Skip to main content

Ziua se îngâna cu noaptea

Lucrurile importante, serioase, necesită mereu mai multă atenţie. Trebuie studiate îndelung, în linişte, pentru a le descifra secretele. Am înţeles asta în  copilărie, în timp ce jucam pititea pe schimbatea hainelor. Tot farmecul era să joci pe înserat, când ziua se îngâna cu noaptea. Copiii încă te puteau vedea, dar de cele mai multe ori te confundau tocmai pentru că purtai tricoul altei fetiţe sau şapca unui băieţel.

Mă ascundeam întotdeauna în iarbă şi mă lăsam furată de norii care dansau pe cer, de umbrele brăduţilor din faţa blocului, de stelele care apăreau una câte una. Uitam de copii, uitam de pititea, uitam de tot. Nu le mai auzeam strigătele, nu vedeam aprinzându-se luminile în apartamente.

Întinsă pe spate pe pământul cald, îmi spuneam poveşti în gând, inventam situaţii noi, cu eroi coborând din Ursa Mare, cu fete purtând rochiţe diafane, plimbându-se pe nori pufoşi, cu băieţi care suspinau privindu-le de la geamurile apartamentelor. Mirosea a iarbă, mirosea a brad, mirosea a copilărie.

Mă trezeam din visare când întunericul devenea stăpân, când copiii erau pregătiţi să intre în case, când sora mea mă căuta strigându-mi nervoasă numele, când singurele luminiţe erau cele de pe cer sau din apartamente.

Jocul era terminat, trebuia să intru în casă, dar nu plecam până când nu adunam câteva conuri din bradul cel mai apropiat, care arătau cam aşa:

 

 

Duceam cu mine mirosul lor, încercând să păstrez cât mai mult timp farmecul poveştilor inventate în iarbă.

Astăzi am văzut la Kadia o fotografie care mi-a amintit de acea perioadă. Aceeaşi lumină, aceeaşi nori… Dar nu am regăsit mirosul bradului nicăieri… S-a pierdut odată cu copilăria…

 

Comments
  • Vladen September 17, 2012 at 3:37 pm

    N-ai nici un brad pe langa casa??

    • Vienela September 17, 2012 at 3:38 pm

      Nu. :)) M-am mutat de acolo. Acum am in fata bloculuio brutarie. :))

      • Vladen September 17, 2012 at 4:04 pm

        Mama doamna! Tine bradul din curtea mea vreau brutaria 😀

        • Vladen September 17, 2012 at 4:04 pm

          doamne*…evident :))

          • Vienela September 19, 2012 at 2:29 am

            :)) Ce poate face o singura litera pusa gresit. :))
            Imi convine si mie schimbul, mai ales ca mirosul care vine de la brutarie este bestial, dar painea parca ar fi cauciuc. :)) Te cam pacalesti la afacerea asta. :))

  • Szasz Sebes Paul September 17, 2012 at 3:42 pm

    Ce poza frumoasa!!!!!!

    • Vienela September 17, 2012 at 3:43 pm

      :)) Am facut-o intr-o noapte. Era singurel in curtea unei scoli.

      • Szasz Sebes Paul September 17, 2012 at 3:46 pm

        Bine ca aparatul iti permite, al meu nu

        • Vienela September 17, 2012 at 3:47 pm

          Nu era al meu. Mi-l daduse un blogger, Haotik, inainte sa plece in concediu, in Japonia. I l-am inapoiat acum cateva zile, cand s-a intors.

  • Dana September 17, 2012 at 4:02 pm

    Mirosul bradului… nu prea se pierde 🙂

    • Vienela September 19, 2012 at 2:30 am

      Serios vorbind, eu stau foarte prost cu mirosul, dar aici era mai mult un fel de a spune ca au zburat acei ani frumosi, ca nu se mai reintorc. 😉

  • Kadia September 17, 2012 at 4:30 pm

    ce amintiri placute! Si noi ne jucam la fel, erau cele mai frumoase jocuri pe inserat pana in noapte tarziu cand incepeau sa apara parintii sa ne “culeaga” dintre masinile parcate.

    • Vienela September 19, 2012 at 2:33 am

      Pentru noi, era o fericire cand tata nu era acasa. Mama ne permitea sa stam pana mai tarziu la joaca, pe cand el ne baga in casa de indata ce incepea sa se intunece.

  • Narcis September 18, 2012 at 8:18 am

    @vienela: un articol nostalgic 🙂 sa ne amintim de copilarie…

    • Vienela September 19, 2012 at 2:43 am

      Prefer sa va povestesc despre copilarie, care s-a dus demult. Ma feresc sa vorbesc prea mult despre viata mea de acum, pentru ca am nevoie si de un pic de intimitate, nu pot sa astern totul in online. 😉

  • babymanager September 18, 2012 at 9:32 am

    Ahhh, ce dor îmi de mine mică 🙂

    • Vienela September 19, 2012 at 2:43 am

      Ce frumoase si usoare erau toate. :))

  • elly weiss September 18, 2012 at 1:20 pm

    Ai scris frumos despre nostalgia dupa copilarie…
    Simt cam la fel de multe ori…
    Ce m-a mirat e ca nu cunosc jocul acela pe care-l jucati voi… Ne jucam si noi tot felul de jocuri, ca de-abia reusea sa ne adune la masa de seara si fugeam iar dupa ce mancam. Abia pe la miez de noapte ne adunam de pa strada, vara.

    • Vienela September 19, 2012 at 2:47 am

      Era pititea(de-a v-ati ascunselea), dar pentru inducerea in eroare ne schimbam hainele intre noi, mai ales iarna, cand purtam geci si caciulite.
      Nu am stat decat o singura data pana la miezul noptii. Tata era prea sever ca sa ne permitem sa ii iesim din cuvant. :))

  • Adriana September 19, 2012 at 8:51 am

    Nimic nu se compara cu mirosurile copilariei… :X

  • […] ar fi crescut. Fetiţei nu îi mai păsa de joaca celorlalţi, nu se mai simţea atrasă nici de pititea pe schimbatul hainelor, nici de alte […]

  • Balconul fermecat | Iubesc Viaţa April 28, 2013 at 3:55 am

    […] au ieşit în grădina din spatele blocului şi au plantat un şir lung de plopi, dar şi câţiva brăduţi.  Măsuram an de an, din ochi, creşterea plopilor pe care îi iubeam cu toată fiinţa mea. […]

  • Jucărie pentru câine | Iubesc Viaţa August 20, 2016 at 10:08 pm

    […] trebui să preiau inițiativa, să inviorez puțin atmosfera. M-am ridicat din iarbă, am rupt un con de brad (con mic, verde, crud) și m-am gândit să îl arunc în sus, apoi să îl șutez, să se poată […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.