre Vienela

  • Contact
  • Despre Vienela
  • Pagina de test
  • Politică de confidențialitate
  • Politică fișiere cookies
  • Suntem făcuți să mergem înainte

Citesc:

  • Cărți de povești
  • Sărutul ploii
  • Self-Care Journals
  • Jurnale pentru femei
  • Jurnal de catel
  • Vieneland
  • Children’s Books New Releases
  • Caietul Cristinei
  • Grădina cu povești
  • Idei de cadouri
  • Scrisoare de la Mos Craciun pentru copii
  • Etsy Gemstone Jewellery
  • Buna dimineata la cafea
  • Jurnalul unui Sultan
  • Eva catre Adam
  • Salcamul dintr-un caz real
  • Meditatii in desert
  • O noapte incendiara
  • Omul se trage din maimuta?
  • Atacul de panica
  • Legenda legendelor
  • Nu am dansat decat o vara
  • Cele mai bune si mai citite bloguri
  • Epistola catre o epava
  • Cel mai frumos martisor
  • Bloggeri si scriitori
  • Cimitirul sperantelor inchise in sticle
  • Cum iti traiesti viata?

S-ar putea să îți placă și ce am scris în anii trecuți

©2025 Iubesc Viaţa | Design: Newspaperly WordPress Theme