În urmă cu un an citeam pe facebook, la un tip a cărui popularitate nu poate fi pusă la îndoială, că pisicile care trăiesc prin orașe pot fi considerate prădători, că vânează păsările și distrug un ecosistem și așa dezechilibrat. Nu m-am băgat în discuția lui cu alți experți, dar m-am felicitat în gând că am ajutat planeta să rămână verde – albastră luând în casă ba o pisică, ba un câine. Totul a început cu un miorlăit curios ce a spart liniștea nopții și m-a transformat din suporter in sclav. Pe data de 26 iunie 2014, când Miți m-a scos în stradă. Pielea genunchilor mi s-a făcut franjuri, dar nu mi-a păsat. Intrasem în rândul lumii. Aveam pisică! La mulți ani, micuța mea, furia mea neagră!
Aseară mi-a ieșit în cale un motan roșcat. Arșita zilei mă obosise. Veneam agale spre casă. Motănelul a miorlăit scurt și a venit în fugă la mine, fără să țină cont de faptul că la celălalt capăt al lesei de un metru și jumătate se afla un câine. Mi s-a lipit de picior. L-am luat în brațe și i-am vorbit calm. L-am răsfățat cu mângâieri. Și-a imprimat mirosul în palma mea, frecându-și dințișorii într-o mișcare tipică. I-am spus soțului meu că vreau neapărat să am decari întregi de pământ, să pot aduna de pe străzi toate pisicuțele care își caută adăpost. Pe unele probabil le-aș păstra, să-mi fac un grup asortat de pisiline, pe altele le-aș oferi spre adopție doritorilor.
Să nu credeți că m-a luat în balon. Ar vrea și el, cu toate că nu e obsedat cum par să devin eu. V-am spus oare că am adunat de pe plaja din Năvodari pene de pescăruș pentru a le aduce pisicilor mele? Poate că unii m-au privit ca pe o nebună. Îmi pasă? Nu, clar nu! Ieri am adunat un pumn de iarbă. Tot pentru micuțele mele. Bruno mă privea frustrat, cu ochi de chihlimbar. Ce are mami asta a mea, de se oprește cu fiecare mâță din oraș? Și de ce a venit să îmi prezinte motanul roșcat, dacă nu are de gând să îl ia acasă?
Sunt zile în care scriu 300 de cuvinte în zece minute. Sunt și zile în care stau o jumătate de zi și nu reușesc să adun 300. Cu textele care conțin cuvinte impuse (popularitate, suporter, verde, ecosistem, asortat, arsita, decari, balon, pene, franjuri, curios, frustrat) pierd mai mult timp, de obicei. Nu întotdeauna îmi este ușor să le integrez în text. Astăzi a mers destul de repede, probabil pentru că am dat frâu liber gândurilor și am scris fără artificii de vreun fel.
Nu m-am uitat la cronometru, deși îl pornisem înainte de primul cuvânt. În loc de 300 de cuvinte, mi-au ieșit (până aici) 447. M-am întrerupt de două ori pentru a încuia și apoi a descuia ușa. Fără să știe, Mihai mi-a făcut jocul, oferindu-se să îl scoată pe Bruno la plimbare. Am aprins (și fumat) două țigări. Am băut o ceașcă de cafea. Am căutat o poză cu Miți. Am îndreptat textul, am pus linkuri, am adăugat un “la mulți ani”, am pus diacritice (le pun întotdeauna la final) și am oprit cronometrul. Peste 500 de cuvinte – 29 de minute și 23 de secunde.
Pentru micuţele tale poţi planta iarbă într-un ghiveci. Se găsesc seminţe de iarbă pentru pisici, la preţ rezonabil.
Eu am semănat grâu într-un ghiveci. Îl scarmănă toată ziua :)
La multi ani, “furie neagra”! :)
Sa-i transmiti din partea mea si a motanilor. :)
Si eu am cam acelasi vis: sa am unde aduna fiintele nimanui si ale tuturor. :)
A fost o vreme in care prietenii, rudele, cunoscutii care aveau curti (si nu numai) se “temeau” sa-mi mai raspunda la telefon, sa nu-i mai rog sa gazduiasca inca un sufletel pana ii gasesc un “domiciliu”. :) Iti inteleg sentimentul. :) Acum, din pacate, nu mai pot face acelasi lucru, dar ma bucur ca am reusit pentru multi… Si cati mai sunt… Una dintre familiile la care apelam, intr-o localitate din apropiere, a inceput sa se ingrijeasca de pisici, sa le adune de pe strada; altii cumpara mancare pentru pisici, le mai prind si le duc la sterilizat… Eu zic ca e de bine.
Iti doresc sa-ti implinesti idealul!
Am incercat. Nu stiu de ce, dar la mine in apartament nu le merge bine plantelor. :(
:D Voi mai face o incercare zilele acestea, poate reusesc sa imi fac pisicile fericite fara sa umblu cu “coasa” dupa mine pe strazi. :)))
Multumim din suflet!
Ha, ha, sora mea da ochii peste cap de cate ori gasesc cate o pisicuta. Stie ca urmeaza sa o intreb: “Nu o vrei tu? Uite ce frumoasa, blanda, jucausa, cuminte este!” :)))))
Noi nu avem prieteni care sa accepte prea usor animalele si nu din cauza ca nu le-ar iubi, ci doar pentru ca nu vor sa se lege la cap. :) Dar ma fac eu mare si imi cumpar o casa cu teren mare… :))) Bine, habar nu am cu ce as hrani toate animalele pe care visez sa le adun… :)))
Fie-mea adora pisicile. Doar ca, din pacate -sau din fericire, cine stie – cainii mei nu-s atat de intelegatori precum e al tau :) Au un mod dubios de a le “cerceta” : unul o apuca de cap si altul de coada ! Am reusit – cu chiu cu vai – sa scap vreo 3 pisici de-ai vecinilor din joaca lor. Altii nu mi-au mai intrat pe batatura :))) Cred ca s-a raspandit vestea-n targ :))
:))) Eu am avut noroc. Bruno era destul de mic (patru luni) cand l-am adus in casa. Aveam deja pisici si ele l-au pus la respect, i-au aratat cine e sef in casa. Le iubeste pe toate si are grija sa nu pateasca nimic… :)
Eu cred ca sunt zile in care cuvintele curg iar in altele necesita mai mult timp. Depinde de om dar si de stare. La multi ani pisicosi!
Exact, sunt zile si zile…
Multumim mult de tot!
Vad ca toata lumea scrie contra cronometru. Eu as vrea sa fac giumbuslucurile contra cronometru. Dar uneori e mai greu. :D
Noapte buna si o saptamana cu maxima eficienta!
CRED CA O SA-MI FAC SI EU UN BLOG PE WORDPRESS! NU DE ALTA DAR MA ISPITITI CU CRONOMETRO-NUMARAREA ASTA! :)
CAT DESPRE IUBIREA PENTRU PISICI… MA ALATUR VOUA!
LE GASESC NISTE ANIMALE ABSOLUT SPECIALE.
SAPTAMANA BUNA!
Inainte de a avea blog jucam Zuma contra cronometru, incercand sa imi depasesc propriile recorduri. :)))
Numai bine, Suzana!
Nu e neaparata nevoie de blog pe wordpress pentru aceasta joaca. Word-ul numara fara probleme cuvintele scrise. Eu am invatat sa descopar “din ochi” cam cate cuvinte am scrise… Pe vremea cand scriam advertoriale in care mi se cerea sa am 300/400/500/700 de cuvinte, iar mie imi parea un cosmar sa adun atatea. :)))
O saptamana minunata, doamna! :)