Privesc spre ele cu mirare și cu un început de zâmbet în colțul gurii. Nici una nu sesizează că zâmbetul meu are un strop de ironie nu prea bine mascată. Încearcă să mă atragă în discuția lor, neînțelegând că pe mine mă plictisește. Mă simt ciudat, de parcă aș fi un alien coborât pe Terra, printre pământeni cu preocupări diferite de ale mele. Ok, am înțeles din prima. Nu mai suntem doar vecine, ci și mămici cu copii de vârste foarte apropiate. Avem nevoie uneori de sfaturi, de idei, de lămuriri, așa că ieșim în același timp în fața blocului, ne plimbăm copiii și discutăm despre cele mai bune biberoane, cele mai hrănitoare alimente, cele mai potrivite scutece.

Dar, fetelor, nu vă plictisiți niciodată? Nu vi se pare că exagerați repetând în fiecare zi, în fiecare clipă, cât de deștepți vă sunt copii, doar pentru că deschid gura când le întindeți lingurița cu piure? Nu vi se pare că exagerați atunci când povestiți, iar și iar, despre aceleași gângureli și aceiași pamperși? Vă mirați de ceea ce știu copiii voștri să facă și vă mirați de mine că închei repede subiectul, ca și cum nu aș avea cu ce să mă laud.

Alături de voi, simt că mă izolez de lume, de viață, de orice. În ochii voștri, eu sunt ciudata care nu își laudă suficient puiul, care nu se miră de toate câte le face, care le acceptă de parcă ar fi naturale, firești. Doar mie mi se pare normal ca fiecare nouă zi să aducă noi experiențe în viața copilului, să îl ajute să evolueze. Vouă nu! Vă mirați de ceea ce fac puii voștri de parcă v-ați fi așteptat să aibă comportament de maimuță și acum descoperiți că sunt de fapt oameni.

Îmi place să discut cu fetele de seama mea, mai ales dacă ne leagă aceleași preocupări, însă nu pot asculta la nesfâșit aceeași poveste, spusă pe voci diferite. Da, și al meu face la fel; da, și la a mea am observat același lucru; da, da… Serios? Eu, ciudata, vreau să învăț mai multe și vreau să îmi învăț copilul. Nu o pot face dacă mă port ca babele senile, care repetă la infinit aceeași poveste, nu pot evolua dacă mă mir de fiecare pârț al copilului de parcă el l-ar fi inventat.

Poate că nu aș fi deschis niciodată gura și nu aș fi spus nimănui cât de tare mă oboseau şi mă obosesc mămicile care nu fac altceva decât să laude fiecare nou gest al copilului, așteptându-se să îl lauzi de parcă ar fi a opta minune a lumii, de parcă nu toți bebelușii ar face aceleași lucruri, dacă nu ar fi îndrăznit Olandezul Zburator să deschidă subiectul.

Mama si copilul…