19 ANI!!!

 

8 decembrie. Pentru familia mea, este cea mai importantă zi din an. Astăzi băiatul meu împlineşte 19 ani. M-am gândit să rememorez câteva episoade din  viaţa lui, pentru ediţia cu numărul 38 a jocului happy weekend.

 

Încercăm să ne creştem copiii frumos, să fim părinţi buni, să le oferim tot ce au nevoie. Dar suntem oameni. Şi oamenilor li se întâmplă să mai greşească.

Împlinise Ionuţ două luni. Aveam un întreg ritual legat de spălatul copilului, după fiecare “descărcare”. Îl duceam la baie, îl spălam, îl aduceam înapoi, îl ştergeam uşor cu ceai de muşeţel şi îl ungeam cu ulei. Dar într-o zi, pentru că eram răcită, aveam febră şi nu mă simteam bine, am sărit peste prima parte a ritualului şi l-am şters cu ceai de muşeţel, spunându-mi că nu se va întâmpla nimic dacă nu îl duc la baie să îl spăl. Dar s-a întâmplat. Cănile erau puse una lângă alta şi eu, simţind că am gâtul uscat, în loc să beau din ceaiul meu cu lămâie, am băut din cana cu ceai de muşeţel. :))

Avea în jur de opt, nouă luni. Ca să nu se plictisească singur, în timp ce eu şi tatăl lui făceam curăţenie în casă, l-am pus în cărucior şi îl plimbam după noi. Dar am uitat să îi prind cureluşele. Pentru că îl incomoda căruciorul, fostul meu soţ l-a împins în faţă, spre holul de la intrare. Şi mi-a zburat copilul din căruţ! S-a ales cu o vânătaie de toată frumuseţea în frunte.

Tot în acea perioadă sau poate puţin mai târziu, începuse să meargă de-a buşilea. Eram în bucătărie. Găteam. Copilul prin casă, în explorare. Din când în când mergeam să văd ce face. La un moment dat, nu l-am mai găsit. Locuiam la etajul trei. Geamurile erau închise, la fel şi uşa de la balcon. L-am strigat, dar nu mi-a răspuns, deşi obişnuia să scoată ceva sunete când îmi auzea vocea. Intrasem în panică. Într-un final, după multe căutări şi o spaimă grozavă, l-am găsit adormit sub un pat. :))

Când avea cam un an şi jumătate, trecând pe la mama mea, m-am gândit să îl spăl puţin pe picioruşe, pentru că era prăfuit. Am pus un lighean de tablă pe foc, am încălzit apa şi am încercat să bag copilul cu picioarele acolo. Dar refuza, se agăţa de mine, ţipa… şi eu nu înţelegeam ce are, pentru că el a iubit de mic apa. De obicei plângea când îl scoteam din băiţă. Târziu mi-am dat seama că ligheanul, fiind de tablă, se încinsese prea rău şi îi ardea pielea de câte ori se atingea de el.

Se apropia de doi anişori. Învăţase să facă pipi la wc, dar mergeam cu el să îi deschid uşa, să aprind lumina, să îl ajut să se dezbrace. Ieşind de la baie, am stins lumina şi am vrut să închid uşa. Dar uşa nu se închidea. Copilul a început să plângă şi nu se lăsa urnit de acolo. Noroc că am observat destul de repede că îşi prinsese mânuţa între uşă şi tocul uşii. :))

Ionuţ, cu toate aceste gafe, de care acum ne amuzăm, să ştii că te-am iubit şi te iubesc ca pe ochii din cap sau chiar mai mult de atât!

Aş vrea să îţi pot oferi mai multe, aş vrea să îţi aştern lumea la picioare, să faci ce vrei cu ea!

Te iubesc din toată inima! Eşti viaţa mea! Eşti sufletul meu! Eşti comoara mea!

LA MULŢI ANI!!!

 

Vă invit să treceţi pe la Elly, pentru jocul Happy Weekend!

65 thoughts to “19 ANI!!!”

    1. Nici nu stii cand trece timpul. Acum erau bebelusi, acum ii vezi mai inalti decat tine…
      Multumesc mult, Nina! Sa va traiasca si voua fetele, sa fie sanatoase si fericite!!!

  1. Minunată postare, minunat fiu, minunată mamă! Puii noștri sunt neprețuiți! :P
    La mulți ani frumoși, cu sănătate și împliniri! Baftă la toate examenele! Să vă bucurați din plin de viață! :)
    LA MULȚI ANI!

