8 decembrie. Pentru familia mea, este cea mai importantă zi din an. Astăzi băiatul meu împlineşte 19 ani. M-am gândit să rememorez câteva episoade din  viaţa lui, pentru ediţia cu numărul 38 a jocului happy weekend.

 

Încercăm să ne creştem copiii frumos, să fim părinţi buni, să le oferim tot ce au nevoie. Dar suntem oameni. Şi oamenilor li se întâmplă să mai greşească.

Împlinise Ionuţ două luni. Aveam un întreg ritual legat de spălatul copilului, după fiecare “descărcare”. Îl duceam la baie, îl spălam, îl aduceam înapoi, îl ştergeam uşor cu ceai de muşeţel şi îl ungeam cu ulei. Dar într-o zi, pentru că eram răcită, aveam febră şi nu mă simteam bine, am sărit peste prima parte a ritualului şi l-am şters cu ceai de muşeţel, spunându-mi că nu se va întâmpla nimic dacă nu îl duc la baie să îl spăl. Dar s-a întâmplat. Cănile erau puse una lângă alta şi eu, simţind că am gâtul uscat, în loc să beau din ceaiul meu cu lămâie, am băut din cana cu ceai de muşeţel. :))

Avea în jur de opt, nouă luni. Ca să nu se plictisească singur, în timp ce eu şi tatăl lui făceam curăţenie în casă, l-am pus în cărucior şi îl plimbam după noi. Dar am uitat să îi prind cureluşele. Pentru că îl incomoda căruciorul, fostul meu soţ l-a împins în faţă, spre holul de la intrare. Şi mi-a zburat copilul din căruţ! S-a ales cu o vânătaie de toată frumuseţea în frunte.

Tot în acea perioadă sau poate puţin mai târziu, începuse să meargă de-a buşilea. Eram în bucătărie. Găteam. Copilul prin casă, în explorare. Din când în când mergeam să văd ce face. La un moment dat, nu l-am mai găsit. Locuiam la etajul trei. Geamurile erau închise, la fel şi uşa de la balcon. L-am strigat, dar nu mi-a răspuns, deşi obişnuia să scoată ceva sunete când îmi auzea vocea. Intrasem în panică. Într-un final, după multe căutări şi o spaimă grozavă, l-am găsit adormit sub un pat. :))

Când avea cam un an şi jumătate, trecând pe la mama mea, m-am gândit să îl spăl puţin pe picioruşe, pentru că era prăfuit. Am pus un lighean de tablă pe foc, am încălzit apa şi am încercat să bag copilul cu picioarele acolo. Dar refuza, se agăţa de mine, ţipa… şi eu nu înţelegeam ce are, pentru că el a iubit de mic apa. De obicei plângea când îl scoteam din băiţă. Târziu mi-am dat seama că ligheanul, fiind de tablă, se încinsese prea rău şi îi ardea pielea de câte ori se atingea de el.

Se apropia de doi anişori. Învăţase să facă pipi la wc, dar mergeam cu el să îi deschid uşa, să aprind lumina, să îl ajut să se dezbrace. Ieşind de la baie, am stins lumina şi am vrut să închid uşa. Dar uşa nu se închidea. Copilul a început să plângă şi nu se lăsa urnit de acolo. Noroc că am observat destul de repede că îşi prinsese mânuţa între uşă şi tocul uşii. :))

Ionuţ, cu toate aceste gafe, de care acum ne amuzăm, să ştii că te-am iubit şi te iubesc ca pe ochii din cap sau chiar mai mult de atât!

Aş vrea să îţi pot oferi mai multe, aş vrea să îţi aştern lumea la picioare, să faci ce vrei cu ea!

Te iubesc din toată inima! Eşti viaţa mea! Eşti sufletul meu! Eşti comoara mea!

LA MULŢI ANI!!!

 

Vă invit să treceţi pe la Elly, pentru jocul Happy Weekend!