Dădeam târcoale printr-un magazin în căutarea unei perdele drăguţe, care să se potrivească în dormitorul abia modificat. Eram atentă la modele, încercam să văd cu ochii minţii dacă s-ar potrivi sau nu, în timp ce Ionuţ, băiatul meu, care avea atunci vreo 2 ani şi jumătate, admira extaziat o bicicletă cu roţi ajutătoare, vopsită în albastru şi portocaliu.
Am ales modelul de perdea, mi-a măsurat vânzătoarea bucata pe care voiam să o cumpăr, şi în acel moment l-am auzit pe Ionuţ ţipând ca din gură de şarpe. M-am întors speriată şi l-am văzut urcat pe bicicletă, strângând cu putere mânerele ghidonului, în timp ce o altă vânzătoare încerca să îl convingă să coboare.
A fost pentru prima dată când nu mi-am recunoscut copilul. Nu mă mai asculta, nu dădea drumul ghidonului, mă privea printre lacrimi, hotărât să nu coboare de acolo, strigând : “a mea, a mea’. Nu m-a răbdat inima să îl refuz, văzând că şi-o doreşte atât de mult. Am renunţat la perdea, am renunţat şi la mâncarea pe care urma să o cumpăr şi am plătit bicicleta.
Era prea mic şi nu înţelegea că nu o poate lua pe cea expusă, nu voia cutia în care era ambalată o altă bicicletă, identică. Am dus muncă de lămurire, am vorbit mult, am scos bicicleta din cutie, i-am arătat-o şi într-un final a acceptat să se dea jos.
Până când a plecat la şcoală, adică timp de 5 ani, nu a fost nici măcar o zi în care să nu se plimbe cu ea, să nu o şteargă de praf sau de noroi. Chiar şi după ce i-am cumpărat un DHS, preferata lui a continuat să fie micuţa şi rablagita albastru cu portocaliu, chiar dacă nu mai urca pe ea. Cu greu l-am convins să i-o dea vărului său şi rău s-a supărat văzând-o aruncată prin curtea mamei mele.
Retrăim uneori momentele amuzante legate de aventurile lui pe bicicletă, pe care probabil le voi povesti cândva şi aici.
În lumea modernă, copiii sunt expuși constant la o varietate de produse tentante și atrăgătoare în magazine. Uneori, aceste produse pot fi extrem de scumpe și poate fi dificil pentru părinți să gestioneze situația când copilul își dorește un astfel de lucru. Este important ca părinții să găsească echilibrul potrivit între a răspunde dorințelor copiilor și a le oferi lecții de responsabilitate financiară.
- Comunicare deschisă: Încurajați comunicarea deschisă cu copilul. Întrebați-l de ce își dorește acel lucru scump și ascultați cu atenție. Poate că există motive mai profunde în spatele dorinței sale, cum ar fi presiunea grupului de prieteni sau nevoia de validare. Încercați să îl ajutați să exprime aceste motive și să găsiți soluții alternative.
- Explicații despre valoare și bani: Pe măsură ce explicați refuzul sau posibilitatea achiziționării respectivei dorințe, încercați să discutați despre conceptul de valoare și importanța gestionării responsabile a banilor. Puteți aborda subiectul într-un mod adaptat vârstei copilului, explicând cât de mult efort și muncă sunt necesare pentru a câștiga suma necesară.
- Stabilirea priorităților: Învățați copilul despre stabilirea priorităților financiare. Împreună, puteți face o listă de dorințe și să decideți care sunt cele mai importante. Acest exercițiu îl va ajuta să înțeleagă că nu toate dorințele pot fi îndeplinite imediat și că este important să știe să aștepte sau să aleagă în funcție de prioritate.
- Implicarea copilului în efortul financiar: Dacă dorința copilului este una susținută și semnificativă, puteți să discutați posibilitatea implicării lui în efortul financiar. Aceasta poate însemna economisirea împreună pentru a ajunge la suma necesară sau găsirea unor modalități creative de a câștiga bani prin sarcini în casă sau în comunitate.