  2. Cate intamplari dragute! Stiu ca atunci n-au fost chiar asa dar acum, dupa ani de zile, ele sunt sarea si piperul vietii. :)
    Mi-a placut la nebunie faza cu canile de ceai :)) Ar trebui sa fii foarte norocoasa ;)
    Iarta-ma, am intrat de mult sa comentez dar sunt intr-o alergatura continua intre bucatarie si camera mea :) Fac dulceata de gutui. La vremea asta, daca poti sa crezi :)
    Nu imi mai ramane decat sa-i urez lui Ionut tot binele din lume si la cat mai multe si mai frumoase realizari! La multi ani dragului de el! Stiu ca il iubesti nespus.
    Happy weekend, Vienela!

      1. As putea scrie o carte, daca as aduna toate intamplarile prin care am trecut cu Ionut in acesti 19 ani. :))
        Iti multumesc mult, Elly! Iti doresc sa fii fericita! Atat! Si sa ai un weekend de poveste!
        Gutuile se pastreaza pana tarziu, asa ca merge facuta dulceata si in decembrie. Sa trimiti un borcan si la Ploiesti. ;)

  3. Pai la multi ani si bere multa! :D
    Mamele astea….! Zau asa, nu rezistati, asa-i?! Le povestesti si iubitelor lui? :)) Pana si maica-mea despre care am crezut ca nu m-am observat cat am crescut (sau, dupa caz, ca si-a reprimat :P) avea brusc aduceri aminte cand curtam cate o fata si ii povestea toate detaliile astea picante! Spre jena mea nespusa… Cel putin bestia de Kadia cand era mica o si provoca! Apoi a avut ea ce-i povesti :)).
    P.S: Saltul in cap din carut provocat de tata e obligatoriu in viata oricarui fecior, nu? Omu’ s-a achitat… :D

    1. Multumim mult, Vladen!
      Cred ca este ceva genetic, altfel nu imi explic cum de ne amintim in cele mai nepotrivite momente ispravile copiilor. :)) Kadia ar trebui sa ne povesteasca si noua cate ceva, sa ne distram. :-P
      Serios? Chiar toti taticii reusesc sa isi dea copiii cu capul de pamant sau de pragul de sus al usii? :))

  4. La multi ani!
    Pe mine m-a impins tata cu caruciorul si m-am dat cu capul de coltul unei scari. S-a lasat cu putin mai mult decat o vanataie. Mai tarziu am invatat sa sar in pat, ocazie cu care mi s-a rupt un varf de creion in cerul gurii, extras de mama cu penseta. Tot din cauza saritului in pat am cazut peste o fereastra pe care am facut-o… cioburi.

  5. La muti ani, Ionut! sanatate, bucurii si multe, multe succese in viata!
    la multi ani, Vienela, fiecare an sa-ti aduca numai bucurii alaturi de fiul tau!
    O zi deosebita va doresc sa aveti!l un weekend de povesti!

  6. la multi ani frumosi si norocosi Ionut!!!
    la multi ani Vienela plini de bucurii si surprize frumoase langa puiul tau…stiu ca tot un puiut e pentru tine :)
    m-a emotionat nesfarsita dragoste din urarea ta…
    distarctie maxima azi…sa se auda pana la Bucuresti,da? :)

  7. La multi ani si tot ce isi doreste :) A trecut prin cateva aventuri inca de mic ;)) dar asa ajungem toti mari…mai cu bine, mai cu gafe ca altfel nu se poate :p :)) Inca o data la multi ani si sa fie fericit :)

  8. La multi ani pentru Ionut! :D Zi de sarbatoare , minunata , pe care cred ca ati petrecut-o la superlativul absolut. :D Sa traiasca sanatos si fericit , feciorul! :)

    P.S. Eu am interzis la povestit d-alde astea….dezlegare se face numai la anumite povesti , evident la cele ce ii sunt favorabile! :D

  9. La Multi Ani Fericiti!!! Oh! ce multe intamplari “haioase” ati avut. Cred ca nu exista parinte care sa nu treaca prin intamplari mai mult sau mai putin asemanatoare.
    Mi-ar fi placut sa citesc mai multe, macar cate un eveniment de la gradinita, primi ani de scoala, liceul etc. :) poate intr-un viitor post.

  10. sa-ti traiasca, la multi ani, sa va bucurati de el si sa va fie lumina toata viata!
    mi-ai amintit cate i-am facut si eu fie-mi cand era mica :))

  11. Vienela, pentru ca nu vreau sa ma concentrez asupra “Ionilor mei” si sa uit, scriu aici urarile mele de bine pentru Ionut si pentru voi doi, parintii lui.
    Ii doresc sanatate deplina pana la adanci batraneti! De noroc, armonie si belsug sa aiba parte si fie ca in viata sa intalneasca oameni buni! Sa fie iubit, sa fie fericit!
    Zile fericite, Vienela! Si distractie frumoasa! :)
    Cu drag,

Leave a Reply to Nea Cornel Cancel reply