- Exemplul personal: Părinții joacă un rol crucial în modelarea comportamentului financiar al copiilor. Dacă doriți să îi învățați să fie responsabili din punct de vedere financiar, arătați-le prin exemplu cum gestionați banii și cum luați decizii financiare inteligente.
- Învățarea prin experiență: Dacă copilul decide să strângă bani pentru dorința sa scumpă, permiteți-i să trăiască această experiență. Acest lucru îl va ajuta să înțeleagă mai bine valoarea banilor și efortul necesar pentru a obține ce își dorește.
Gestionarea situației când copilul își dorește un lucru scump din magazin necesită răbdare, comunicare și învățare. Prin încurajarea responsabilității financiare și oferirea de lecții valoroase despre valoare și priorități, părinții pot contribui la formarea unor abilități importante pentru viață în viitorul copilului lor.
Era ceva specific varstei lui.Oricum ai dat dovada aici de multa iubire,pe care doar o mama o poate oferi.Asa faceam si eu cu mami pana pe la vreo 7 ani aveam tot paturica mea preferata,plangeam,faceam febra,nu dormeam daca cumva lipsea patura!:)
El nu a facut niciodata asa cu nimic, nici inainte, nici dupa. Dar bicicleta asta a iubit-o enorm. Ah, a mai cerut plangand un ursulet de plus, cu care a dormit pana pe la 10 ani. :)) Mult mai rasfatat a fost nepotelul meu. ;)
Biata mami, cat s-o fi chinuit cu tine… rasfatata mica!!!
Eu nu ceream ,eram doar foarte rea:)) si toata lumea zicea ca eram foarte foarte frumoasa..intotdeauna cand ceream ceva ,bagam cica un ranjet d`ala malefic cum numai eu puteam,si eram mititica cu parul cret:D imi ziceau “extraterestra”:)))
Saraca mami,trebuia sa spele ziua paturica ca seara sa fie la locul ei:D ,oricum..astept sa aud si intamplarile;))
Si acum esti la fel de frumoasa. Nu stiu cat esti de rea, dar inclin sa cred ca in limite normale.
Saraca mama… :))
si tu esti frumoasa…dar si baiatul tau e frumos foc:D
Pai na,acum tu si mami scadeti:))imbatraniti!Nu puteti sa fiti mereu tinere,dar noi..noi doar acum ne maturizam,crestem..,iubim si ai sa vezi tu cum si noi devenim oameni in societate:d Ca si voi..:>
Pai la cate faceti pentru noi..poate ca meritati asta:D vezi,ti-ai jertfit perdeaua pentru bicicleta sa il vezi pe el fericit!
Ai face orice doar pentru ca..esti “mama”:D 100% garantat!
Multumesc. :)) Sunt slaba rau si ma tot topesc. :))
Imbatranim fericite, ca avem copii buni.
As fi jertfit toata casa pentru a vedea un zambet pe mutrisoara lui. ;)
Am facut si voi mai face cat timp traiesc, cu placere si daruire, fara sa astept nimic in schimb. Daca straluceste de bucurie inseamna ca am reusit, indiferent cate sacrificii am facut.
Zi ca n-a meritat muuuult mai mult decat perdeaua aia :D. Sigur perdeaua nu ar fi avut parte de atata dragoste! Eu-l inteleg din interior! Iar tu esti mama tare buna!
De acord cu Vladimir:D
A meritat fiecare leut. Nu mi-a parut rau nici o clipa si as face acelasi lucru, chiar daca s-ar repeta acel moment al vietii de mii de ori, chiar daca as rabda de foame catva timp pentru asta. Sunt mama si atat, ca orice mama. ;)
Fi-miu n-a cerut decat un calculator cand avea vreo 5 aci , ca vazuse la cineva si a zis ca el se face calculatorist . Am reusit sa-i luam unul de mana a doua , ca nu se gaseau pe atunci , a fost prima lui dragoste si s-a facut calculatorist .Iar noi am facut cea mai buna investitie din viata noastra .
Avantaj- tu, are cine sa te ajute cu blogul. :)
Nu imi ramane decat sa te felicit pentru alegerea facuta, iar pe baiatul tau pentru ambitie.
ce m-a emotionat povestioara ta :)
esti un om cald si o mama grozava iar pustiul tau e un sufletist…
vorba lui Vladimir,a meritat cu mult mai mult decat perdeaua :)
M-am emotionat si eu recitind articolul, am retrait acele momente de parca ar fi fost ieri.
Pustiul meu continua sa fie un copil bun si intelegator, pentru care mi-as da si viata, nu doar perdeaua.
:) Pentru copii, mamele si, in general parintii, sunt capabili de multe sacrificii, lasandu-se pe ei pe ultimul plan. Sunt convinsa ca fiul tau a apreciat mai tarziu, la adevarata valoare, gestul extraordinar pe care l-ai facut atunci.
Cred ca apreciaza fiecare gest pe care il fac pentru el, la fel si eu ii multumesc pentru tot ceea ce face.
Da, cred ca la 2 1/2 ani ar fi fost cu adevarat greu, probabil imposibil de inteles de el, sa incerci sa-i explici ceva educativ de gen daca e cuminte poate ca o sa-i aduca Mos Nicolae sau Mos Craciun o bicicleta. Intr-adevar cred ca a fost un fel de dragoste la prima vedere pt el, acea bicicleta i-a vorbit sufletului lui personal, de aia probabil a tinut ulterior atat de mult la ea, si nu a mai repetat faza fata de alte jucarii chiar la acest nivel de intensitate. Chiar am citit recent ca bebelusii mici, chiar sub 6 luni, chiar par a arata o preferinta specifica pt culorile rosu si galben (posibil deci si portocaliu) fata de alte culori ! Plus la el, fiind mai marisor, era si obiectul capabil de a facilita o mobilitate rapida si usoara, (maj baietilor intre 2-6 ani chiar fiind interesati mai mult de activitati de joaca mobile vs fetele care par a fi interesate mai mult de jocuri statice, chiar in mod real, am citit, nu doar la nivel ca asa i-ar educa sau modela parintii in mod diferit cf sex), plus, ca forma cu 4 roti de forma rotunda, (inclusiv cele ajutatoare), per total chiar acea bicicleta era probabil o jucarie cu adevarat ideala pt un baietel de varsta de 2 1/2-3 ani !
Eram chiar curios daca el a invatat sa merga de-a busilea mai devreme decat alti “colegi” de varsta de-ai lui, si, ulterior in picioare mai devreme de 1 an. Chiar mi s-a parut, din povestire, o idee mai rapid dezvoltat pe abilitatile si interesele motorii decat o medie a copiilor de acea varsta…desi, desigur, dezvoltarea motorie luata ca atare, nu are o semnificatie prea mare luata asa izolat, sau pe diverse etape rigide de varsta, unii invata sa merga mai repede, altii mai incet, unii nici nu trec prin faza de mers de-a busilea, sau nu ii intereseaza asa de mult un timp prea indelungat, si trec direct de la stat in fundulet la mersul in picioare, si e total OK, am citit.
Nu a mers de-a busilea decat vreo saptamana, iar in picioare a mers de la un an si o luna. Dar atunci deja ma puteam intelege cu el, cunostea multe cuvinte, imi putea arata cu degetelul orice parte a corpului/ ii ceream sa imi arate unde are nasul si pe nas punea degetul, il rugam sa arate unde are vecina mana si o atingea pe mana, la fel si cu obiectele din casa.
Tot imediat dupa ce a invatat sa mearga in picioare l-am gasit in bucatarie stergand cu o hartie dulapul. Ma vazuse pe mine, dar nu deosebea probabil carpa de hartie sau poate nu avea acees la ea, nu mai tin minte.
Dar nu cred ca era mai cu mot decat alti copii de varsta lui.
In acele momente nici nu vroia sa asculte ce aveam de spus, refuza cu incapatanare sa fie atent, probabil si-ar fi pus si manutele la urechi daca nu s-ar fi temut ca il iau de pe bicicleta odata cu eliberarea ghidonului. :))
Nu credea ca in acel mic pachetel se ascunde o bicicleta identica cu cea pe care era cocotat. :))
Ești bravo,dragă Vienela!
O zic așa pentru că prin modul tău frumos de a povesti stimulezi și alți cititori ai bolgului tău – viitori părinți, să-și imagineze sentimentele unui copil, care are dreptul de a visa.
Și acum spune-mi – oare prin așa eforturi nu prea costisitoare – nu schimbi lumea? Eu cred că da.
Mi-amintesc cum tatăl meu mi-a cumpărat prima bicicletă – să avut vre-o 7 ani eu.Era încă sfârșit de iarnă, stătea în casă – și acum mai țin minte mirosul de vopsea, detaliile-i nichelate, șinele negre de cauciuc…Of, mamă…
Altă dată, am dus toată sticlăraia la punctul de recepție și din banii ăia mi-a cumpărat schiuri – eram primul flăcău în mahala :) !
Și numai cîte am cunoscut eu cu aceste schiuri-biciclete din viața unui copil, dacă le mai memorizez încă și acum.
Îmi iubesc copiii (ți-o spun numai ție :) ) și am ținut cont de visurile mele din copilărie, cerd că au ce-și aminti.
E o estafetă, care trebuie să existe indiferent de crize, partide politice ori nenumărate sfârșituri ale lumii.
M-as bucura enorm sa aflu ca cititorii mei inteleg mesajul, ca imi vor urma exemplul si vor pune mai presus de orice dorintele fierbinti ale copiilor.
Nomad draga, sunt convinsa ca le-ai oferit tot ce a fost mai bun copiilor tai si nu ma refer neaparat la chestii materiale, pentru ca eu te percep ca pe un om cu caracter, altruist si dintr-o bucata, cum se spune.
Totusi este demn de apreciat…spre deosebire de alti copii care azi plang si fac ditai circul in magazin ca vor nu stiu ce jucarie si maine o arunca prin casa sau mai rau pe afara sau chiar direct la gunoi
Era inca foarte mic. Mai tarziu a invatat ca nu se face circ in magazin. Ne intelegeam din priviri, cu mici strangeri de mana, asa afla daca imi permit lucrul spre care arata discret. :))
On topic, articolul a fost propus pentru Blogstorming 16!
Am vazut si iti multumesc mult. Am fost placut surprinsa. Nu reusesc sa comentez la voi.
Sa va traiasca! :)
Iti multumesc. :))
:))eu am invatat sa merg pe bici cu bicileta varului meu. Am intrat in gard de cateva ori:)). Mai tarziu, prin clasa a 2-a, a 3-a, cam asa, ne-au cumparat parintii la toti trei cate o bicileta. Mereu veneam cu ele sparte acasa, ori rotile erau dezumflate, ori lantul era cazut, etc:)) se satura saracu’tati sa repare zilnic biciclete..s’apoi cand ai trei copii.. mai greu:))
Daca ai stii cati bani am dat sa ii tot repar bicicleta “de baiat mare” lui Ionut… I-as fi putut cumpara alte 2-3 biciclete. :((
Nu ştiu câte mame ar fi renunţat la perdea şi la mâncare, dar tu eşti una dintre mamele care ar face orice pentru copilul ei. Frumos! Şi eu ţin minte că am avut, până pe la 10 ani, un urs fără care nu dormeam. :))
Eu cred ca sunt mai multe mamicile care renunta decat cele care prefera o perdea.
Vienela, am venit intr-un suflet sa citesc :)
Da, m-ai trimis bine de tot, am inteles ideea ta si ma pregatisem pentru ea…Stiu ca urmeaza asta si mai stiu ca e normal. In sinea mea sunt un om organizat, care isi doreste sa planuiasca cu sute de amanunte cat mai mult din viitor si uite-ma in fata unui viitor pe care nu il pot planui.
Povestea ta e minunata. Iubesc mamicile…oricat de mari le-ar fi pruncii. :)
Danuta, stii ce imi doresc? Sa ma bucur cat mai curand ca ti s-a implinit dorinta si sa nu fi pusa niciodata in situatia de a alege! Sa ii poti oferi tot ce isi doreste fara sa faci sacrificii! Dar in primul rand sa se intample cat mai repede si sa fiti sanatosi!
Si mamicile te iubesc, oricat de mari le-ar fi copiii, pentru ca esti calda si buna, esti deja de-a lor, chiar daca nu stii inca. :)